Back to the future la un cinematograf Drive In

Candva America de Nord era populata de mii de cinematografe in aer liber, "drive-in movies". Le stiti,
le-ati vazut cu siguranta prin filme vechi din anii 60 - 70 in perioada lor de glorie. Erau cunoscute ca "passion pits", locuri unde cuplurile mergeau la prima intalnire mai serioasa cand erau "steady", adica treaba era serioasa (cat de serioasa putea fi la varsta aceea). Cadrul perfect, ce poate fi mai nevinovat decat o iesire la un film....asa pare, dar realitatea se prezenta mult mai incinsa in acele timpuri nostalgice. Ascunse de intunericul patrunzator al noptii si lumina generata de ecranul gigant, station wagon-urile adolescentilor de ieri au devenit locul unde o intreaga generatie de americani de azi a fost conceputa. Unele povesti sunt exagerate evident si au creat legende urbane, dar cele mai multe as zice eu... nu sunt departe de adevar.

Mendon Twins Drive in

La sfarsitul anilor 50 - 60, cu preponderenta in zonele rurale din USA, se gaseau undeva la mai mult de 4000 de astfel de locatii....astazi supravietuiesc doar cateva zeci si intretin acel spirit boem al unei generatii de mult apuse. O data cu disparitia acestor "dinozauri" s-a evaporat farmecul filmelor realizate fara ajutorul
calculatorului, dar si farama de fantezie, acel feeling care il aveai cand erai introdus pentru prima oara intr-o poveste noua ce se desfasura pe ecran.

Me ndon Town Hall

Ei bine intr-o seara racoroasa de toamna, prima de acest fel dintr-un Septembrie ce se anunta bland si plin de culoare in New England.... am calatorit inapoi in trecut intr-unul din cele doua Drive In movie theaters functionale prin Massachusetts. La o distanta de aproape o ora de Boston, ascuns sus in Nord printre brazi si aer curat se afla un orasel curat si cochet...bine ati venit in Mendon. Cu strazi largi, cladiri ingrijite, cu toate cablurile de curent ingropate (surprinzator nu?), si o atmosfera in care ai impresia ca toti oamenii se stiu intre ei, aceasta locatie transportata din trecut gazduieste un cinematograf restaurat, echipat cu 2 ecrane si tehnica moderna de proiectie si sunet. Ca si fun fact, stiti ca primul concert din istorie al Aerosmith a avut loc in acest orasel de 5000 de locuitori acum mai bine de 40 de ani?! Unde altundeva decat la un banchet de sfarsit de liceu....ce vremuri sa fii fost acelea, si ce privilegiu sa fi avut sa experimentezi acea simplitate si naturalete de atunci.

Plecam taman dupa lucru, a sosit weekendul si ne face cu ochiul. Dupa ceva mai bine de o ora pe autostrada, in jur de 7:30 PM tragem pe stanga intr-un spatiu deschis, inconjurat de brazi uriasi si plin ochi de masini. Avem de ales, ecranul 1 ce ruleaza doua filme proaspat aparute in cinematografe, sau sa facem o calatorie in trecut pentru a viziona Jaws si ironic sau nu Back to the Future. Oare ce credeti ca am ales....cred ca e evident ca pentru o astfel de experienta trebuie sa "go all the way". Se lasa seara si la orizont apare Venus stralucind intens, nenea de langa mine ma intreaba daca nu stiu ce planeta se iveste de dupa brazi, nu de alta dar am un "fancy camera", adauga el. Un teenage din secolul 21 intr-o mini masinuta de golf ne directioneaza catre un loc liber in randul 4. Fiecare rand se afla pe o ridicatura (val) de pamant, astfel incat atunci cand parchezi masina cu fata sau cu spatele, vei sta usor in

Ce film sa vedem? Back to the future of course.

unghi pentru o vizionare mai buna. De ce ai parca cu spatele la ecran, o sa va intrebati! SUV-uri mari, station wagons, sau pur si simplu hatchback-uri, toate au portbagajul care se deschide larg, si scaune care se rabateaza. Familii cu copii, tineri indragostiti, toti se aflau ca la camping, echipati cu paturi, sacuri de dormit, iar portbagajele masinilor deveneau astfel niste fortarete, corturi de otel.

O sa fiu sincer, nu am vazut nici un telefon mobil, nici un device modern, nimic care sa imi aminteasca ca sunt in 2013. Copii care nu se cunosteau intre ei deveneau prieteni intr-o clipa. Era destul ca unul din ei sa fii adus o minge de rugby si in cateva minute se strangeau buluc cel putin 10-20 de kinderi care deveneau pentru cateva ore cei mai buni amici...ce simpla si nevinovata e copilaria. Se plateste o taxa de $25 / masina, si poti sa vezi 2 filme una dupa alta incepand cu apusul (undeva la ora 8 seara).

Inainte de calatoria in trecut pe ecran ruleaza o reclama ce prezinta istoria acestor cinematografe, si esti invitat sa treci pe la bar si food court pentru a-ti satura foamea si stinge setea, dar si ca sa sprijini financiar aceasta oaza de nostalgie.
Preturile sunt accesibile, si gasesti totul de la banalul hot dog pana la te miri ce feluri de inghetate, doar sa te tina stomacul. Sunetul e transmis prin intermediul radioului pe o anumita frecventa, la intrarea in incinta ti se da meniul pentru mini-restaurant, instructiunile ce trebuie sa le respecti cat timp te aflii acolo dar si un sac de gunoi ca sa pastram natura asa cum am gasit-o. Aici in America aceste drive-ins s-au construit in afara oraselor, departe de orice lumina artificiala, pana la urma asta e scopul lor. Dar incepe filmul, se asterne linistea si vezi doar stelele licarind deasupra brazilor cand ecranul se face negru, e timpul pentru putina magie. Din cand in cand mai trec copii insotiti de parinti printre randurile cu masini, se mai aprinde cate o pereche de faruri pana vine cineva sa-i atentioneze, dar cam atat...e civilizat. In spate de tot este organizat un spatiu special pentru fumat, departe de toate masinile, tot acolo sunt si toalete moderne. Nu ai voie cu bauturi alcoolice cat timp esti la film si daca vrei sa faci gratare trebuie sa le termini pana cand ecranul ia viata. Jaws il vad pentru prima oara complet, mereu mi-a fost teama sa ma uit la el cap coada. De fiecare data cand se auzea acea melodie stiai ca o sa apara rechinul. Din cand in cand, la momentele pline de suspans si la aparitia rechinului mai auzeai tipete din masinile parcate in jur. Urmeaza Michael J Fox....

