Se afișează postările cu eticheta america. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta america. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 septembrie 2013

Back to the future la un cinematograf Drive In

Candva America de Nord era populata de mii de cinematografe in aer liber, "drive-in movies". Le stiti,
le-ati vazut cu siguranta prin filme vechi din anii 60 - 70 in perioada lor de glorie. Erau cunoscute ca "passion pits", locuri unde cuplurile mergeau la prima intalnire mai serioasa cand erau "steady", adica treaba era serioasa (cat de serioasa putea fi la varsta aceea). Cadrul perfect, ce poate fi mai nevinovat decat o iesire la un film....asa pare, dar realitatea se prezenta mult mai incinsa in acele timpuri nostalgice. Ascunse de intunericul patrunzator al noptii si lumina generata de ecranul gigant, station wagon-urile adolescentilor de ieri au devenit locul unde o intreaga generatie de americani de azi a fost conceputa. Unele povesti sunt exagerate evident si au creat legende urbane, dar cele mai multe as zice eu... nu sunt departe de adevar.

Mendon Twins Drive in
La sfarsitul anilor 50 - 60, cu preponderenta in zonele rurale din USA, se gaseau undeva la mai mult de 4000 de astfel de locatii....astazi supravietuiesc doar cateva zeci si intretin acel spirit boem al unei generatii de mult apuse. O data cu disparitia acestor "dinozauri" s-a evaporat farmecul filmelor realizate fara ajutorul
calculatorului, dar si farama de fantezie, acel feeling care il aveai cand erai introdus pentru prima oara intr-o poveste noua ce se desfasura pe ecran.

Me ndon Town Hall
Ei bine intr-o seara racoroasa de toamna, prima de acest fel dintr-un Septembrie ce se anunta bland si plin de culoare in New England.... am calatorit inapoi in trecut intr-unul din cele doua Drive In movie theaters functionale prin Massachusetts. La o distanta de aproape o ora de Boston, ascuns sus in Nord printre brazi si aer curat se afla un orasel curat si cochet...bine ati venit in Mendon. Cu strazi largi, cladiri ingrijite, cu toate cablurile de curent ingropate (surprinzator nu?), si o atmosfera in care ai impresia ca toti oamenii se stiu intre ei, aceasta locatie transportata din trecut gazduieste un cinematograf restaurat, echipat cu 2 ecrane si tehnica moderna de proiectie si sunet. Ca si fun fact, stiti ca primul concert din istorie al Aerosmith a avut loc in acest orasel de 5000 de locuitori acum mai bine de 40 de ani?! Unde altundeva decat la un banchet de sfarsit de liceu....ce vremuri sa fii fost acelea, si ce privilegiu sa fi avut sa experimentezi acea simplitate si naturalete de atunci.

Plecam taman dupa lucru, a sosit weekendul si ne face cu ochiul. Dupa ceva mai bine de o ora pe autostrada, in jur de 7:30 PM tragem pe stanga intr-un spatiu deschis, inconjurat de brazi uriasi si plin ochi de masini. Avem de ales, ecranul 1 ce ruleaza doua filme proaspat aparute in cinematografe, sau sa facem o calatorie in trecut pentru a viziona Jaws si ironic sau nu Back to the Future. Oare ce credeti ca am ales....cred ca e evident ca pentru o astfel de experienta trebuie sa "go all the way". Se lasa seara si la orizont apare Venus stralucind intens, nenea de langa mine ma intreaba daca nu stiu ce planeta se iveste de dupa brazi, nu de alta dar am un "fancy camera", adauga el. Un teenage din secolul 21 intr-o mini masinuta de golf ne directioneaza catre un loc liber in randul 4. Fiecare rand se afla pe o ridicatura (val) de pamant, astfel incat atunci cand parchezi masina cu fata sau cu spatele, vei sta usor in
Ce film sa vedem? Back to the future of course.
unghi pentru o vizionare mai buna. De ce ai parca cu spatele la ecran, o sa va intrebati! SUV-uri mari, station wagons, sau pur si simplu hatchback-uri, toate au portbagajul care se deschide larg, si scaune care se rabateaza. Familii cu copii, tineri indragostiti, toti se aflau ca la camping, echipati cu paturi, sacuri de dormit, iar portbagajele masinilor deveneau astfel niste fortarete, corturi de otel.

O sa fiu sincer, nu am vazut nici un telefon mobil, nici un device modern, nimic care sa imi aminteasca ca sunt in 2013. Copii care nu se cunosteau intre ei deveneau prieteni intr-o clipa. Era destul ca unul din ei sa fii adus o minge de rugby si in cateva minute se strangeau buluc cel putin 10-20 de kinderi care deveneau pentru cateva ore cei mai buni amici...ce simpla si nevinovata e copilaria. Se plateste o taxa de $25 / masina, si poti sa vezi 2 filme una dupa alta incepand cu apusul (undeva la ora 8 seara).

