Frozen yogurt, yamm

Frozen yogurt iar in plan secund se pot observa monstrele.

Am experimentat ieri pentru prima oara ceva cu adevarat american. Frozen yogurt, cred ca se numara printre primele chestii incercate aici care cu adevarat mi-a placut. Tot ce am incercat pana acum era ori prea dulce (cheese cake sau pecan pie) ori prea fara gust (ma refer la prajituri si dulciuri)

Frozen yogurt este originar chiar de aici din New England si chiar din Boston, inventat undeva prin anii 70 si promovat de bine cunoscuta firma Danone (nu, nu fac reclama mascata). Deci ce e aceasta "minune"...doar un banal iaurt inghetat cu arome, asa cum i spune si numele, impreuna cu zahar (dar nu prea mult), si topping (neaparat sa il asezonati cu asa ceva pentru ca face toti banii si da cu totul alt inteles). Vorbind de bani, eu am dat undeva la 5$ pe acel pahar de dimensiune "small" (cel de langa e mini). Mai erau inca vreo 3-4 dimensiuni in crestere, dar small e suficient ca sa iti satisfaci curiozitatea si pofta.

Prudential Center

Eu am gasit o locatie unde vindeau asa ceva prin Prudential Center, un local dragut...Pinkberry i spune (http://www.pinkberry.com/) si da, aici le fac reclama pentru ca a fost delicios si s-au purtat foarte frumos cu mine. Cand am ajuns la ei era coada, deci din start se anunta promitator si deja imi faceam griji ca nu voi stii ce sa aleg din multitudinea de arome, dintre care unele dintre ele nu am auzit in viata mea de ele (stie careva ce inseamna Lychee sau mocha? O sa va las sa apelati la prietenul google...mie mi-a explicat domnisoara de acolo). Cum sta treaba cu aromele? Desi era coada mare, nimeni nu a comentat cand am fost intrebat daca sunt pentru prima oara la ei, iar eu am raspuns afirmativ. Pentru ca apoi a urmat o intrebare si mai interesanta, "Would you like to taste the flavors?", replica mea romaneasca clasica fiind "of course, but is it free???!". Normal ca era moca, iti pune in paharele mici cate putin din fiecare aroma pe care o doresti (daca ti le iei pe toate poti face cat un iaurt urias, din nou gandire de roman autohton). Asa ca m-am oprit asupra aromei de caramel sarat.

Prudential Center in ceata

Urmeaza toppingurile (http://www.pinkberry.com/toppings.html), aici chiar ai mult de lucru pentru ca ai de ales intre o sumedenie de sortimente de ciocolata, si sosuri de fructe sau ciocolata si pana la bucati de fructe, alune si multe altele (lista e lunga) si poti pune din toate pana umplii paharul. Mi-am simplificat existenta din nou si am zis doar "I'll let you do it as you like it". Atat i-a trebuit simpaticei chelnerite sa auda, mi-a pus o groaza de chestii, dar pot sa zic ca nu regret ca am mers pe mana ei, I enjoyed it. O sa las poza sa vorbeasca de la sine, si cu siguranta o sa mai fac o vizita (mai multe desigur), la frozen yogurt. Aroma ce a rezultat a fost o combinatie interesanta intre dulce si sarat. Data viitoare cred ca merg pe aroma de piersica si o sa am timp sa studiez si toppingurile pe site-ul lor in detaliu, deci voi merge cu tema facuta.

"Frozen" e si vremea de pe aici, afara m-a intampinat o ploaie marunta si rece cum doar pe la noi la munte vezi, si doar toamna. Era senzatia care o ai cand treci printr-un nor, te uda cu tot cu umbrela din cap pana in picioare, nu e vreme nici de tinut cainele afara. Si totusi ei continua sa alerge fara a fi perturbati (se vede si in poza). Pentru sfarsitul lunii mai, sa vezi zgarienorii nu prea inalti din Boston cu varfurile in nori si ceata, e straniu. N-am crezut ca o sa imi doresc asta, dar vreau sa vina vara.