....Vizionare placuta asadar, am plecat inapoi in viitor. Ceasul bate miezul noptii, iar masina noastra se indreapta alene catre iesire. Mai trag un instantaneu cu mine si actorii din "viitor" pe background, si gonim pe autostrada brazdand noaptea de Septembrie.

Credeati ca povestea ia sfarsit aici si acum...ei bine va inselati. Dupa aproape o ora si cateva mile ce ne desparteau de patul cald de acasa, oprim sa realimentam la o benzinarie Gulf. Cand sa platim....surpriza, portofelul e de negasit. Cautam frenetic 15-20 de minute rascolind peste tot si gasind o sumedenie de alte nimicuri pierdute, dar nici urma de portofel. Se instaleaza disperarea, sunam la cinematograf....e inchis. Luam decizia sa facem cale intoarsa pentru inca o ora....experienta asta imi aminteste de Viena unde mi-am uitat geanta foto cu actele timp 2 ore in parcul central in miez de noapte (Razvan stie despre ce vorbesc). Dar de data asta nu eu am fost cel cu capul in nori...ce mai conteaza, eram prins intr-o calatorie inapoi in orasul ce tocmai il lasasem in urma.

Aproape de 1:30 dimineata masina isi croieste drum intr-o parcare de data asta pustie, au ramas doar brazii care sa o strajuiasca falnic. La lumina farurilor ne plimbam printre sacii de gunoi impachetati cu grija ce tin acum locurile masinilor si care vor fi stransi dimineata (cine sa fie atat de fraier dintre angajati sa ramana la miez de noapte sa stranga gunoiul). Victorie, langa sacul nostru de gunoi sta nimeni altul decat portofelul buclucas, stingher si singur dar neatins.

Rasuflam usurati, de data asta ma urc eu la volan...mai iau o gura din Cola ce o cumparasem de la Wendy's cand am vazut ultima oara portofelul, si o ora mai tarziu sunt in Newton. E 2:30 dimineata, obosit, infrigurat ma intorc inapoi in viitor in patul meu de acasa, o casa departe de casa.

Summer in USA

Anul trecut ziua de 4 iulie ma gasea undeva pe langa MIT plasat strategic pe un pod si fotografiind frenetic artificiile insotite de tunetele furtunii ce tocmai trecuse amenintator deasupra estuarului. Un an mai tarziu, ziua Americii a picat intr-o joi si astfel cei mai multi si-au luat un weekend prelungit (nu a fost cazul meu). Am ales varianta mai comoda, sa evit aglomeratia din Boston si m-am strecurat tiptil spre Hampton Beach trecand pentru prima oara in New Hampshire unde motto-ul este "live free or die" (hard as completa eu la fel in fillmele cu Bruce Willis). Hopa dar scriu despre evenimente de acum mai bine de o luna, asta nu pentru ca as duce lipsa de subiecte ci pentru ca muncesc ca o albina pentru proiectul din Timisoara care ma trage incet incet spre casa in mai putin de 2 luni. Voi puncta asadar, pe scurt ca sa nu plictisesc, istorioare din ultima vreme... ramasesem la New Hampshire. Un 4 iulie linistit cu plimbari pe plaja unde mi-am udat mai timid ca o pisica picioarele in oceanul si mai rece decat in zona Bostonului. Lume multa, locuri de parcare putine, dar diferit fata de vacarmul de anul trecut si un binemeritat weekend break.

Cum inca nu am ajuns inapoi in Caraibe si zilele de aici au devenit toot mai umede si calde, intr-un sfarsit de saptamana ulterior am tras o fuga pana la Wayland Pond, aproape de suburbiile unde locuiesc. Daca ati vazut Dirty Dancing cand ei exerseaza in lac (pond) sau filmele cu boyscouts or teenagers si vacantele tipice de vara ale americanilor, stiti prea bine despre ce vorbesc. Wayland este o suburbie linistita, case cu gazon cat vezi cu ochii, steaguri fluturand patriotic la fiecare colt si garduri mici de lemn. Lipsesc cainii fiorosi de paza, betonul armat si camerele de supraveghere de la intrari sau interfoane....nu e nevoie in mica comunitate din Wayland de asa ceva. Intr-un cuvant "Americana", un alt fel de lifestyle...si da se simte o mica nostalgie in gandurile mele, dar stiu ca voi reveni.

Lacul ne intampina cu o plaja privata doar pentru locuitori si cu ajutorul unei prietene care face house sitting for the day in zona, ne strecuram pe langa salvamarul de ocazie care canta la banjo si ne instalam sarsanelele langa ponton. Un ponton plin de copii care se balacesc in apa calda ca la dus, si ce diferenta uriasa fata de oceanul inghetat. Dusuri, salvamari, inchirieri de caiace si barci cu panze, si apa mai calda ca in Caraibe dar nu la fel de cristalina. Acum am descoperit unde poti sa iti petreci vara prin Massachusetts (bine stiam eu de ceva timp, dar iti trebuie si o masina si prieteni cu chef de iesiri, un lucru care imi lipseste din Romania), la ocean mergi doar daca vrei sa simti briza, altfel un pond (si sunt o gramanda) este destinatia ideala pentru o zi de relaxare.

Cu greu le conving pe fete sa inchiriem 2 caiace si o barca cu panze (doar $15 / zi). Salvamarii ne ajuta sa le scoatem din "garaj" si apoi ca in filmele cu prosti atat noi cat si bravii salvamari de ocazie ne muncim 30 minute sa montam catargul. Victorie, sunt pe lac pentru prima oara intr-o barca cu panze si ne lasam purtati de vant. Am noroc ca Erin a facut in facultate cursuri de navigatie (ca sa vezi ce sporturi practica americanii la scoala, poate asa se justifica sumele exorbitante care le platesc in taxe), si incet incet memoria se reimprospateaza fiind ca mersul pe bicicleta. Nu ne scufundam si i scutim pe salvamari de o interventie. Acea zi a fost o dubla prima experienta fiind si prima data cand m-am dat cu caiacul, si trebuie sa recunosc ca atunci cand am urcat in el si vazand cat e de instabil m-a trecut un fior pe sira spinarii si mi-am amintit ca eu nu prea stiu sa inot decat stil supravietuitorul, dat din maini si strigate dupa ajutor.