Inainte de calatoria in trecut pe ecran ruleaza o reclama ce prezinta istoria acestor cinematografe, si esti invitat sa treci pe la bar si food court pentru a-ti satura foamea si stinge setea, dar si ca sa sprijini financiar aceasta oaza de nostalgie.
Preturile sunt accesibile, si gasesti totul de la banalul hot dog pana la te miri ce feluri de inghetate, doar sa te tina stomacul. Sunetul e transmis prin intermediul radioului pe o anumita frecventa, la intrarea in incinta ti se da meniul pentru mini-restaurant, instructiunile ce trebuie sa le respecti cat timp te aflii acolo dar si un sac de gunoi ca sa pastram natura asa cum am gasit-o. Aici in America aceste drive-ins s-au construit in afara oraselor, departe de orice lumina artificiala, pana la urma asta e scopul lor. Dar incepe filmul, se asterne linistea si vezi doar stelele licarind deasupra brazilor cand ecranul se face negru, e timpul pentru putina magie. Din cand in cand mai trec copii insotiti de parinti printre randurile cu masini, se mai aprinde cate o pereche de faruri pana vine cineva sa-i atentioneze, dar cam atat...e civilizat. In spate de tot este organizat un spatiu special pentru fumat, departe de toate masinile, tot acolo sunt si toalete moderne. Nu ai voie cu bauturi alcoolice cat timp esti la film si daca vrei sa faci gratare trebuie sa le termini pana cand ecranul ia viata. Jaws il vad pentru prima oara complet, mereu mi-a fost teama sa ma uit la el cap coada. De fiecare data cand se auzea acea melodie stiai ca o sa apara rechinul. Din cand in cand, la momentele pline de suspans si la aparitia rechinului mai auzeai tipete din masinile parcate in jur. Urmeaza Michael J Fox....

....Vizionare placuta asadar, am plecat inapoi in viitor. Ceasul bate miezul noptii, iar masina noastra se indreapta alene catre iesire. Mai trag un instantaneu cu mine si actorii din "viitor" pe background, si gonim pe autostrada brazdand noaptea de Septembrie.

Credeati ca povestea ia sfarsit aici si acum...ei bine va inselati. Dupa aproape o ora si cateva mile ce ne desparteau de patul cald de acasa, oprim sa realimentam la o benzinarie Gulf. Cand sa platim....surpriza, portofelul e de negasit. Cautam frenetic 15-20 de minute rascolind peste tot si gasind o sumedenie de alte nimicuri pierdute, dar nici urma de portofel. Se instaleaza disperarea, sunam la cinematograf....e inchis. Luam decizia sa facem cale intoarsa pentru inca o ora....experienta asta imi aminteste de Viena unde mi-am uitat geanta foto cu actele timp 2 ore in parcul central in miez de noapte (Razvan stie despre ce vorbesc). Dar de data asta nu eu am fost cel cu capul in nori...ce mai conteaza, eram prins intr-o calatorie inapoi in orasul ce tocmai il lasasem in urma.

Aproape de 1:30 dimineata masina isi croieste drum intr-o parcare de data asta pustie, au ramas doar brazii care sa o strajuiasca falnic. La lumina farurilor ne plimbam printre sacii de gunoi impachetati cu grija ce tin acum locurile masinilor si care vor fi stransi dimineata (cine sa fie atat de fraier dintre angajati sa ramana la miez de noapte sa stranga gunoiul). Victorie, langa sacul nostru de gunoi sta nimeni altul decat portofelul buclucas, stingher si singur dar neatins.

Rasuflam usurati, de data asta ma urc eu la volan...mai iau o gura din Cola ce o cumparasem de la Wendy's cand am vazut ultima oara portofelul, si o ora mai tarziu sunt in Newton. E 2:30 dimineata, obosit, infrigurat ma intorc inapoi in viitor in patul meu de acasa, o casa departe de casa.

vineri, 12 iulie 2013

Un roadtrip prin Rockport / Massachusetts

S-a adunat mult stres la servici si cu noul meu proiect care se "naste" teribil de greu, un proiect nou si un nou drum, vorba unui bun amic...nu ma intorc cu mana goala din State. Dar despre asta intr-o alta poveste, pana una alta ca sa combat stresul mi-am luat nefiresc o zi de miercuri libera, taman in mijlocul saptamanii. Si ce sa fac cu atata free time decat sa calatoresc asa cum imi sade bine. Am profitat ca buna mea prietena Elizabeth are si ea liber fiind in preajma calatoriei ei in Europa (i-am deschis apetitul spre batranul continent se pare), si ne-am urcat in forjatul Saturn (brand american) cu destinatia Rockport sa vizitam niste prieteni comuni.

Adulmecam bucuros ca un copil mirosul de road trip in benzinaria in care ne oprisem inainte de urcarea pe Interstate 95 North, asta pe langa vaporii de benzina care imi gadilau narile. Pe monitorul de deasupra pompei rulau stirile Fox News, iar prognoza meteo nu arata bine deloc, privesc in zare si ceata care imbraca dealurile din jurul Bostonului intr-o zi umeda de vara imi confirma asteptarile. E septembrie oare sau inca suntem in miez de cuptor. Hai sa fim optimisti zic eu, si fix o ora mai tarziu ne regaseam in Gloucester... cel mai vechi port al Statelor Unite, un oras pescaresc fondat in 1623 reprezentand una dintre primele colonii britanice in America de Nord. Masina isi croieste alene drum pe soselele inguste ale micului orasel de 20 000 locuitori si in a nick of time ajungem la casa amicilor nostrii. Shayla care uda florile ne primeste bucuroasa ca in sfarsit are oaspeti si facem planul de bataie in timp ce eu tot cu gandul la plaja eram desi afara norii negrii amenintau desfasurarea zilei. Pana la urma vremea s-a dovedit un aliat, renuntand la statul cu burta la soare am hotarat sa vizitam Rockport si mai tarziu aveam sa ne bucuram de soare pe nisipul din Gloucester cu apa sensibil mai calda decat alte golfuri unde am poposit prin New England.