Nebunia cartelelor si locuri de iesit prin Boston si imprejurimi

Carduri la magazine

M-am obisnuit si cu magazinele lor, cele mai convenabile se pare ca sunt Stop & Shop si Shaws, si apoi ar fi cele mari gen metro de la noi. Iar pentru medicamente si lucruri marunte CVS (dar totul depinde de zona unde esti in USA). Cam toate iti ofera un card de reduceri + unul care il poti pune la chei. Treaba functioneaza cam in felul urmator aici, ti se afiseaza un pret la raft, dar daca ai acel card (care nu costa nimic, doar iti dai datele sa te aiba in evidenta), poti sa economisesti la produsele cu pret special sau in promotie din ziua respectiva. Si se aduna cam 4-5$ in medie la o tura de cumparaturi. Cam asta e principiul la fiecare magazin pe unde mergi. Casele sunt automate in mare parte. Te duci, iti scanezi produsele, ti le pui in plasa, apoi scanezi cardul magazinului ti se da reducerea, si alegi cash sau credit. Bagi banii si cam asta e tot. Daca ai nevoie de ajutor sunt angajati care te pot asista oricand dar cam totul e automat pe aici, si se merge pe incredere (si camere de supraveghere). Deasemenea nu mai e necesar sa mergi la un magazin ca sa ceri marunt in caz ca nu ai, oricum mereu primesti marunt ca si rest la magazine (datorita preturilor lor, 2.99, 2.49 samd), dar au si automate unde bagi bacnota si primesti maruntis (sunt cam peste tot).

sports bar in Boston

Seara daca vrei sa iesi ai o multitudine de optiuni. La ei totul se axeaza pe sport (sau marea majoritate a lucrurilor), deci fiecare bar sau pub va avea muuulte ecrane uriase unde sa urmaresti meciurile echipelor locale de baseball, hochei sau baschet. Si daca aceastea lipsesc, poti sta linistit sa porti o conversatie, muzica din localurile lor nu e comerciala (difuzata la radio), ci mai degraba o muzica lejera, pur americana. Nu se fumeaza pe strazi (e interzis) si nici in localuri (fara exceptie, nu au localuri de fumatori), eu am am vazut rar pe cineva fumand (probabil toata lumea o face acasa unde e cam singurul loc unde ai voie). La tot ce cumperi din magazine sau restaurante trebuie sa fi pregatit sa adaugi si 6.5% taxa locala a statului Massachusets, aceasta nefiind afisata la preturi.

Lista cu preturi la bere

Dirty Bastard, dark scotish beer

Gasesti "gradini cu bere" (beer gardens) unde se servesc cam toate tipurile de bere de la cea americana, celebrul Bud Light pana la cele nemtesti sau belgiene. O locatie foarte faina unde am incercat pentru prima oara o bere neagra (dirty bastard din Scotia), este Publick House pe langa locul unde stau acum in Brighton. Muzica americana, atmosfera faina, si o selectie mare de bere. Nu sunt fan al berii, mereu am preferat un pahar cu vin, dar ca experienta s-a meritat.
Aici am primit din partea casei la sfarsit si un pahar de bere (din ala de sticla fain) sa il iau acasa (fara bere bineinteles). O sticla de 250ml e cam 6-8$ depinde de marca si iti explica cam tot ce vrei sa stii despre berea care o alegi, de fapt te intreaba ce iti place si iti recomanda.

Sub (sandvis) la Quiznos

Se poate manca bine la Cactus Club in Boston (mancare mexicana), la Friendly's (inghetata foarte buna, si cam pe la 6-7$). Amatorii de cheese cake au Cheesecake factory unde isi pot alege o serie intreaga de sortimente. Si reteaua de localuri UNO's e buna, Subway pentru sandvisuri sau Quiznos. Preturile variaza pentru o masa, cam intre 5-15$ (de la un sandvis la ceva gatit). Sandvisurile sunt bune la ei, nu sunt de fast food, carnea e fiarta deobicei si usor prajita, si se pun multe legume. Dar grija la preturi ca pe langa ceea ce e afisat in meniu la sfarsit pe nota se mai adauga o taxa de 6.5% (taxa statala) plus bacsisul (20% se da pe aici). Deci pe bon va aparea mereu + taxes.

Astept sa imi vina cardurile saptamana viitoare, si apoi sa imi fac un buletin temporar pentru statul Massachusets si sunt all set (asa cum te intreaba ei la magazine sau restaurante cand vor sa vada daca mai doresti ceva "you are all set?"). Dar revin cu detalii in urmatorul post.

Traiul prin state.