O doamna mai in varsta de pe margine incerca sa imi dea indicatii, "no no dear, you are doing it wrong, use the paddle". Am renuntat pentru moment descurajat si m-am asezat pe ponton analizand situatia care se prezenta complicata. Elizabeth si Erin s-au intors din tura a 2-a cu barca (cea cu panze) si incurajat ca nu se poate intampla nimic rau iar din caiac de rastorni doar daca vrei sa iesi afara din el in mijlocul lacului, mi-am luat inima in dinti si m-am aventurat in larg. Caiacul brazda luciul apei iar reflectia soarelui de dupamasa ma orbea enervant. Ochelarii de soare au devenit curand inutili datorita lipsei mele de experienta in a vasli (practic dupa 10 minute eram tot ud cum ma stropeam singur cu vaslele, iar micul caiac avea apa la bord).

Dar nu a fost greu, singurele emotii le aveam cand treceau pe langa mine barcile cu motor sau mini yahturile care lasau valuri amenintatoare in urma. In afara de o febra musculara persistenta si niste mici arsuri solare inevitabile, experienta s-a dovedit a fi foarte sigura. Am repetat-o 3 saptamani mai tarziu, de  data asta cu mult mai multa incredere pe raul Charles din Boston. Pretul mult mai piperat de $18/ora nu m-a descurajat. Am imbracat din nou vesta de salvare, m-am urcat in caiacul ce parea si mai firav decat cel de pe lac, si timp de 2 ore am navigat pe cursul apei in aval spre Cambridge si Harvard. Asa cum e normal, ce merge in aval trebuie sa se intoarca si in amonte iar spre suprinderea mea nu a fost o misiune imposibila, raul avand multe baraje care incetinesc cursul apei spre varsare. Caiacul, un sport popular in Boston si in regiune, practicat de multi oameni si foarte relaxant (daca ai putin antrenament si stii cum sa vaslesti eficient). Ne-am facut loc printre cardurile de gaste canadiene si cu putin timp inainte de sosirea unei furtuni de vara am ancorat pe ponton in Arsenal Park.

Si ca sa inchei si cu ceva de data mai recenta, I saved the best for last cum s-ar zice. Zilele trecute am primit vizita Cristinei, colega mea de suferinta din facultate. Cine s-ar fi asteptat ca dupa mai bine de 2 ani de cand ne-am vazut ultima oara in Elvetia unde am fost in deplasare cu lucrul, sa ne revedem tocmai in Boston. Drumurile noastre s-au despartit intre timp, dar viata are cai intortocheate si m-a bucurat foarte mult scrisoarea ei electronica de acum cateva saptamani in care ma anunta ca are treaba cu Doctoratul tocmai pe coasta de est...cum sa refuz asa o sansa sa ne revedem. Dupa o zi de luni plina de sedinte, m-am substras de la birou in a 2-a parte si am parcurs freedom trailul cu ea, fiind din nou eu insami turist in ceea ce am ajuns sa numesc casa.

Surprinzator sau nu inca descopar lucruri noi in vechiul Boston, Mike's Pastry cu niste canolli deliciosi dar "mult prea dulci si care ingrasa"...imi atrage atentia o Cristina indecisa daca sa cumpere sau nu. In cele din urma am stat 30 minute la coada in aglomerata patiserie din North End ca eu sa imi satisfac poftele si sa-l mananc si pe al ei canolli cu branza dar si pe al meu cu zmeura. Trebuie sacrificii uneori ca fetele sa isi pastreze silueta, asa-i?

Apusul l-am vazut povestind ultimii doi ani care au trecut mai repede ca un TGV pe langa noi, o zi frumoasa si relaxanta care s-a incheiat pe malul raului Charles. De fapt hai sa recunoastem, s-a incheiat la Grendel's Den in Cambridge cu o cina suculenta si atmosfera studenteasca in mijlocul campusului universitar. Foamea e mare, ce sa-i faci :-).

E din nou weekend, nu am planuri dar poate imi scot bicicleta de la naftalina si ma aventurez prin zona sa
explorez, in fond si la urma urmei in curand se termina si aventura mea americana dar nu definitiv. Duminica ma asteapta New York city daca ma incumet si o revedere cu o amica din Polonia, pe care nu am vazut-o de si mai multi ani. Till next time then!

One year in US of A

30 Martie 2012, NYC

Acum un an la ora asta tarzie din noapte eram inca in New York City buimac de somn si pe alt fus orar, dupa un zbor de 14 ore via Kiev. Incercam sa gasesc alaturi de Claudiu locatia garii Penn pentru a lua un autobuz spre Boston, ne desparteau 4 ore de destinatia noastra finala. La capatul a aproape 24 de ore on the road incepea Experienta Americana, un loc unde luam totul de la zero. La inceput nu mi-am dat sanse sa prind vara aici si o data cu revenirea lui Claudiu inapoi in tara in Iulie, in mintea mea incoltea deja teama de a mai sta stiind ca acasa ma asteapta poate un viitor mai bun si mai sigur. Dar stii cum e cand alergi la un maraton si cand esti aproape sa te lasi pagubas, tragi de tine si cauti ultimul strop de energie interioara si mai alergi putin si inca putin si tot asa pana la finish. In septembrie mi-am spus ca daca am reusit sa rezist pana atunci as putea sa incerc sa o fac pana la Craciun, doar nu am nimic de pierdut. Ma stabilizasem cu situatia financiara oarecum, planuiam deja iesirea in Mexic si Florida, iar America nu mi se mai parea chiar asa ciudata. Am strans din dinti si lunile au trecut repede, s-a facut Decembrie....dar ma aflam din nou in fata situatiei de a numara zilele in preajma Craciunului cand realizezi ca esti departe de casa, de traditii, de familie si cei dragi.