Rockport, un satuc de 6000 de locuitori, inconjurat din 3 parti de apele nervoase ale Oceanului Atlantic chiar pe varful Capului Ann (cape Ann). Inainte de colonisti zona a fost locuita de triburi de indieni agawam, si reprezinta chiar si acum unul din cele mai bune locuri de pescuit din New England. Rockport este faimos si pentru carierele de granit care acum au lasat loc acumularilor de apa, iar zona a devenit o mare arie protejata, unde fiecare casa detine cam 4000 de metrii patrati de pamant. Exista reguli stricte de constructie, iar casele noi aparute trebuie sa respecte arhitectura zonei. Plimbandu-ma pe strazile inguste ale satului am observat cu bucurie casele tipice americane. Plasticul ce imbraca casele moderne lasa
de data asta loc lemnului, iar geamurile au obloane autentice nu doar de decor. Ceea ce observam prin Banat unde unele case sunt marcate cu anul ridicarii si familia care locuieste in ele, am putut observa pentru prima oara si America. Case vechi de pe la 1700 - 1800 care inca se tin bine si sunt ingrijite si restaurate in cele mai mici detalii.

Spre deosebire de Gloucester care cunoaste o puternica urbanizare, Rockport si-a pastrat farmecul unui satuc pescaresc, desi la o plimbare feerica pe soseaua de coasta privirea va descoperi vile uriase de vacanta cu vedere la ocean, case ce valoreaza milioane de dolari. Locatia e faimoasa pentru pictori si artisti, iar atelierele de pictura precum si oameni de profesie sunt la ordinea zilei. Ne indreptam spre port pentru a vedea ceea ce Americanii numesc "Motif No.1", zic ei cea mai pozata si pictata locatie din zona...o baraca pescareasca, de un rosu bordo, care se spune ca ar fii cea mai pictata cladire din America.
O regasim in filme ca The Proposal sau Finding Nemo si bineinteles acum si in fotografiile mele, doar nu se putea altfel. Timpul zboara si stomacul cere de mancare, e deja ora 3PM. Urcam pe treptele de lemn ale unei terase care ne ofera o vedere superba a oceanului si simtim briza sarata mangaiati de razele soarelui care a decis intr-un final sa isi faca aparitia. Cu o seara inainte mancasem Fish and Chips...ceva ce nu o sa mai incerc prea curand (am descoperit ca nu imi place carnea alba de peste), dar fiind intr-un satuc pescaresc nu puteam comanda un
hotdog, era total nepotrivit si o lipsa de respect din partea mea. Asadar dupa o analiza amanuntita a meniului, papilele mele gustative s-au oprit asupra unui sandvis cu somon afumat, si nu am gresit deloc. Pestele desi crud, a fost delicios, iar fetele s-au delectat cu salata de homari (ceva ce aici in New England e un simbol si il gasesti la orice restaurant de pe malul oceanului la preturi accesibile).

Alimentati si forte proaspete, dupa o ora de pauza si aranjat pozele de pe camera foto, pornim in cautare de suveniruri prin Rockport. Le las pe fete sa probeze rochii de vara si bijuterii facute din sticla de ocean (cioburi de sticla care petrec ani si ani in apa si astfel sunt slefuite pana prind o forma interesanta), si imi caut de pozat in liniste. Case vechi la tot pasul in culori vii, trafic aproape inexistent si multi turisti. Micul sat este una din putinele locatii unde pana de curand consumul de alcool era ilegal, iar in prezent acesta poate fii consumat doar la restaurante (nu gasesti de cumparat niciunde). Artistii si pescarii sunt la ei acasa aici, fiind una din locatiile favorite pentru o
plimbare romantica pe plajele stancoase de unde poti contempla puterea Oceanului Atlantic inconjurat de pescarusi lacomi. Un satuc fara autostrazi, traversat doar de route 127 si 128, si cu sosele pitoresti pe coasta, face din Rockport destinatia perfecta pentru a evada din stresul cotidian.

Bineinteles ca orasul reprezinta si o locatie pentru nenumarate filme, dintre care mentionam "I'll Be Home for Christmas", "The Next Karate Kid ", sau "The Proposal". Se lasa seara, si dupa o vizita la casa parintilor Shaylay ne indreptam spre plaja. Nimic nu poate fii mai frumos decat sa inchei ziua cu o plimbare prin apa oceanului, lasand valurile sa spele toate relele in timp ce soarele apune molcolm printre nori. E timpul sa revenim in Boston, sa revenim la realitate pana la urmatorul weekend break...sau week break. 











vineri, 15 februarie 2013

Winterstorm Nemo

Am tot zis eu ca au fost povesti cele auzite de mine pana acum cu zapezile din Boston si chiar eram dezamagit la un moment dat ca este la fel de putina zapada ca la Timisoara. Asta pana sa vina mega furtuna de acum un weekend. Daca cu Uraganul Sandy am ras de Americani ca au exagerat si s-au panicat, iar sistemul lor invechit de electricitate nu a facut fata, de data asta furtuna a fost pe bune si a lovit din plin Bostonul, asternand nu mai putin de 70-80 centimetrii de zapada, iar in unele locuri peste un metru unde a fost viscolita de vantul buclucas. Eu personal nu am vazut niciodata zapada in asa cantitati astronomice intr-un oras (poate doar la munte). Totul a inceput molcolm vineri dis de dimineata iar pana la pranz era un strat subtire de zapada si o ninsoare marunta. Mi-am petrecut ziua acasa pentru ca preventiv s-au inchis toate scolile si business-urile iar incepand cu ora 4PM in aceeasi zi s-a declarat stare de necesitate (pentru prima oara in ultimii 30 de ani).
Situatia la 9PM
Asta inseamna pe scurt, ca la ora 4PM cand afara inca nu s-au depus 2-3cm de zapada, traficul a fost inghetat la propriu. Masinile de deszapezire patrulau deja de dimineata cand carosabilul era inca uscat relativ si imprastiau sare + nisip din belsug. Am fost sunat de catre nStar (compania de electricitate) si de catre cei de la nationalGrid (Gaz) ca sa fiu atentionat cu privire la furtuna ce se aproprie si masurile de precautie pe care sa le iau. Precum si ca sa fiu asigurat ca ei vor face tot ce le sta in putinta sa nu fie intreruperi in furnizarea de curent sau gaz (ce sa zic, au fost draguti, nu ca i-as fi bagat eu in seama prea mult). La intersectiile principale vedeai deja masini de interventie ale nStar in standby pregatite sa intervina (dar nu a fost cazul, am avut internet ca sa transmit de la fata locului, precum si curent si caldura, mai putin norocosi au fost cei de pe zone de coasta din Cape Cod care au ramas fara caldura si curent o perioada lunga de timp).