Boston Common squirrel

Mereu mi-am dorit sa locuiesc undeva la munte, si aici pot spune ca sunt foarte aproape de asta. Diminetile sunt umede si racoroase iar orasul impreuna cu suburbiile sale sunt asezate pe coline (cam ca si clujul). Vegetatia din abundenta alaturi de animalele care sunt pretutindeni ajuta la senzatia asta. Vorba dirigului din liceu, e o "comuniune cu natura". Acum vreo 2 seri m-am intalnit cu un iepure pe strada prin Watertown, iar la intoarcere au zburat deasupra mea niste gaste salbatice. Saptamana trecuta am fost la pranz in Cambridge (in campusul de la Harvard), iar pe peluza din parc era plin de gaste salbatice cu pui, si nimeni nu avea treaba lor, si nici ele cu oamenii din jur. Prin Boston Common garden e plin de veverite mai ceva ca soarecii de la noi.

parcul JFK in Cambridge

Dar adevarul e ca e si curat pe aici si se insista pe pastrarea ordinii. La un concert acum 2 saptamani in Common, erau echipe care au montat pubele peste tot (nici sa vrei nu puteai sa arunci pe jos), si se plimbau non stop pentru a strange sacii plini.




Era si o echipa cu o masinuta mica medicala cu o targa, care face ture pe alei pentru a verifica ca toata lumea e ok si se simte bine. Dimineata vezi oameni care aspira practic conturul de la gazon la fiecare casa in parte, precum si trotuarul. Ce ma distreaza sunt semnele din parcuri "don't feed the animals, let's keep them wild".

Sport pe Esplanada / Charles River

Aici se face si mult sport, in special alergat si mers pe bicicleta. Adevarul e ca au si o retea de piste de biciclete bine pusa la punct, dar la cat de late sunt soselele sau trotuarele, au avut si loc pentru asa ceva. Cat despre alergat...se alearga pe orice vreme, fie vant/ploaie/soare...nu conteaza. Au pana si magazine dedicate pentru acest sport, si fiecare persoana e dotata cu tot felul de instrumente de monitorizare atasate la mana, si echipament special de alergat. Eu unul nu as putea sa alerg, atata timp cat nu am un obiectiv concret sa o fac, dupa autobuz, dupa o fata, sau dupa ceva anume, nu vad rostul. Dar ei alearga non stop, pe langa celelalte sporturi, baschet, hochei, sau baseball. Se mai joaca si fotbal, de exemplu peste 2 saptamani va fi un amical Brazilia - Argentina in New Jersey, si nu lipsesc sumedenia de terenuri de baseball. In weekenduri mai vezi copiii alaturi de parinti jucand baseball pe peluza din fata casei (de fapt catch).

Case din Brighton pe unde stau eu

In schimb saptamana asta cred ca am umblat pe jos mai mult decat in ultimele cateva luni din Timisoara, ce sa-i faci...aici depind de transportul in comun iar distantele sunt mult mai mari de acoperit. In plimbarile mele am ramas surprins de casele americane si de faptul ca nici una nu are gard, sau are cel mult un gard viu. Toate sunt cu peluze frumos ingrijite si taiate la linie si cam toate au cate un gratar si niste sezloange lasate afara. Te intrebi oare daca la noi ar fi asa cat ar dura pana sa se fure, si pot sa pariez ca nici macar usile nu sunt incuiate pe aici. Si gratarele nu sunt din acelea ieftine, pentru ca la ei grataritul e un fel de sport national si care va incepe cat de curand o data cu incalzirea vremii. Nu e ideea sa i ridic in slavi, pentru ca sunt convins (de fapt stiu sigur) ca sunt si cartiere si suburbii rau famate in care se impusca pe strada, dar nu e cazul aici, pana la urma America e mare. Curat este cam peste tot, sunt echipe care se plimba diminetile si aspira pe trotuar si langa peluza de la fiecare casa, stiu ca am fost acum 2 weekenduri in Common Garden la un concert, si in afara ca organizatorii au impartit inghetata gratuita si scaune pe care sa se stea (desi cam toata lumea statea pe iarba), erau si pubele la tot pasul + echipe care strangeau non stop, efectiv nu aveai cum sa arunci pe jos. Ti-ar fi si rusine cu atatea animale in jur (plin de veverite, iepuri, gaste salbatice), aici te intalnesti cam la tot pasul cu vreun animal salbatic, mai lipsesc ursii si sconcsi.