Mi-am zis ca plec imediat dupa Sarbatori, dar...lucrurile s-au schimbat din nou de parca ceva sau cineva invizibil continua sa ma traga de maneca "mai stai, inca putin...". Si am mai stat, am investit putin in confortul personal, in lucruri de care m-am ferit sa bag bani pe pretextul ca oricum plec si nu are rost investitia. Am luat o saltea noua, am redecorat si mi-am facut viata ceva mai lina. A trecut si iarna si iata-ne full circle din nou pe 30 Martie, de data asta un an mai tarziu. A fost bine, a fost rau, nu stiu...dar pot sa zic ca a fost o experienta de viata.

Nu mai ma aflu in New York City, si nici macar in Brighton, acolo unde m-am cazat pentru prima noapte in USA, intr-o camaruta mai mica ca o camera de camin studentesc, plina de praf cu mobila invechita, intr-o casa guvernata de o koreanca care inca nu stiu daca era din nord sau sud. Intre timp am ajuns in Newton la granita cu Watertown si intre comunitatea italiana si cea armeana. O descriere perfecta a ceea ce inseamna USA, o amestecatura de popoare, imigranti, oameni veniti de peste tot in cautarea unui trai mai bun, a visului american. Eu nu stiu inca ce caut, cu atat mai putin daca voi gasi ceva, dar nu plec inca, nu ma dau batut, not just yet.

30 martie 2013 - Newton,MA

Am inceput blogul ca niste scrisori spre casa, spre Romania, si s-a transformat pas cu pas intr-un jurnal de calatorie in care am incercat sa prezint cu bune si cu rele experienta mea de aici din Boston. Ma mai asteapta 6 luni de America pana la incheierea programului meu, 6 luni in care voi incerca sa make the best of it atat cat ma mai tin balamalele vorba lu tata-meu. Ce va fi dupa aceea nu stiu, dar stiu ca nu regret alegerea facuta. Experienta Americana m-a schimbat si mi-a deschis noi orizonturi, m-a invatat cate ceva despre viata. Intre timp a luat si tatal meu viza ca tot vorbim de el, si nu oricum si pe 10 ani (runs in the family). Prin urmare daca nu merge eu acasa, vine casa la mine :). Intr-un an in care m-am luptat sa ma adaptez aici si sa dramuiesc bine putinii bani castigati, nu mi-am permis sa revin in Romania, si nicidecum nu imi imaginam ca va trece un an si mai ales ca in loc sa merg eu ma va vizita tata aici. Dar intr-un fel e bine asa, totul se intampla cu un motiv si exista o explicatie. Nu mai numar zilele ci numar saptamanile, m-am obisnuit sa imi spal hainele la laundromat, sa traiesc fara luxul de a avea o masina sau un televizor, si sa fac cumparaturi, gatit si alte cele traind intr-o tara unde nu am nici un prieten roman. Am invatat cu alte cuvinte sa ma descurc cu putin si sa traiesc mai simplu, si am mai invatat ca aici in America poti sa ajungi cineva, dar takes time, a lot of time and hard work. Ce am facut sa sarbatoresc un an aici? Nimic special, am cumparat niste zacusca (am gasit in sfarsit) si ceva Vegeta de la un magazin armean, am mancat pentru prima oara pizza armeana (ceva foarte interesant), si am facut o plimbare pe marginea unui lac prin Sommerville, oricum cu mult mai mult decat fac eu intr-o sambata obisnuita.

Dar cum am ajuns aici?! Relativ simplu, am cautat pe google (raspunsul la toate intrebarile), am aplicat pentru un internship pe program de viza J-1 in domeniul IT. Am sustinut un interviu si am urmat un proces de vreo 3 luni pentru obtinere de acte, mers la ambasada, viza si vreo 3000 de dolari cheltuiti. Dar o sa revin cu un post dedicat, pana atunci experienta mea Americana continua...(si daca va spun ca o fata m-a determinat sa aplic pentru programul in USA, o sa spuneti ca sunt nebun, dar a fost probabil unul din cele mai bune lucruri pe care mi le putea darui).

Downtown

Cum se vede Bostonul dintr-un zgarienor

Am evitat sa scriu in jurnalul de "calatorie" si despre chestiuni ce tin de servici si cu ce ma ocup eu aici ca sa castig un ban cinstit. Le-am considerat prea personale la un moment dat, iar situatia sumbra de la inceput nu mi-a dat prea multe perspective de a scrie povesti frumoase. Situatia s-a incalzit treptat si s-a transformat intr-o primavara usoara dar in care iarna isi mai arata uneori coltii, oricum mai e mult pana departe. Unul din aceste momente primavaratice din cariera mea Americana a fost sedinta de acum o saptamana din Downtown Boston.

Pe scurt acum 2 luni si ceva m-am scuturat de statutul de intern developer si am preluat atributii de technical lead. Adica omul bun la toate care are grija ca programatorii sa isi faca treaba si structureaza un proces prin care clientii sa isi primeasca la timp proiectele (ca orice roman inventiv si priceput). Unul din aceste proiecte s-a finalizat de curand, si am fost invitat alaturi de Project Manager la sediul companiei pentru a face o prezentare dupa lansare si a tine un mic training de predare a proiectului.

Aceste meetinguri sunt probabil highlightul meseriei mele. Momentul in care vezi multumirea de chipurile oamenilor si stii ca toate acele secvente de frustrare din timpul productiei dispar si se estompeaza. Asa ca mi-am schimbat hainele comode de developer, m-am echipat intr-un costum si cravata (noroc ca le-am luat din Romania) si dis de dimineata revizitam centrul Bostonului, districtul financiar. Costum e mult zis, pentru ca am combinat-o pe stilul american cu o pereche de jeansi negrii. Pentru prima oara aveam sa intru intr-unul din zgarienorii cu care facusem poze acum un an cand am sosit in State. La intrare o receptie, actele la control si scopul + durata vizitei. Am scos buimac permisul de conducere din Romania (care spre norocul meu e scris si in Engleza, un lucru bun facut de Politia Romana). Negrul masiv de la receptie l-a privit, s-a uitat la mine incercand sa ma recunoasca in poza facuta la 18 ani, si apoi s-a straduit sa imi pronunte numele de familie corect in timp ce suna la biroul unde eram asteptati ca sa confirme vizita. Cateva minute mai tarziu ne aflam in lift spre etajul 27. O calatorie care a durat cam 3-4 secunde, si odata ajuns sus m-am trezit cu urechile infundate. Din nou o receptie si geamuri mari de sticla...o domnisoara ne preia si ne duce in sala de sedinte unde imi instalez laptopul. Sali de sedinte care le-am vazut doar in filme si unde visam intr-o buna zi sa ajung. Discutiile si trainingul au durat pana in preajma pranzului cand am luat binemeritata pauza de masa. Meniul fusese stabilit cu o zi inainte si fusesem intrebat ce prefer, eu alegand un fel cel putin interesant, pastrama romaneasca (ironia sortii era in meniu).