Orice sofer prins pe sosea dupa ora 4PM risca asadar fie 500 de dolari amenda sau inchisoare pe un an (cu exceptia masinilor de interventie si aprovizionare), deci astea da reguli de reguli. Deasemenea orice masina parcata pe o artera principala care avea semne de "snow emergency", era ridicata (s-a intamplat asta chiar in fata apartamentului in care locuiesc). Spre seara vantul a prins puteri si in miez de noapte sufla deja cu peste 80km/h iar stratul de zapada era de o palma. Furtuna de abia cum incepea deci si distractia si bucuria mea. Am iesit periodic pe afara desi vantul sufla mai ceva ca pe un varf de munte, si am inregistrat/pozat grozavia, prima mea furtuna americana. Daca ei au luat-o in serios si si-au facut provizii golind rafturile magazinelor pentru mine a fost o adevarata aventura si o bucurie. Am facut totusi la insistentele tatalui o vizita pe la brutarie inainte sa se porneasca viscolul si am luat una din ultimele paini in timp ce in boxele radioului de pe tejghea rasuna melodia "Wild Thing", mi s-a parut hazlie situatia, desprinsa din filme.

Spre orele diminetii vantul sufla mai tare decat uraganul Sandy iar vizibilitatea a scazut la 50 de metrii datorita rafalelor de zapada. Previziunile meteo s-au adeverit iar furtuna a ajuns in top 5 furtuni din toate timpurile ca strat de zapada depusa in Boston in cele din urma. Ninsoarea a continuat sambata pentru inca 12 ore dar viscolul s-a potolit incet incet si a lasat in urma un calm si o liniste binevenita. Pentru prima oara dupa mult timp la fereastra mea amplasata la o strada principala nu s-au mai auzit masinile, ci doar fulgii de zapada.

Se curata zapada
Am scos nasul afara cum s-a mai linistit furtuna si am iesit la pozat. Bucuria oricarui fotograf cu asa multa zapada. Singurele masini intalnite pe sosea erau plugurile (cu zecile) care incercau sa degajeze drumurile cat se poate de repede pentru ca situatia sa revina la normal si masinile ingropate in nameti. In ciuda faptului ca dimineata viscolul era inca in foarte puternic, oamenii iesisera deja la deszapezit aleile, ceea ce nu poate fi decat de laudat. Pe tot parcursul zilei de sambata a ramas in vigoare restrictia de trafic in Massachusetts dar dupamasa deja arterele principale erau curate (incredibil as putea sa spun) si oamenii erau prezenti cu mic cu mare incercand sa curete trotuarele fiecare dupa posibilitati.

Unii cu mini-freze de zapada altii cu clasica lopata sau chiar cu matura. Nu am vazut pe nimeni trist sau abatut pentru ca nins, si am facut o plimbare cam de 2 ore prin nameti. Toti erau cu zambetul pe buze, glumeau...unii mi-au zis ca imi vor cere bani pentru exclusivitate daca trimit pozele la ziare. Iar cei mai multi ma intrebau daca imi place vremea si cum mi se pare.

Masini ingropate in zapada
Am intalnit o doamna in varsta, trecuta de 70 de ani care se oprise in dreptul unei case si incerca sa foloseasca un smartphone pentru a poza zapada. M-am oferit sa o ajut si mi-a povestit ca incearca sa obtina o imagine cu vechea casa in care locuise pentru fica ei care tocmai nascuse. Imi zicea ca in timpul viscolului din 1978 are o poza exact in acelasi loc cu fata ei, si ca atunci isi aminteste sa mai fi fost zapezi asa mari. Povestea s-a intins pe vreo 20 de minute in care am aflat putin din istoria orasului Newton, si cate ceva despre strazile pe care m-am plimbat. Mi-a urat un "take care" cu accent de New England, si mi-am cautat de pozele mele mai departe. Peste tot masinile erau parasite in parcari si ingropate in zapada viscolita, iar trotuarele nu erau circulabile zapada depasind un metru lejer. Dupamasa situatia s-a schimbat, oamenii au iesit cu mic cu mare la deszapezit si te puteai strecura pe alei inguste cu zapada care uneori trecea de un metru jumate (cum fusese data la o parte).

si totusi se circula
Am vazut oameni pe skiuri pe sosele in loc de masini, sau cu acele labe ca rachetele de tenis. Isi faceau drum prin zapada (desi nu era cazul) si se bucurau. In Boston studentii au fost creativi, au iesit cu capace de toaleta, skateboarduri cu rotile demontate sau chiar saltele din camin. Sambata seara cand ninsoare se oprise, masinile incepeau sa isi faca timid aparitia pe sosele desi restrictia era inca in vigoare preventiv pana Duminica. Faptul ca au dat cu sare si nisip inainte sa ninga si pentru ca toata noaptea desi era viscol si furtuna au lucrat non stop au permis ca dupa 24 de ore de ninsoare drumurile sa nu fie blocate. E ceva ce in Romania nu vom vedea niciodata din pacate, pentru ca la noi nu se poate si nu exista resursele de aici asa cum mi-a transmis chiar domnul primar Robu intr-un schimb de replici. I transmit si de data asta cu tot respectul ca nu e vorba de resurse ci de organizare si mentalitate, o mentalitate care la noi nu este si nici nu va fii.

