Newport, Rhode Island

Toamna a sosit mai repede decat ma asteptam si o data cu ea si weekendul de
vacanta, Labor Day (sau ziua muncii) care le americani nu este un 1 mai muncitoresc ci reprezinta o ultima ocazie de a se bucura cu totii de vara. Nu are o data fixa, este doar ultimul weekend de vara calendaristica din fiecare an, iar pentru mine are o dubla semnificatie...este ultima mea luna ce o voi petrece in aceasta poveste in USA.

Dupa doua saptamani incarcate la birou in care am muncit pe branci pentru un proiect nou, am dat liber si echipei din Timisoara si mi-am permis si eu o iesire de o zi intr-un oras ce planuiam demult sa il cunosc si sa ma cunoasca. Este vorba de Newport in statul Rhode Island.


Rockport, Newport...parca suna la asemanator. Pana la urma daca ati rasfoit
povestea despre Rockport de acum cateva luni, plimbarea prin cel din urma nu o sa para mult diferita. Rhode Island sau Ocean State cum este supranumit, sa afla la o aruncatura de bat de Boston (undeva la 60 de mile), si reprezinta prima colonie Britanica din cele 13 care si-a declarat independenta fata de Regat. Plimbandu-te prin Newport o sa vezi 3 tipuri de steaguri, cel clasic American, un alt steag cu 13 stele amplasate in cerc reprezentand vechiul steag colonial, si intr-un final un steag cu dungile rosii si albe familiare dar in loc de stele isi face loc drapelul Britanic. Acest ultim stindard reprezinta "Grand Union Flag", si este considerat primul drapel al Statelor Unite. Ok, gata cu scurta introducere in istorie sa plecam spre Newport....
ne urcam in masina pe o furtuna strasnica cu tunete si fulgere si dupa 10 minute ne regasim blocati pe coridorul I-95 South (autostrada) si inaintand cu viteza de melc. Imi aud deja celebrul "I told you so, we are going to spend the next hours in traffic", dar dupa alte 15 minute si dupa ce trecem de State Troupers (care ca si in Romania mai mult incurcau decat sa descurce), traficul a redevenit fluid. Pe masura ce masina punea distanta intre noi si Boston, norii amenintatori de furtuna deveneau istorie. Pe cand am trecut de granita cu Rhode Island ploaia a incetat si la orizont isi facea aparitia o raza de soare, exista totusi speranta pentru o zi reusita.

Doua ore ne-au trebuit (in loc de una), pentru a poposi in micul port de la oceanul Atlantic, dar sa nu uitam ca e Labor day weekend si toata lumea e pe drumuri, unii vin altii pleaca. Primul popas este centrul turistic unde Coleen (ghidul turistic) imi pune o harta sub nas si cu rabdare imi incercuieste principalele obiective. Schimbam cateva cuvinte, cumpar bilete pentru un tur al celei mai vechi sinagogi din USA, si cu promisiunea ca revenim pana in ora 3PM cand intra ultimul grup, plecam spre centrul Newport-ului. Cateva ore ne-au fost suficiente sa parcurgem tot orasul si sa intram in absolut fiecare magazin si butic (aproape fiecare).

Plimbarea am inceput-o pe strada principala, Thames. De o parte si de alta un puhoi de lume, case coloniale de pe la anii 1700 - 1800 si buticuri sau magazine chic. Intram intr-un magazin ce are arborat drapelul Britanic si ne lovim de o usa masiva de lemn cu o hartie pe care puteai deslusi "push hard, it gets stuck some time". Nu am luat micul dejun in dimineata asta si m-am opintit bine de usa pana sa o deschid. Un batranel simpatic ne saluta, si aflu ca mai trecuse un grup de Romani cu zi inainte pe acolo (there's a lot of you guys around here, primesc ca replica), si ca omul chiar il cunoaste pe printul Charles a carei poza din tinerete era pusa pe perete (oare?). Preturile...hmm, probabil mai mari ca in Londra, ne-au determinat sa zambim, sa privim si sa plecam la fel cum am intrat, cu mana goala. Dam si de prima strada iluminata cu gaz din USA in 1805, in timp ce Timisoara mea natala realiza performanta in 1760...nu degeaba e pe locul doi in lume la viteza de internet...pacat ca sunt alte lucruri care

ne trag in jos, ne duce capul dar ne furam singuri caciula. Facem un scurt popas la o cafenea pentru cei care nu si-au luat micul dejun si functioneaza cu licoarea "magica" pentru restul zilei, iar apoi ne indreptam spre port. Nu ai cum sa ramai impasibil la farmecul colonial al Newportului. Absoltut toate casele au cel putin 250 - 300 de ani si arata impecabil fiind restaurate minutios dar pastrand toate elementele originale.

Casele din prezent ce le regasim pe coasta de Est, copiaza detaliile arhitecturale ale caselor coloniale, sunt din lemn, si cam atat. Gardul este din plastic, balustradele la fel, imbracamintea exterioara este si ea din acelasi fals plastic, iar obloanele de la geamuri sunt doar aplicate de forma, fara nici o functionalitate. Nu acelasi lucru se poate spune despre casele ce le-am intalnit in port, in Newport. Case cochete de pescari, sau vile impozante ale negustorilor evrei, toate pastreaza parfumul colonial, si totul este original ca si acum trei secole.
Daca nu ar exista masini care se strecoara cu greu printre pietoni, te-ai simti
ca si cum ai fi facut un pas in trecut, sau chiar doi, trei. Strazile se astern in fata
noastra intr-o explozie de culoare, fiecare fiind viu pictata in nuante pastelate, anunturi de tot felul stau atarnate si pana si celebrul Subway cu sandvisurile lui si-a facut loc si s-a integrat fara sa strice farmecul istoric.