Sa fii intr-un zgarienor, mancand "rumanian pastrami" intr-o sala de sedinte cu vedere spre downtown boston e nepretuit. Dupa terminarea sedintei am trecut prin cateva birouri si am putut sa am o vedere mai buna. Unul din managerii firmei uitandu-se pe geam si vazand bucuria din ochii mei, a remarcat ca deobicei cand are o decizie importanta de luat se uita si el pe geam la oamenii care se vedeau ca furnicile. Il ajuta sa se relaxeze, dar ca drumul pana la un astfel de birou e lung si imi doreste ca intr-o buna zi sa am si eu unul la fel. Cum necum tot la mancare am ajuns...ce sa-i faci, unul din hobbyurile mele (noroc ca nu se depune). O sa revin cu detalii mai multe pe viitor despre ce muncesc pe aici, cum am ajuns sa am contractul asta, si care sunt pasii de urmat. Sunt sigur ca sunt destui interesati la o alternativa la work and travel.

Cati bani lasi la supermarket in America.

Am ajuns si la episodul doi dedicat cheltuielilor din America. Asa cum observa atent si Cristi, nu tineam o evidenta asa atenta nici cand eram in Romania. Dupa ce in primul episod am tratat cheltuielile pe chirie si utilitati de data asta voi vorbi putin despre cati dolari trebui sa scoti din buzunar ca sa ai stomacul plin.

Eu prefer sa gatesc, am ajuns la concluzia ca ies mai ieftin in cele din urma chiar daca implica timp pierdut cu cumparaturile si statul la cratita. Deci o sa ating in prima faza vizita la un supermarket intr-un mod cat mai simplu, afisarea unei liste virtuale de cumparaturi.





De urmarit:

•  Cand vedeti afisat ea = each (pe bucata),
• 1lb (pound) = 450 g (eu rotunjesc direct la jumate de kg ca e mai simplu)
• 1oz (ounce. Sunt 16 oz intr-un pound, deci cam 17 in jumate de kilogram.
• 2qt = 1.89 litri
• 1fl (fluid ounce) = 30 ml
• 1GL (gallon) = 3.78 litrii
• Urmariti weekly special in magazine, veti iesi mai ieftin cu siguranta, sau ofertele cu buy one get one free.
• Obligatoriu primul pas cand pasiti pentru prima oara intr-un supermarket sa aplicati pentru un card de discount. In general e gratis, se poate atasa la chei ca un breloc si se scaneaza la fiecare vizita la magazin. O serie de produse sunt mai ieftin daca acel card este scanat.
• Magazinele intalnite in zona Bostonului (Stop&Shop, Trader's Joe, Shaws/Star Market, Whole Foods, Market Basket, Russo's). 
• preturile sunt afisate pe continut (sa zicem 2pounds are pachetul) si langa scris mai mic per unitate (per pound sa zicem). Urmariti cu atentie preturile scrise mic (per unitate) pentru ca va vor indica care produs este mai ieftin.

Lista de cumparaturi:

suc de mere la 2 litrii	$2-$3
bax apa plata (24 de sticle de 0.5l)	$3
Ulei de masline (1L jumate)	$10 - $14
Sucurile sunt la acelasi pret ca in Romania dar pot fi si mai ieftine.
Mere (1kg si depinde de sortiment) Banane (1kg)	$3.5 - $5.5 $2.3
Struguri (1kg) Lapte (1galon) (depinde de grasime, marca, daca e bio sau nu, etc.)	$5.5 $3
1litru lapte	80 de centi
Cereale (1 cutie)	$2.5 - $6
Peanut butter (450g)	$3.5
Pliculete de ceai	$2.5 - $4
Paine (depinde de calitate)	$0.99 - $4
Gem (400g - 800g)	$2.5 - $4
Portocale (1kg)	$2.5
Iaurt (daca iei pachet e mai ieftin)	80 centi / bucata
Cascaval (e la moda aici)/500g	$5 - $8
Biscuiti (depinde de pachet)	50c - $3
Oua (12)	$2 - $3
Mozzarella (sau alte tipuri de branza rasa) / 250g	$2.5 - $4
Piept de pui dezosat (450g)	$3 - $5
Semipreparate (Doar sa le pui la microwave)	$5 - $12
Pui intreg	$2.3 / kg
Porc (cotlet 450g)	$3.5 - $5
Carne macinata vaca (450g)	$5
O cutie de paste sau spaghetti	$1 - $2
Pasta de rosii condimentata	$2 - $5
Pasta de rosii sau rosii la conserva	50 centi
Cartofi (1kg) (cu cat cumperi cantitate mai mare e mai ieftin, se gasesc la pungi de 3lb, 5lb, 10lb - cel mai ieftin)	90 centi
Ardei (1kg)	$3.5
Rosii (1kg)	$4
Ceapa (1kg)	$3
Ciuperci (450g)	$3.7
Pizza congelata (500g)	$3.5 - $7
Un bax de bere (nu veti gasi la supermarket ci doar in magazine specializate)	$5 - $9
Morcovi (450g)	$2
Fasole la conserva (250g)	$1
Mazare congelata (450g)	$1.5
Crenvursti sau carnati italieni (450g)	$3.5
Orez (900g)	$2.5 - $3.5
Zahar (900g) fie ca e brun sau alb	$2
Sare (650g)	$1
Unt (450g)	$3 - $5
Smantana (450g)	$2
Coca Cola (2L)	$1.67
O sticla de vin	$7 - $15
Guma de mestecat	$1.2 - $4
Prajituri	$2 - $5
Salam (250g)	$5 - $8

 *lista o sa o completez pe masura ce ma mai gandesc si evident mai cumpar, puteti veni cu sugestii ;)

http://www.peapod.com este o resursa buna ca sa vedeti alte alimente si sa va faceti o idee cu privire la preturi. Se poate comanda online (tine de stop&shop) si aduce cumparaturile la usa.