A se observa soseaua curata langa mine
Dupa scurta mea plimbare am "developat imaginile si le-am trimis la Mediafax si cateva agentii de presa. Mi-am amintit de vremurile din liceu cand realizasem un mic foto reportaj si fusese preluat de ProTv pentru stirile de la ora 19. Iata ca dupa aproape 10 ani am ajuns din nou la stiri, de data asta si pe ProTv si pe Antena 3 fiind contactat de ambele trusturi de presa. ProTv-ul mi-a rulat o parte din poze chiar dupa imaginile redate de pe CNN iar Antena 3 a realizat un articol online si mi-a oferit si mie micul meu moment de faima. Un mic catalin radu tanase ratacit in America.

Secventa de stiri de pe ProTV
http://stirileprotv.ro/stiri/international/nord-estul-statelor-unite-ravasit-de-cea-mai-puternica-furtuna-din-ultimii-30-de-ani.html

Articolul de pe Antena 3
http://www.antena3.ro/externe/mii-de-zboruri-anulate-trafic-feroviar-si-rutier-paralizat-vezi-aici-cum-arata-infernul-din-sua-202655.html

Asa ca voi lasa imaginile sa vorbeasca de la sine si sa ne auzim cu bine data viitoare. Am incheiat transmisia, over and out.












duminică, 4 noiembrie 2012

Uraganul Sandy

Copac doborat in Newton/MA
Lumea m-a intrebat cum e cu uraganul Sandy, toti ingrijorati datorita celor prezentate in presa. Stirile curg peste tot prin lume fiind preluate direct de la televiziunile americane, si totul este prezentat intr-o lumina apocaliptica de sfarsit al lumii. Eu m-am confruntat si pe 4 Iulie cu mentalitatea asta de a dramatiza evenimentele. O furtuna se apropria atunci, o furtuna care a ocolit in cele din urma Boston-ul. Dar pentru cateva tunete si fulgere s-a luat decizia de evacua toata populatia si a intarzia focurile de artificii cu o ora. 

Ce spun Americanii despre asta la aproape o saptamana de la evenimente?
"The vast destruction wreaked by the storm surge in New York could have been prevented with a sea barrier of the type that protects major cities in Europe, some scientists and engineers say."

Uragan este impropriu spus, chiar ei au recunoscut ca a fost o furtuna subtropicala pe care au numit-o pe rand Frankenstorm (cu referire la Halloween), sau SuperStorm, in ideea ca totul e asemenea unui scenariu de film. Rafalele de vant la punctul maxim au atins 90 - 100 km/h unde ma aflu eu, si ceva mai mult in NYC sau NJ. Dar vorbim de rafale de vant, deci vantul nu a suflat constant si continuu cu puterea asta. Astfel de vijelii se intampla in Romania frecvent, dar noi nu aparem peste tot in presa mondiala pentru ca nu ne numim America. Cativa copaci doborati si cateva sute de case fara curent, asta a fost in Boston.

Si totusi de unde pozele cu masini plutind pe ape sau case distruse si oameni asteptand la coada sa dea un telefon?! Intradevar sunt distrugeri dar in zonele de coasta. (Iata un link cu before and after: http://www.weather.com/news/weather-hurricanes/before-after-images-sandy-20121102?pageno=5, absolut toate imaginile sunt cu case de pe plaja). Si va intreb, cum sa nu fie case distruse cand acestea sunt construite direct pe plaja in nisip la 10 metrii de ocean. Sau vorbim de NYC, care are insula Manhattan fara nici o protectie in fata apelor oceanului. La televizor au fost aratate parcari inundate sau tunele de metro pline cu apa. Metro-ul New York-ului are peste 100 de ani vechime, parcarile acelea erau langa coasta si au fost construite fara cap, cum sa nu te astepti ca o parcare subterana sa nu fie inundata la o ploaie puternica...ce sa mai zicem la valurile mari ale oceanului pe timp de furtuna. Am trecut prin ploi puternice vara aici, si va asigur ca la fiecare ploaie canalizarea nu facea fata si soselele se umpleau de apa, fiind stropit mereu de masini in drum spre casa. Acum daca ne gandim la NYC, un oras cu infrastructura veche si o retea de canalizare putreda, e usor de realizat de ce au avut apa pe strazi. Ei se cred invincibili, de neatins, si au subestimat forta naturii. Din pacate se victimizeaza si peste tot apar slogane de genul "Am fost pusi la pamant, dar vom reveni mai puternici ca niciodata, uniti, bla bla bla". Tot ce se intampla are proportii epice, ei se confrunta cu cel mai mare dezastru posibil....bullshit. E rau, dar in nici un caz epic sau sfarsitul lumii.

Au zis ca au fost in jur de 400 000 de evacuati, s-a declarat stare de necesitate si apoi de calamitate. Dar numarul acesta de evacuati din cate zeci de milioane este? Realitatea de la fata locului este ca au fost afectate zonele de coasta care s-au confruntat cu valuri mari si cu ghinionul ca in acelasi timp cu uraganul sa fie mareea si luna plina. Este exact ca si cum ai alege sa iti construiesti casa intr-o zona mlastinoasa pe marginea unui rau si sa te astepti ca atunci cand ploua puternic si bate vantul sa nu patesti nimic. Urmariti cu atentie pozele cu distrugeri si o sa vedeti ca absolut toate zonele sunt pe plaja.

