Happy 4th of July!

La o ora tarzie in noapte am ajuns si eu acasa si descarc cu nerabdare pozele dupa o zi petrecuta in oras. Tocmai a luat sfarsit ziua de nastere a Statelor Unite, iar eu am fost invitat. O sa ma rezum in randurile ce urmeaza sa descriu aventura mea de azi, urmand ca atunci cand voi fi mai treaz sa revin asupra zilei de 3 iulie (aici dureaza 2 zile toate festivitatile se pare deoarece in prima zi repeta fara artificii pentru a fi siguri ca va merge totul struna pe 4 iulie - nu trebuie sa mai zic ca si la repetitii asista cateva mii de oameni).

Concertul BOSTON POPS ORCHESTRA

Cu lectia invatata de pe 3 iulie, undeva in jurul pranzului am pornit spre Harvard Square. Mi-am petrecut cateva ore explorand localurile (am testat Panera Bread de data asta) si campusul iar apoi m-am indreptat catinel spre MIT cu rucsacul in spinare si camera foto locked and loaded. Din ce ma documentasem si experienta zilei precedente, mi se arata mie ca acela ar fi cel mai bun loc sa vad artificiile si sa evit haosul de pe cealalta parte a raului. Puteam auzi si concertul pentru ca sunt boxe montate in tot orasul, si oricum pe cei de la Boston Pops i auzisem cu o zi inainte (repetitiile de pe 3 iulie). Pot sa zic ca sunt fenomenali si sub bagheta lui John Williams sa auzi coloana sonora din Indiana Jones, ET e ceva de vis. Dupa vreo 30 de minute de plimbat agale si urmarind oamenii cu steaguri si sezloange ce se indreptau spre locul de campare, am dat de Charles River si podul de la MIT.

Se aduna lumea pentru spectacol

Un furnicar imens se desfasura sub privirile mele...fiecare echipat dupa posibilitati, un sezlong, o patura, un petic de iarba. Tonete care vindeau falafel sau hot dog si sticle de apa rece, si multa multa politie + garda nationala. Am traversat podul pana la jumate fiind surprins ca la ora 7PM inca mai gasesc cate un loc liber, si m-am instalat langa un domn cu aparatul foto cu care m-am si conversat despre tehnici, cum sa reglez camera, si evenimentele din Boston. Trebuia sa imi umplu si eu timpul cumva, iar aici lumea intra in vorba cu tine si daca vrei si daca nu vrei.

Sezloange, paturi, asteptatul e un sport national aici

Cei cu aparatele foto erau lasati sa stea langa balustrada pentru a putea surprinde panorama si artificiile (uneori e bine sa ai un aparat foto, beneficiezi si de niste privilegii). Stiam ca ma vor astepta 3 ore lungi si plictisitoare in acel furnicar, ascultand un concert care se desfasura la Hatchshell pe malul celalalt al raului + palavrageala continua a celor din jurul meu. M-am inarmat cu multa rabdare si am asteptat sa treaca timpul, declansand aparatul pentru cateva poze la apus.

Camerele foto aliniate si pregatite

Prognoza meteo mi-a confirmat inca o data daca mai era nevoie ca vremea din New England nu ma va dezamagi si vor fi ceva furtuni trecatoare. Nu s-au lasat asteptate si in jurul orei 9...dupa o zi caniculara cu o caldura sufocanta, nori negri de furtuna au inceput sa se aproprie amenintator de cei 100 000 de oameni (estimez eu) adunati in mijlocul Bostonului. Nu a trecut mult si muzica s-a oprit, iar in difuzoare suna o alarma si o atentionare de vreme rea. Am fost sfatuiti sa ne adapostim cat de curand, si evident ca nu am bagat in seama sfatul autoritatilor. Batranelul de langa mine, cel cu aparatul foto...a scos repede smartphone-ul din buzunar si mi-a aratat ca frontul noros ne va ocoli cu putin si suntem in afara oricarui pericol. Au trecut 20 de minute, iar fulgerele s-au intetit. Cei care au mai ramas pe pod, printre care si povestitorul..adica eu, au fost rugati de data asta de echipaje de la national guard, sa evacueze cat mai repede zona. Am ignorat si al doilea avertisment in timp ce zona se golea incet incet. Doar nu asteptasem 2 ore degeaba, vroiam ce mi s-a promis..cel mai mare spectacol de artificii din America pe 4th of July. Dupa alte 10 minute am observat un suvoi de lume care isi relua locul pe pod, iar cei de la Boston Pops au reluat si ei timid concertul intepretand Sweet Carolina si Stars and Stripes.

Furtna amenintatoare

Furtuna nu trecuse, dar trecusera 30 de minute enervante de asteptare in care ploaia facea cu ochiul. Concertul a fost scurtat mult, invitata speciala Jenifer Hudson nu stiu daca a apucat sa cante 2-3 melodii, si in jurul orei 22:15 s-a asternut linistea, norii negri isi faceau din nou aparitia si ma gandeam cu inima cat un purice ca la cat sunt americanii de precauti si dramatizeaza, vor anula complet spectacolul.

The SHOW must go on

Dupa 10 minute in care lumea a ramas neinduplecata la locurile lor, s-a intamplat ceva care m-a lasat fara cuvinte. A inceput de la Esplanada de pe cealalta parte a raului un vuiet care s-a transmis incet, incet catre locul unde ma aflam eu. Lumea aplauda spontan, absolut toti cei prezenti au rupt linistea dinaintea furtunii cu un ropot de aplauze, au inceput sa isi faca auzite sirenele si barcile de pe rau, semn ca toti isi doreau indiferent de consecinte focul de artificii mult asteptat. La incurajarea primita, nu a mai contat ca stropii grei brazdau cerul si incepeau sa fie tot mai desi, asa ca a inceput focul in sens invers dinspre Pamant spre Cer. Ceva unic, cum nu am vazut la nici un revelion, artificii de toate formele si culorile, un spectacol care a durat 25 de minute in continuu, sub o ploaie agasanta, si care s-a terminat cu o explozie uriasa unde au aruncat in joc tot ce aveau mai spectaculos. Din pacate deja eram si eu si camera mea foto uzi leoarca asa ca am surprins doar inceputul spectacolului.

Am plecat tiptil cu vreo 2 minute inainte sa se incheie totul, m-am strecurat printre steagurile care fluturau si fetele ce purtau pantaloni scurti cu steagul americii, si m-am indreptat spre statia de autobuz din Harvard Square cu gandul sa ajung cat mai repede acasa. A mai durat vreo 2 ore toate calatoria mea, dar a meritat. M-a surprins totusi neplacut inca o data lipsa lor de organizare. Desi stiau ca vor face fata unui numar imens de oameni care vor lua cu asalt statiile de autobuz, au preferat sa pastreze un program de Duminica al circulatiei acestora, cu mentiunea ca de data asta calatoria a fost gratis. Nu trebuie sa va zic ca autobuze la fel de pline ca acum imi aminteau de cele din Timisoara cand eram student si mergeam la Facultate cu 33-ul. Ar fi fost inteligent din partea lor ca in terminalul principal sa aiba cateva autobuze pregatite sa preia puhoiul de lume si sa i duca pe toti acasa dintr-un foc.

La multi ani America!