Nu poti sa nu intrii in fiecare butic si magazin, sa iti arunci ochii peste tot felul de nimicuri si pana la urma samlasi cateva zeci de dolari pe suveniruri sau lucruri care nu au nici o utilitate practica.

Eu m-am ales cu magneti, canite, un tricou si o sumedenie de alte maruntisuri. Dar gasesti totul de la haine, la sapunuri fabricate manual, antichitati si o puzderie de restaurante cu specific pescaresc sau italian. Lobsterul (homarul) este si aici la moda, si probabil prezent in meniul fiecarui restaurant, dar timpul trece si la fel si ora pranzului. Nu realizam ca plimbarea noastra a acaparat pe nerasuflate aproape 3 ore pe strazile incarcate de istorie ale Noului Port. Suntem pusi in fata cu doua probleme ce nu sufera amanare. Vom intarzia la ultimul apel pentru a vizita sinagoga si mai grav parcarea cu taxa de la masina expira, iar aici nu te joci cu chestii de astea. Repede repejor ajungem la masina, bag cardul in parcometru (da, astia au parcometre chiar si aici, doar Timisoara e mai cu mot si are plata prin SMS), rezolv problema si cu cateva minute intarziere suntem si la sinagoga.

Imi asez pe crestet cipilica specifica evreilor fara de care nu mi se permite sa intru, si imi dau seama ca e pentru prima oara cand pasesc intr-un astfel de edificiu. Urmatoarele 20 de minute au reprezentat o lectie de istorie predata metodic ca in clasele primare de o doamna in varsta. Am aflat ca 3 presedinti americani s-au aflat in acelasi loc unde eram si eu prezent azi, si ca Rhode Island a fost primul stat care a facut o separare a puterilor, cea religioasa de cea statala. Astfel incat exista toleranta tuturor credintelor, fapt ce i-a determinat pe evreii din Spania si Portugalia care erau persecutati de regina Isabela in timpul inchizitiei, sa emigreze mai intai in insulele din Caraibe si de acolo in noua colonie din America de Nord, reprezentata de Rhode Island. Acolo au ridicat aceasta sinagoga, care ramane si la ora actuala in picioare in forma originala, este vorba de Sinagoga Touro. Ea poarta numele primului rabin care a pastorit comunitatea din Newport.

Se face ora 4, iar lipsa micului dejun nu poate fi suplinita doar cu acel smoothie cumparat de la Starbucks. Cautam un restaurant in port si ne aciuim la Black Pearl cu rezonante din Piratii din Caraibe (oare care a copiat pe cine). Dar asta nu inainte de desert, topit dupa dulciuri cum ma stiu si ma stiti, cand am citit scris cu litere de o schioapa "destination chocolate", nu am putut sa rezist. Am fost atras ca un magnet, dar m-am ales (doar) cu un instantaneu de colectie alegand sa nu imi stric pofta de mancare. Revenind la Black Peark, aleg sa servesc o friptura de ton
cu o bere Sam Adams autohtona. Dar bineinteles nu inainte sa fiu pus pentru a nu stiu cata oara in dificultate de ospatar. "How do you want your steak sir?"....eu confuz, "what are my options?"....sta ospatarul si ma priveste nedumerit iar apoi recita "rare, medium rare, medium...". Eu, si mai confuz "go on....", mi se da un ghiont sa comand "medium" ca e bun. Zis si facut, dar pestele meu s-a dovedit ca era usor crud in mijloc. Foamea a fost mai puternica, si l-am infulecat si asa...soarta, dar trebuie sa ma obisnuiesc cu termenii astia. Data viitoare cu siguranta o sa-i zic ca il vreau "well done", adica gatit ca lumea.

Tennis hall of Fame

Seara se asterne si cu ea si o briza de toamna, asa ca de intai Septembrie, iar aventura noastra in Newport se aproprie de sfarsit. Parcurgem alene Scenic Drive, o sosea pe coasta peninsulei de unde poti admira valurile inspumate ale Atlanticului si la sfarsitul careia intrii pe Belvue road. Bulevardul impanzit de conace de la 1920, de pe vremea boomul economic. Vile
luxoase cu zeci de camere, mini castele, mare parte dintre ele deschise publicului. E tarziu si nu mai apuc sa intru la Tennis Hall of fame, asta pentru ca Newport este situat in apropiere de New Haven unde a noastra Simona Halep a triumfat acum o saptamana. Creste inima in mine cand pentru prima data de cand ma aflu in America de Nord, observ tricolorul Romanesc fluturand la loc de cinste. L-am vazut de departe fara sa stiu ce cladire este, dar apropriindu-ne am citit inscriptia si totul a devenit clar. Steagul Romaniei alaturi de cel Elvetian, American si Britanic, tot sportivii nostrii ne fac cunoscuti in lume.

Soarele apune in valurile agitate ale Atlanticului, iar plimbarea prin Newport i-a sfarsit. Raman cu briza care imi improspateaza simturile si inca o experienta in trecutul recent al Americii. Ma despart 30 de zile de plecare si am impresia ca imi va lipsi acest taram dar in acelasi timp imi lipseste si acasa unde ma asteapta o noua aventura plina de provocari, iar eu sunt o persoana caruia i plac provocarile. Pe data viitoare....