Acum ca au ramas fara subiecte de stiri, sunt prezentate cozile interminabile la pompe de benzina. Intradevar sunt inca 2 milioane de oameni fara electricitate, si cei mai multi au generatoare care folosesc benzina. Dar majoritatea vor doar sa isi alimenteze SUV-urile si truck-urile care consuma dublu. Oare de ce nu s-au gandit sa isi faca plinul cu 2-3 zile inainte de Uragan, doar au fost zeci de avertizari....Iata ce scrie cineva intr-un comentariu "You are absolutely correct but the problem is we have become an I want it now society... Most folks didn't listen, weren't prepared, and now expect everything to be made better NOW!!! It is going to take years to recover and that's hoping additional storms don't follow to closely behind, which will NOT be the case.
It's amazing to see the lack of survival skills being demonstrated; this should be a wake up call for folks....". Trageti voi singuri concluziile, americanii sunt buni in filme la salvat lumea de dezastre dar cand vine vorba de propria tara, tot ce stiu e sa faca pe victimele si sa astepte salvarea de la Obama. Citeam ca au trimis un avion Cargo incarcat cu camioane ce transporta combustibil, nu era mai simplu sa le trimita pe sosea de la o metropola apropiata (gen Boston). 
Harta cu intreruperile de curent in timp real.
S-a vorbit de 8 milioane de oameni lasati fara curent electric pe toata coasta de est. Dar cate milioane de oameni are coasta de est, peste 40-50? In Massachusetts am putut urmari in timp real intreruperile de curent si niciodata nu au depasit 15%, procentaj care s-a regasit si in restul statelor afectate. Nu mi se pare nimic apocaliptic in aceste cifre, orase mari (metropole) deci probleme mari. Cat timp ei au suburbiile construite printre paduri, cu arbori batrani de zeci de ani, si stalpi de curent din lemn, nu poti sa nu te astepti sa nu ramai fara curent la o furtuna de intensitate mai mare. Ei nu concep sa nu aiba copaci in jurul caselor (aruncati o privire pe google maps de curiozitate, la o suburbie de pe coasta de est, si comparati cu un orasel/comuna din Romania ca relief si vegetatie). Daca priviti cu atentie pe harta veti observa ca problemele nu sunt in Boston ci in suburbi, si devin mai grave pe masura ce mergem spre extremitati (acolo sunt zone mai slab populate si mult mai multi copaci, dealuri, etc.).

Am vazut si revazut o poza cu fatada unei cladiri din NYC, care era smulsa de furtuna. Acea casa ati observat ca este din carton, sa-i zicem lemn (e ca in povestea cu cei 3 porcusori si casele care le-au construit, o stiti prea bine). Majoritatea locuintelor aici sunt din lemn si placate cu plastic, au acoperisul din lemn presat si gardul din plastic vopsit in alb de regula. Cum sa nu cedeze o astfel de casa cand ajunge apa fie ea si de 30cm, sau cum sa nu zboare gardul de plastic sau acoperisul la rafale de vant mai puternice? Se vede in poza de mai jos un astfel de gard care este aproape luat pe sus de vantul puternic. Imi spuneau prietenii ca tot New York-ul este sub ape...prostii, sunt sub ape zonele de langa ocean (sub ape e mult spus). Va amintiti stirile de la ora 5 de pe un renumit post TV din Romania? Pun si eu un reporter indraznet pe malul oceanului, il las sa fie izbit de valuri, filmez din niste unghiuri interesante, si gata...avem apocalipsa. Vorbim despre poporul care ne-a dat Hollywood-ul. Vedeam poze cum oamenii erau evacuati cu barca in apa de 30cm (barca era trasa de soldati care mergeau in apa pana la glezne).

Acum cativa ani am facut poze in Timisoara cu niste nori interesanti, au trecut fara ca sa se intample nimic, dar am trimis in aceeasi zi pozele pe adresa de email a Pro Tv-ului. A fost prima stire la ora 7PM, si era anul acela cu isteria tornadelor. Stirea a fost bineinteles prezentata ca o tornada s-a format in Timisoara, am ras cu lacrimi si eu si Razvan care inregistra emisiunea de stiri....noi stiam adevarul, erau niste bieti nori mai interesanti, dar senzationalul / breaking news e mai important.

Cum se vedea furtuna la intensitatea ei maxima
Intradevar distrugerile sunt mari, dar vorbim de zonele de coasta, cu case de vacante construite pe plaja, cu orase fara nici o protectie in fata apei oceanului. Cand o casa de lemn cu mansarda valoreaza aici peste 500.000 de dolari, si cu cat e mai veche e mai scumpa (paradoxal) putand sa ajunga si la 2 milioane de dolari, atunci putem vorbi de pagube de miliarde de dolari (intelegeti ideea?). Si intradevar multi oameni au ramas fara electricitate zile intregi, dar se lucreaza repede iar Massachusetts de exemplu au redus intreruperile in furnizarea energiei electrice la aproape zero in 3-4 zile. E greu, dar trebuie trase niste invataminte din toata povestea asta, si terminat cu analize peste analize, cu steaguri americane care inca flutura mandru de dupa o casa inghitita de ape, sau cu stiri pompoase despre cat de catastrofal e totul. De ce Haiti, Cuba sau Jamaica nu sunt pomenite, doar si acolo au fost acelasi numar de morti ca aici, si vorbim de tari cu populatie de 1% din cea USA.

O sa ofer inca un citat de pe weather.com "Sandy made landfall as a post-tropical cyclone on the southern coast of New Jersey near Atlantic City at 8 p.m. with top sustained winds of 80 mph.

Given that Sandy is no longer officially a hurricane, The Weather Channel and weather.com will refer to the system as "Superstorm Sandy". Ce uragan deci?!