Eu deobicei las cam $30 - $50 la fiecare vizita si ajung cu cheltuielile lunare pentru mancare (o singura persoana) cam la $170 - $240 (in functie de cat de mult ma intind.

Pentru a manca in oras sa fiti pregatiti in functie de situatie.

Localuri ieftine (chains...adica lanturi gen iHop, Unos, Mac, Chipotle, Quiznos, Subway sau localuri mici), veti scoate din buzunar cam asa:

• pizza medie -- $7 - $16
• o supa - $2 - $4
• un sandvis - $5 - $8
• un pranz - $10 -$15

Pentru restaurante sau localuri medii nu scapati fara minim $20, si puteti ajunge lejer la $60 de persoana. In general apetizerele costa in jur de $5 - $10, un desert e cam la fel, primul fel vreo $12 - $25, al doilea fel daca chiar vreti sa mancati bine(deobicei nu mai e necesar), e cam la fel.
Un pahar de vin sau o bere costa cam $5 - $10.

Iar la sfarsit sa va faceti calculul sa lasati bacsisul obligatoriu de 15-20% (se lasa, nu se discuta pentru ca nu e ca in Europa. Aici chiar se uita lumea urat la tine daca nu lasi bacsis peste tot, chiar si la taximetrist). Orice se considera un serviciu (mai putin locuri unde se servesc sandvisuri sau chestii mici), e insotit de un bacsis obligatoriu.

Ca o nota, in Martie va fi saptamana restaurantelor in Boston, unde timp de o saptamana toate restaurantele vor avea acelasi pret.

In episodul urmator voi incerca sa acopar costurile pentru haine, electronice, distractie si astfel sa trag o concluzie si sa avem un total. Cati bani ai nevoie pe luna sa traiesti decent in America.

Winterstorm Nemo

Am tot zis eu ca au fost povesti cele auzite de mine pana acum cu zapezile din Boston si chiar eram dezamagit la un moment dat ca este la fel de putina zapada ca la Timisoara. Asta pana sa vina mega furtuna de acum un weekend. Daca cu Uraganul Sandy am ras de Americani ca au exagerat si s-au panicat, iar sistemul lor invechit de electricitate nu a facut fata, de data asta furtuna a fost pe bune si a lovit din plin Bostonul, asternand nu mai putin de 70-80 centimetrii de zapada, iar in unele locuri peste un metru unde a fost viscolita de vantul buclucas. Eu personal nu am vazut niciodata zapada in asa cantitati astronomice intr-un oras (poate doar la munte). Totul a inceput molcolm vineri dis de dimineata iar pana la pranz era un strat subtire de zapada si o ninsoare marunta. Mi-am petrecut ziua acasa pentru ca preventiv s-au inchis toate scolile si business-urile iar incepand cu ora 4PM in aceeasi zi s-a declarat stare de necesitate (pentru prima oara in ultimii 30 de ani).

Situatia la 9PM

Asta inseamna pe scurt, ca la ora 4PM cand afara inca nu s-au depus 2-3cm de zapada, traficul a fost inghetat la propriu. Masinile de deszapezire patrulau deja de dimineata cand carosabilul era inca uscat relativ si imprastiau sare + nisip din belsug. Am fost sunat de catre nStar (compania de electricitate) si de catre cei de la nationalGrid (Gaz) ca sa fiu atentionat cu privire la furtuna ce se aproprie si masurile de precautie pe care sa le iau. Precum si ca sa fiu asigurat ca ei vor face tot ce le sta in putinta sa nu fie intreruperi in furnizarea de curent sau gaz (ce sa zic, au fost draguti, nu ca i-as fi bagat eu in seama prea mult). La intersectiile principale vedeai deja masini de interventie ale nStar in standby pregatite sa intervina (dar nu a fost cazul, am avut internet ca sa transmit de la fata locului, precum si curent si caldura, mai putin norocosi au fost cei de pe zone de coasta din Cape Cod care au ramas fara caldura si curent o perioada lunga de timp).

Orice sofer prins pe sosea dupa ora 4PM risca asadar fie 500 de dolari amenda sau inchisoare pe un an (cu exceptia masinilor de interventie si aprovizionare), deci astea da reguli de reguli. Deasemenea orice masina parcata pe o artera principala care avea semne de "snow emergency", era ridicata (s-a intamplat asta chiar in fata apartamentului in care locuiesc). Spre seara vantul a prins puteri si in miez de noapte sufla deja cu peste 80km/h iar stratul de zapada era de o palma. Furtuna de abia cum incepea deci si distractia si bucuria mea. Am iesit periodic pe afara desi vantul sufla mai ceva ca pe un varf de munte, si am inregistrat/pozat grozavia, prima mea furtuna americana. Daca ei au luat-o in serios si si-au facut provizii golind rafturile magazinelor pentru mine a fost o adevarata aventura si o bucurie. Am facut totusi la insistentele tatalui o vizita pe la brutarie inainte sa se porneasca viscolul si am luat una din ultimele paini in timp ce in boxele radioului de pe tejghea rasuna melodia "Wild Thing", mi s-a parut hazlie situatia, desprinsa din filme.

Spre orele diminetii vantul sufla mai tare decat uraganul Sandy iar vizibilitatea a scazut la 50 de metrii datorita rafalelor de zapada. Previziunile meteo s-au adeverit iar furtuna a ajuns in top 5 furtuni din toate timpurile ca strat de zapada depusa in Boston in cele din urma. Ninsoarea a continuat sambata pentru inca 12 ore dar viscolul s-a potolit incet incet si a lasat in urma un calm si o liniste binevenita. Pentru prima oara dupa mult timp la fereastra mea amplasata la o strada principala nu s-au mai auzit masinile, ci doar fulgii de zapada.