Lupta cu birocratia americana

Si uite ca incep sa ma enervez si cu birocratia de la ei. Cand am ajuns in USA mi-am luat un numar la google Voice, pentru ca serviciul era gratuit si imi permitea sa vorbesc si sa trimit gratis mesaje in statele unite. Toate bune si frumoase pana am ajuns sa ma hotarasc pe o cartela la AT&T. Abonament la ei este cam imposibil sa iti faci daca esti proaspat sosit, si asta pentru ca tot sistemul lor functioneaza pe linie de credit. Adica iti faci un card de credit la o banca (nu de debit, aici e alta discutie), si practic te imprumuti cam pentru orice...de la un laptop la o masina. Ei se imprumuta in draci, si tot prin linia asta de credit esti verificat daca esti un bun platitor atunci cand iti faci un abonament la telefon, sau vrei sa faci alte operatiuni. Cum eu personal nu am si nici nu imi voi face o linie de credit pentru ca nu sunt adeptul imprumuturilor si al bancilor, ar fi trebuit sa depun 1000$ la AT&T garantie, asa ca in concluzie am ajuns la cartela pre paid, 25$ pe luna + taxe.

Apropo, la ei toate preturile sunt afisate fara taxe, aproape toate. Pana aici sa zicem ca a fost ok, desi m-am invartit mult si la AT&T, pentru ca trebuia sa cumpar si SIM-ul pe langa cei 25$, si sa mi-l activeze. I-am rugat sa imi porteze numarul de la google voice la AT&T, pentru ca imi placea si mi-l alesesem sa semene cu cel din Romania. Au zis ca nu e nici o problema, mi-au cerut niste date si totul a parut ok...pentru ca peste 2 zile sa incep sa primesc mesaje din 30 in 30 de minute, ca cererea mea de portare nu a putut fi procesata, deci numarul meu era prins undeva la mijloc. Puteam sa efectuez apeluri de pe telefon, sa trimit si sa primesc mesaje dar nu puteam fi sunat (apelurile mergeau catre google voice).

De aici a inceput distractia, am sunat la customer support la AT&T, acolo 20 minute si m-am lamurit ca au nevoie de un pin de la google voice si o adresa de facturare de la ei. Ca sa am adresa de facturare la google voice trebuia sa accesez google wallet si sa atasez un card bancar. Evident am atasat cardul bancar din Romania (pentru ca e singurul care il am momentan). Card bancar nu am aici pentru ca inca nu am social security number, si fara ala nu poti sa faci nimic in tara asta. Asa ca dupa vreo 2 ore de incercari, am ajuns din nou la at&t. Acolo alta problema, nu puteam introduce adresa de facturare de pe google voice pentru ca era o adresa din Romania, si ei la at&t au impresia ca Statele Unite sunt singura tara din lume, asa ca formularul lor de portare nu accepta decat aceasta tara. Alte 2 ore cu cei de la suport de la at&t, incercand sa gasesc o solutie (apropo, google voice nu are support...doar un forum amarat, ceea ce mi s-a parut incredibil). In cele din urma am atasat o alta adresa (cea din USA) la cardul din Romania, in speranta ca va  merge, am furnizat datele celor de la at&t, si azi intr-un final am primit confirmarea ca cei de la google au fost de acord de data asta cu portarea si verificarea informatiilor, dar ca o vor face de abia peste o saptamana, lunea viitoare. Mi-au dat si ora (18:30), asa ca inca o saptamana voi fi cu numarul in aer si cu serviciile platite.

Alta "aventura" cu birocratia americana a fost cu social security cardul care trebuia sa vina de o saptamana jumate. Si acolo am sunat la suport, unde am stat 30 de minute sa ajung la un operator care mi-a zis ca nu are ce face si mi-a dat numarul oficiului din Boston. Iar cei de aici au fost foarte transanti si mi-au spus ca postasul nevazand numele meu scris pe cutia postala probabil nu a lasat plicul cu social security card. Si ca va trebui sa le fac o vizita la biroul din Boston. Ceea ce am si facut...a urmat o noua cerere, si vor urma inca 2 saptamani de asteptare (de data asta am dat adresa de la birou). Asa ca mare grija ce adresa furnizati la social security office si mai ales sa aveti numele scris pe cutia postala :).