A cazut serverul de pe weather.com de la atata trafic
Din punctul meu de vedere Furtuna Sandy a fost doar atat, o vijelie mai puternica. A cauzat distrugeri pentru ca infrastructura este veche, pentru ca nu exista sisteme de protectie in caz de fenomene meteo extreme (nu au invatat nimic dupa Irene sau Katrina), si pentru ca locuintele lor sunt facute din carton/lemn. Daca inca nu v-ati obisnuit cu stilul ca ei sa pozeze in eroi, eu unul il stiu deja prea bine. Asa ca nu credeti tot ce preiau ziarele si minunatele noastre televiziuni de acasa. Miercuri la o zi dupa furtuna era soare afara si nici macar nu adia vantul. Iar vineri deja lucrurile revenisera la normal, dar sunt convins ca stirile despre Sandy si ravagiile facute de ea, vor continua multe luni de acum inainte. Se va exploata fiecare persoana afectata, fiecare casa daramata si se vor strange fonduri, face teledoane, maratoane samd samd. Traiasca televiziunile libere!

vineri, 2 noiembrie 2012

Un Halloween American - Trick or Treat?!


Pumpkin time. Trick or Treat?
Trick or treat?! Doar nu era sa ratez povestea lunii octombrie, una din cele mai frumoase luni din an pentru zona New England, parere care este impartasita de locuitorii de aici. Dar inca nu am trait Craciunul in Boston si NYC, si mi se spune ca ar fi de legenda...ramane de vazut. Cu sarbatoarea de Halloween au inceput in de cand am aterizat din Mexic intr-un aeroport din Wisconsin impanzit de panze de paianjeni si scheleti si te simteai ca intr-o casa bantuita. De ce e frumoasa luna Octombrie o sa ma intrebati...pentru ca e toamna, si suburbiile intesate de artari, stejari si alte soiuri de copaci, se coloreaza intr-o paleta vesela, de la rosu aprins, la galben lamaita si verde crud. Vantul adie incet iar lumina calda a soarelui bland de toamna iti conduce pasii printre o ninsoare de frunze care cade neincetat. Ninsoarea asta va fi inlocuita curand de adevaratii fulgi de zapada, dar pana acolo mai e o pita buna de mancat, vorba unui bun coleg de liceu.

Toamna...intradevar o mica minune in coltul asta de tara, e deajuns sa tragi de tine, sa lasi laptopul, smartphone-ul si alte gadget-uri moderne in care iti ti ochii lipiti zi dupa zi, si sa scoti nasul afara. O plimbare de dupamasa prin acea "ninsoare" de frunze, asa cum am facut eu cu camera foto in spinare, la vanatoare de instantanee iti va umple simturile. Te vei intalni cu dovleci rotofei asezati atent pe prispa caselor, cu ghivece de flori galbui sau chiar floarea soarelui stransa intr-un buchet si care iti zambeste de dupa un gard de plastic colorat in alb.

Mergi cu pasul molcolm si dai de baloti de fan asezati pe gazonul inca verde, sau te intampina sperietori de ciori, vesele de data asta si care vestesc venirea toamnei in timp ce vantul se joaca cu covorul de frunze ce s-a asternut pe drum. Halloween-ul incepe la Americani inca de la inceput de Octombrie si nu reprezinta sarbatoarea comerciala care o regasim in Romania si in Europa. Nu...departe de ceea ce am preluat noi, pentru ca noi am stiut din pacate sa importam comercialul nu si traditiile. Economia de piata e profitul sunt cele ce dicteaza in ziua de azi.

Casuta din povesti.
Fiecare casa primeste straie noi, iar oamenii isi petrec sfarsitul de saptamana decorand, avand grija de flori si pregatind atmosfera de poveste pentru sarbatoarea ce va urma. Halloween-ul reprezinta de fapt sarbatorirea toamnei, a recoltei, o sarbatoare a bucuriei care ajunge in punctul culminant pe 31 octombrie.

Nu va lasati pacalaliti
Cu o saptamana inainte de sarbatoarea propriuzisa incep sa isi faca aparitia panze de paianjeni care imbraca gardul viu la fiecare casa. Pe ici si colo mai vezi o mana iesita din pamant, sau un schelet care te invita sa te opresti si sa citesti mesajul haios scris pe piatra lui de capatai. Apar astfel decoratiunile de Halloween si cele mai multe case se rezuma la lucruri simple, un schelet, o placa cu RIP, sau ceva paianjeni. Altii au vazut prea multe filme si incearca sa isi transforme caminul intr-un decor bantuit demn de povestile lui Hitchcock. Ma opresc din plimbarea mea in fata casei din poza alaturata (si nu...nu m-a atras anuntul cu prajituri, nu fiti carcotasi), si caut acea poza care sa transmita o poveste. Concentrat cum eram, nu aud geamul de la mansarda cum se deschide scartaind, si deodata un tipat ascutit si scurt perturba calmul toamnei. Pentru o clipa a iesit sufletul din mine vrand sa o ia la fuga mancand pamantul dar ma calmez repede. Urmeaza un raset cu pofta, "Did I scare you? Oh I did...didn't I?". Imi arunc privirea in sus, o doamna pe la 40 de ani radea din tot sufletul (al meu aproape ca disparuse), "You like my house? It's for kids from 2 to 80, I am just one of those kids". Zambesc, i raspund afirmativ, si cu mana inca tremuranda mai fac 2-3 poze si imi caut de drum si o las pe doamna sa se amuze copios in continuare. Poate am vazut eu prea multe filme...