Se curata zapada

Am scos nasul afara cum s-a mai linistit furtuna si am iesit la pozat. Bucuria oricarui fotograf cu asa multa zapada. Singurele masini intalnite pe sosea erau plugurile (cu zecile) care incercau sa degajeze drumurile cat se poate de repede pentru ca situatia sa revina la normal si masinile ingropate in nameti. In ciuda faptului ca dimineata viscolul era inca in foarte puternic, oamenii iesisera deja la deszapezit aleile, ceea ce nu poate fi decat de laudat. Pe tot parcursul zilei de sambata a ramas in vigoare restrictia de trafic in Massachusetts dar dupamasa deja arterele principale erau curate (incredibil as putea sa spun) si oamenii erau prezenti cu mic cu mare incercand sa curete trotuarele fiecare dupa posibilitati.

Unii cu mini-freze de zapada altii cu clasica lopata sau chiar cu matura. Nu am vazut pe nimeni trist sau abatut pentru ca nins, si am facut o plimbare cam de 2 ore prin nameti. Toti erau cu zambetul pe buze, glumeau...unii mi-au zis ca imi vor cere bani pentru exclusivitate daca trimit pozele la ziare. Iar cei mai multi ma intrebau daca imi place vremea si cum mi se pare.

Masini ingropate in zapada

Am intalnit o doamna in varsta, trecuta de 70 de ani care se oprise in dreptul unei case si incerca sa foloseasca un smartphone pentru a poza zapada. M-am oferit sa o ajut si mi-a povestit ca incearca sa obtina o imagine cu vechea casa in care locuise pentru fica ei care tocmai nascuse. Imi zicea ca in timpul viscolului din 1978 are o poza exact in acelasi loc cu fata ei, si ca atunci isi aminteste sa mai fi fost zapezi asa mari. Povestea s-a intins pe vreo 20 de minute in care am aflat putin din istoria orasului Newton, si cate ceva despre strazile pe care m-am plimbat. Mi-a urat un "take care" cu accent de New England, si mi-am cautat de pozele mele mai departe. Peste tot masinile erau parasite in parcari si ingropate in zapada viscolita, iar trotuarele nu erau circulabile zapada depasind un metru lejer. Dupamasa situatia s-a schimbat, oamenii au iesit cu mic cu mare la deszapezit si te puteai strecura pe alei inguste cu zapada care uneori trecea de un metru jumate (cum fusese data la o parte).

si totusi se circula

Am vazut oameni pe skiuri pe sosele in loc de masini, sau cu acele labe ca rachetele de tenis. Isi faceau drum prin zapada (desi nu era cazul) si se bucurau. In Boston studentii au fost creativi, au iesit cu capace de toaleta, skateboarduri cu rotile demontate sau chiar saltele din camin. Sambata seara cand ninsoare se oprise, masinile incepeau sa isi faca timid aparitia pe sosele desi restrictia era inca in vigoare preventiv pana Duminica. Faptul ca au dat cu sare si nisip inainte sa ninga si pentru ca toata noaptea desi era viscol si furtuna au lucrat non stop au permis ca dupa 24 de ore de ninsoare drumurile sa nu fie blocate. E ceva ce in Romania nu vom vedea niciodata din pacate, pentru ca la noi nu se poate si nu exista resursele de aici asa cum mi-a transmis chiar domnul primar Robu intr-un schimb de replici. I transmit si de data asta cu tot respectul ca nu e vorba de resurse ci de organizare si mentalitate, o mentalitate care la noi nu este si nici nu va fii.

A se observa soseaua curata langa mine

Dupa scurta mea plimbare am "developat imaginile si le-am trimis la Mediafax si cateva agentii de presa. Mi-am amintit de vremurile din liceu cand realizasem un mic foto reportaj si fusese preluat de ProTv pentru stirile de la ora 19. Iata ca dupa aproape 10 ani am ajuns din nou la stiri, de data asta si pe ProTv si pe Antena 3 fiind contactat de ambele trusturi de presa. ProTv-ul mi-a rulat o parte din poze chiar dupa imaginile redate de pe CNN iar Antena 3 a realizat un articol online si mi-a oferit si mie micul meu moment de faima. Un mic catalin radu tanase ratacit in America.

Secventa de stiri de pe ProTV
http://stirileprotv.ro/stiri/international/nord-estul-statelor-unite-ravasit-de-cea-mai-puternica-furtuna-din-ultimii-30-de-ani.html

Articolul de pe Antena 3
http://www.antena3.ro/externe/mii-de-zboruri-anulate-trafic-feroviar-si-rutier-paralizat-vezi-aici-cum-arata-infernul-din-sua-202655.html

Asa ca voi lasa imaginile sa vorbeasca de la sine si sa ne auzim cu bine data viitoare. Am incheiat transmisia, over and out.

Cum se face deszapezirea in USA pe coasta de est

Dupa indelungi asteptari si ploi nesuferite la 2-3 grade celsius iata ca a sosit si ninsoarea. In dulcele stil clasic de aici avertizarile au inceput sa curga cu o zi inainte si spre surprinderea mea previziunile meteo au fost cat se poate de exacte. In jurul orelor 3 PM a inceput sa fulguie asa cum povestea si prognoza de pe weather channel...fulguiala care spre seara s-a transformat intr-o adevarata furtuna de zapada care a lasat in urma 30 spre 40cm de zapada. In dimineata acelei zile mi-am facut drum pana la magazin si am observat deja pregatirile care erau in toi desi soarele de afara nu anunta nici un pericol imediat. Zeci de masini echipate cu pluguri patrulau constiincioase si se imprastia sare alaturi de nisip pe sosele. Aceleasi utilaje le-am vazut patruland toata noaptea prin viscol, si degajand zapada. Circulau cam 2-3 una dupa alta, intre ele fiind deobicei intercalata o camioneta mica echipata cu plug care intra pe strazile laterale. Cat am mers pe o strada lunga de vreo 1km per pedes, acele utilaje au trecut de 3 ori pe langa mine ca niste soldatei constiinciosi.