Maine urmeaza sa imi fac un card de debit cu numarul provizoriu de la social security, sa vad aici ce nebunii ma mai asteapta.

prima experienta la IMAX

Ziua a inceput devreme azi, mai devreme chiar decat in restul saptamanii si anume undeva pe la 7AM, dis de dimineata cand inca nici veveritele nu s-au trezit prin Brighton. Asta deoarece la ora 9AM incepea la AMC lowes theatre din Boston Common, mult asteptatul "The Avengers", si prima mea experienta IMAX 3D.

Asa ca m-am imbarcat in tramvaiul de pe linia verde cu putin inainte de ora 8, si conform programului in 30 de minute cel mult trebuia sa fiu in fata cinematografului. Dupa nici 10 minute calatoria s-a sfarsit abrubt, pentru ca am intalnit o armata de muncitori, multe SUV-uri de interventie de la MBTA + politia care dirija traficul. Se inlocuia o portiune din linii si deja imi faceam strategia pentru planul B.

Dar nu a fost nevoie, pentru ca spre surprinderea mea odata ce am fost coborati din tramvai, un angajat MBTA ne-a condus la 2 autobuze ce ne asteptau langa echipajele de politie care oprisera traficul pentru ca sa traversam in siguranta. Autobuzele ne-au dus cam 1km pana am depasit zona cu lucrari, si apoi am fost preluati de un alt tramvai care ne astepta. Mi-as dori sa vina ziua cand in Romania voi vedea asa ceva, si o armata de oameni care lucreaza pentru ca situatia sa se remedieze cat mai repede si cu cat mai putin discomfort pentru populatie. Aici e unul din lucrurile bune ce le-am vazut in US fata de Romania, unitatea lor ca popor, dar sunt si multe altele negative ca in orice alta tara.

Cat despre film, am ajuns la timp, am luat si bilete (12$ costa unul), si pot sa spun ca a fost unul din cele mai bune vizionate anul acesta. Cinematograful frumos, bine organizat, intr-o cladire veche si restaurata, pe holuri ma simteam ca si in cladirea Operei din Timisoara. IMAX-ul m-a impresionat ca si calitatea sunetului, ecranul nefiind cu nimic mai grandios decat cel de la Cinema City din Timisoara. A compensat filmul care a avut si 2 referinte romanesti pe care cu siguranta americanii nu le-au prins (cand Iron Man este inghitit de un monstru, se face referire la Iona de Marin Sorescu, si a 2-a referinta chiar daca nu pur romanesca este la Shaorma unde a fost chiar amuzat sa-l auzi pe Robert Downey incercand sa pronunte termenul). In rest, preturi mari (diimineata fiind cele mai ieftine, preturile cresc exponential pe parcursul zilei), si pe langa bilet daca mai adaugi o coca cola mare si un popcorn ajungi lejer la un total de 22$, cel putin dublu decat la o vizita in Romania la cinema, si in conditii similare. Multi asiatici printre spectatori (incep sa cred ca sunt in Asia si un America), si asa se si explica de ce se erau strigate izolate de bucurie cand echipa de super eroi salva New York-ul.

Ziua s-a continuat cu un pranz la Taco Bell (ieftin, 4$ un Taco, dar nu il recomand, e ceva gen fast food), si o vizita prin Cambridge Side Galleria unde am dat in sfarsit de magazine accesibile si de calitate (Gap, Old Navy, Sears), dar mai multe detalii pe data viitoare.

Japanese spring festival

Weekendul trecut aici in Boston s-au implinit 100 de ani de cand primul cires a fost daruit capitalei Washington DC, de catre poporul japonez si astfel au fost sarbatori prin toate Statele Unite. In astia 100 de ani ciresul ala si-a facut familie, a prosperat si a ajuns peste tot prin USA, inclusiv in Boston unde intalnesti cam la tot pasul un cires inflorit. Desi e oarecum ciudat sa fie ceata afara, 7-8 grade ziua si sa vezi ciresi infloriti si oameni in short si tricou (iar eu in geaca de ski).