La Russo's in piata predomina dovlecii
Lumea se bucura de Halloween, e momentul in care nimeni nu se va supara daca i vei face o poza casei in care locuieste, din contra...te vor invita la o vorba, si vor fi mandrii sa vada ca le apreciezi munca depusa in decoratiuni. Florile galbene sunt nelipsite, le vezi aproape la fiecare casa, din loc in loc isi mai face aparitia o fantoma agatata in vreun copac, si incet incet pe masura ce ne apropiem de 31 Octombrie, apar si celebrii de acum dovleci sculptati. Daca dai o fuga pana in piata, vezi o puzderie de dovleci, mari, mici, grasi sau slabi, lunguieti sau butucanosi, pe placul fiecaruia. Sute de dovleci de unde sa alegi ei sunt prezenti peste tot....de la Cafea cu aroma de dovleac, la bere cu aceeasi aroma si categoric nelipsitele Pumpkin pies. I gasesti in bomboane, dulciuri, prajituri...totul capata o aroma dulceaga de dovleac.

Eu si project managerul meu la sedinta de dimineata
M-am costumat si eu,  dupa obiceiul din popor. Visam de mic sa devin pentru o zi un erou din filme, un personaj, sa fiu altcineva sub o masca...am copt mult ideea, mi-au trecut nenumarate variante prin minte, dar in cele din urma am ales ceva simplu si dupa o vizita la iParty (un magazin ce vinde doar in perioada asta), m-am facut cu ceva machiaj alb, un spray alb temporar pentru par, o mustata de "camera, lights, action", si niste "fake blood" care nu am ajuns sa il mai folosesc. Urma sa devin un doctor traznit pentru o zi, cu complicitatea unei prietene care mi-a facut rost de halat si haine medicale ca in Grey's Anatomy, de la un spital adevarat, unul psihiatric chiar.

Mustaciosul revine
Toata ziua am stat costumat si machiat in pielea doctorului traznit, desi mustata mi-a dat mari batai de cap mai ales cand trebuia sa beau apa (am folosit un pai in cele din urma, iar cand a fost vorba sa dau iama in prajituri am renuntat la ea). Ideea a fost ca la birou sa venim toti asa de Halloween...iar dupamasa sa facem un mini party inainte ca toata lumea sa se indrepte spre casele lor urmand sa-i astepte pe cei mici cu "trick or treat" sau sa se piarda la vreo petrecere nebuna. Si pot sa zic ca nu a fost nimic mai amuzant decat sa am sedinta pe proiect dis de dimineata cu o vrajitoare si o dama de companie, incercand sa vorbesc serios despre ceea ce aveam de rezolvat in cele 4 ore de lucru (si chiar aveam treaba).

Bomboane pentru copii
Seara am ales sa nu merg in Boston, stiam ca acolo va fi toata lumea pe strada, costumata, "a lot of slaughty girls", imi zicea un coleg la birou (si am auzit multe povesti urmatoarea zi). Stiam in schimb si ca asa ceva pot vedea oriunde in lume, petreceri si adulti costumati, i vazusem deja la servici, si in America ma aflu pentru a trai traditiile lor. M-am dus deci la casa departe de casa, in suburbii prin Newton si Watertown. Am umplut un dovleac de plastic cu dulciuri de tot felul, iar incepand cu ora 5PM strazile au inceput sa se umple de monstruleti insotiti de parinti grijulii. Politia veghea atenta traficul aproape inexistent, iar parintii isi conduceau din usa in usa copiii echipati cu saci mari pentru dulciuri. Au sunat la usa din 5 in 5 minute, grupuri grupulete sau cate un tigrisor ratacit, sau un Harry Potter.

Copiii costumati.
Nu e nimic mai induiosator sa vezi o fetita mica imbracata in printesa care iti zice cu o voce pitigaiata ca din filme "Trick or treat?!", si se uita cu niste ochi mari si curiosi la mustata ta de doctor traznit. I-am dat ciocolata, a dat sa plece repede razand dar a fost intoarsa la fel de repede din drum, "What do you say?", intreaba vocea apasata a mamei care o insotea. Si din nou auzi acea voce pitigaiata si rusinata zicand un "Thank you!", se intoarce si fuge razand la urmatoarea casa. Asa s-au perindat copiii pentru urmatoarele 2-3 ore, costumati in dracusori, tigrii, animalute, spidermani, ironmani sau supermani.
Cum sa decoram casa
Dupa ce am epuizat stocul de bomboane si ciocolata (magazinele vand inca de la inceput de luna special pentru evenimentul asta, ciocolate si dulciuri in miniatura, iar fiecare copil, dar absolut fiecare cand ajungea la usa lua doar o ciocolata. Unul singur, micul de el a fost mai hapsan, el vroia tot dovleacul incarcat de dulciuri pentru el). M-am lungit cu explicatiile....dupa ce s-au terminat dulciurile am luat camera foto, mi-am dat jos mustata si am inceput sa ma plimb si eu prin cartier. Peste tot in jur alergau spiridusi, supereroi si vrajitoare in miniatura.

Jack-o-lantern
Oamenii i asteptau bucurosi pe treptele luminate de jack-o-lanterns (dovleci sculptati cu lumari in ei), tot cartierul era plin de viata, si de sunete de copii. Ajuns la o casa m-am asezat sa fotografiez un dovleac frumos luminat, si dupa cateva secunde m-am trezit cu un pusti blond cu parul bucalat care se uita curios la mine. A iesit si mama lui dupa el, "oh I thought you were trick or treaters", imi spune ea. Amica care ma insotea rade si explica "oh no, you see...it's his first Halloween in America".

Pentru mai multe poze va invit pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.360811870679468.85881.226664207427569&type=1&l=bd1df76fee
Da... primul meu Halloween in America m-a facut sa realizez ca in spatele sarbatorii comerciale se afla traditii, obiceiuri si bucuria sincera a copiilor. Halloween-ul nu inseamna doar petreceri si baruri, discoteci, e mai mult de atat si sper ca prin mica mea povestire sa fi adus putin din atmosfera de poveste in imaginatia voastra. Trick or Treat?