Dar ma simt dator cumva sa explic mai in detaliu sistemul de aici, daca tot am inceput subiectul. Asta si in lumina evenimentelor din Timisoara cu ninsoarea ce i-a luat prin surprindere (pentru a cata oara oare?!) pe alesii nostrii. Asadar in primul rand incepand cu luna Decembrie si pana dau ghioceii (sau de ziua pacalelilor)...pe arterele principale nu mai gasesti masini parcate intre 3AM  - 7AM dis de dimineata; sau cum spune indicatorul, atunci cand zapada este mai mare de 3 - 4 cm (deci poate fi si luna mai, daca e zapada Nu parchezi). Banui in sinea mea ca ati realizat si care e logica din spatele acestei manevre inteligente... soselele trebuie sa fie libere pentru a putea fi deszapezite. Deasemenea abunda semne cu indicativul "snow emergency", daca esti cu masina si intalnesti un astfel de semn, in caz ca afara ninge nu poti parca in acel loc din aceleasi motive enumerate mai sus. Si surprinzator (sau poate nu), oamenii chiar respecta aceste semne si nu vezi nici o masina parcata pe strada noaptea in acel interval orar. O fii vorba oare de civilizatie sau bun simt?!

Cum aratau strazile dupa o zi de ninsoare

In Timisoara este si a fost dintotdeauna problema strazilor laterale. Citeam pe profilul de facebook al domnului Primar, ca deszapezirea se face cu prioritate pe arterele principale, iar pe cele secundare...Dumnezeu cu mila (imi amintesc aventurile mele din Timisoara de anul trecut, printre blocuri cu masina, si din povestiri de aceasta data am aflat ca anul acesta nu s-au schimbat prea multe). Aici s-a gasit o solutie simpla la problema asta, exista SUV-uri, sau camionete....masini normale cum s-ar zice, echipate cu pluguri.

intreprinzator privat cu plug

O parte din ele apartin de Watertown Public Works (adica de primaria de aici), iar altele intreprinzatorilor privati. Aceste masini le-am vazut inca din toamna echipate cu aceste pluguri, si vor circula asa toata iarna cat e ea de lunga. Toate au pe portiere scris un numar de telefon, iar daca ai nevoie ca strada ta sa fie deszapezita si primaria nu a ajuns inca pana la tine, suni si o astfel de masina va veni sa iti faca carare (contra cost daca nu apartine primariei, altfel taxele tale sunt cheltuite cu folos, doar nu degeaba platesc lunar din salar 6.5% taxa statala). Va spun sincer ca am batut pe jos o mare parte din oras in cele 2 zile de ninsoare si nu am vazut nici o straduta secundara, cat o fi fost ea de mica sau neinsemnata care sa fie blocata.

Si a nins...a nins fara nici o gluma toata noaptea si o mare parte din urmatoarea zi. Iar stratul de zapada a atins 30-40 centimetrii pe putin in unele locuri, bucuria copiilor si a copilului prezent in mine evident. Dar totusi a doua-a zi soselele erau negre, se vedea asfaltul. Atasez o imagine surprinsa noaptea, dupa 5-6 ore de ninsoare, cu plugurile care incepusera degajarea zapezii, era ora 12 PM si urmau inca 12 ore de ninsoare. Demn de mentionat este faptul ca la acea ora tarzie, intr-o sambata noaptea oamenii iesisera deja pe strazi si indepartau zapada de pe trotuare. Fiecare dupa posibilitati, unii cu lopata, altii cu maturoiul, si cei din urma mai norocosi, cu freze pentru zapada.

Dupa miezul noptii ningea deja viscolit si temperaturile coborasera cu cateva grade bune sub 0 iar totul parea inghetat si desprins dintr-un basm, frumos...dar inca se circula bine. Ca fapt divers in statul Massachusetts cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii. Mi-am intrebat prietenii a 2-a zi, fiind foarte surprins de modul cum s-a facut deszapezirea si stiind ca vor fi zapezi mult mai abundente in lunile ce urmeaza (asta e doar inceputul pentru necunoscatori), daca asa este tot timpul. Am primit un raspuns afirmativ, autoritatile sunt mereu promte, si niciodata nu au avut probleme sa circule cu automobilele pe gheata sau zapada, ce sa mai vorbim de blocaje in trafic. Mi-am facut o poza ca sa am amintire cu prima mea zapada abundenta din State pe iarna asta.
Se poate observa cu ochiul liber cat era stratul de zapada la miezul noptii, acesta crescand cu inca 10 centimetrii pana dimineata. Apropo, pentru carcotasi, poza este facuta pe un pod, fara case prin preajma, podul si soseaua erau deszapezite dimineata. Si acum cireasa de pe tort....toata povestea asta are loc in Watertown si Newton, doua suburbii din zona metropolitana a Bostonului.

Straduta secundara dintre case.

Deci cam cum ar fii Giroc sau Dumbravita pentru Timisoara, doar la o scara ceva mai mare (cam dublu ca populatie). Nu pot decat sa ma intreb cum de aici se poate iar in tara mea nu. Si de atatia ani sunt mereu aceleasi si aceleasi scuze din partea oficialitatilor. Te doare sa vezi ca altii pot, si gasesc resurse si mijloace sa faca sa fie bine, iar in Romania domneste dezinteresul si neputinta. Iarna de iarna asteptam sa se topeasca zapada de la sine, si sa vina primavara.

Buna dimineata America si somn usor Romania!

Va las in compania catorva imagini surprinse pe parcursul noaptii si a 2-a zi, si sper ca intr-o buna zi lucrurile se vor schimba si in tara mea. Poate cineva vede, si invata o lectie, sau preia ce e bun si aplica si la noi. Tot ce pot e sa sper si sa continui sa imi citesc ziarul pe prispa casei bucurandu-ma de zapada. Aici nu mai am nici masina care o aveam in Romania, si nici grijile de a conduce pe drumuri inghetate sau pline de omat. Probabil candva se vor alinia astrele si voi avea si un automobil pe care sa il pot conduce intr-un loc unde autoritatile isi fac treaba si deszapezesc cu spor.

Plug curatand o intrare in parcare

inceputul furtunii m-a surprins la cumparaturi.