Revenind la festivalul japonez, acesta s-a tinut in Copley Square, o "aruncatura" de bat cu autobuzul 57 din Brighton Center unde momentan am resedinta, deci vreo 30 minute si inca vreo 10 pe jos pentru a da de o situatie ce imi amintea de talciocurile de la noi. Multa lume, asiatici in majoritatea lor, niste tarabe inghesuite in micuta piata Copley, si o scena unde dansau copii japonezi de la scolile locale iar o prezentatoare se straduia intr-o engleza aproximativa cu un accent puternic japonez sa intretina atmosfera. Cel mai hazliu moment a fost cand am ajuns eu pe acolo. Tocmai anuntau ca "we have very sorry news, no more food tickets, so sorry", deci nu mai erau bilete la mancare. Cum functiona toata chestia, trebuia sa dai 1$ pe un bilet, luai mai multe bilete si apoi te asezai frumusel alaturi de ceilalti asiatici si americani, la o coada de vreo 200 de persoane ca sa ajungi sa iei un bol de moshi soup sau niste orez. Eu m-am dus la standurile unde se platea si am degustat niste ceai verde...bun, dar scump (10$, 10 pliculete), prea multi verzisori americani pentru niste verdeata japoneza.

Asa ca i-am lasat pe Japonezi in pace sa isi etaleze cultura lor, si am facut o scurta vizita la biblioteca publica de vis a vis. Se pare ca daca poti demonstra ca locuiesti in statul Massachusets, iti poti face un abonament pe gratis la biblioteca si apoi sa imprumuti un pass pentru muzeele din Boston. Pass care nu te costa nimic, si astfel poti vizita muzeele for free (romanii sunt descurcareti, mereu gasesc lucrurile moca). Am fost, am intrebat, acum urmeaza sa imi fac din nou dupa multi ani abonament la bilblioteca. Aici se filma si un videoclip cu un Wesley Snipes autohton, ceva film de prezentare pentru o companie de teatru. Am facut ceva poze rapid in timp ce o batranica ma intreba foarte mirata "who is that man? Is he famous?" dar foamea mi-a indreptat pasii spre Newbury street, pasi grabiti pentru ca mersesem la Japonezi cu stomacul gol, si gandul ca il voi alimenta acolo cu bunataturi.


Strada asta e locul unde fetele s-ar simti ca in rai. Aproape 2 km de magazine pe o parte si pe cealalta. De la branduri cunoscute mie pana la te miri ce firme. Eu cautam mancarea asa ca nu am zabovit mult pe Newbury si am ajuns la Cactus Club. Pot sa zic unul din cele mai bune restaurante unde am mancat in Boston pana acum. Mancare mexicana, serviciu ireprosabil, si locatie foarte prietenoasa. Recomand celor ce ajung aici sa faca macar o oprire la Cactus, eu voi reveni cu siguranta.

Ultima oprire a fost intr-un magazin SF. Apple Store din Boston. Locul de unde toti localnicii isi fac aprovizionarile cu telefoane si gadgeturi ale marului muscat. Un magazin pe 2 nivele, care parea din alt film, si intrand inauntru nu m-am putut abtine sa fac niste poze. Exact cand sa declansez, un un negru "mititel" (wesley chiar era mic pe langa matahala asta) s-a apropiat usor de mine, m-a batut pe umar si apoi cu o voce autoritara a tunat "no pictures allowed!!". M-am intors speriat spre el, gata sa imi cer scuze, doar ca sa il observ razand cu pofta...mi-o facuse. Era unul din angajatii magazinului care avea chef de glume, cum sa nu poti face poze si sa iti ofere sansa sa-i promovezi mai bine asa cum fac si eu aici pe blog. Mai tot americanul (sau imigrantul) are aici un IPhone, pe autobuz dimineata asta e preocuparea lor, fie sa citeasca ziarul, sau sa asculte muzica (de la un Ipod evident), sau sa navigheze pe internet folosindu-se de un dataplan scump. Alaturi de gecile de la North Face care sunt ca un fel de uniforma aici in zilele racoroase, urmeaza gadgeturile de la apple ca raspandire.

Data viitoare va povestesc experienta de shopping in US, si cum e sa te plimbi prin mallurile lor. In weekend intentionez sa merg in East Cambridge, la Cambridge side galleria, sper eu mai ieftin decat Macy's si Newbury street. Voi da in sfarsit de Gap, Wallmart, H&M....

Weekendul asta urmeaza cinque de mayo, sarbatoarea tuturor mexicanilor. Partea buna ca sunt multi imigranti, un motiv de sarbatoare mereu.