Singur Acasa varianta romaneasca

Din seria eu nu ma plictisesc, intalnirea cu politia...part drei. 

 

Aproape de miezul noptii si se aude un ding-dong stingher de la soneria proaspat montata. Drace, or fii colindatorii iarasi...imi zic in sinea mea de grinch, oare cine m-a pus sa montez sonerie tocmai acum. Din nou ding-dong si mai insistent...al naibii nu se lasa...asa ca ma tarasc afara din patul meu iar un etaj mai jos arunc o geaca pe mine si... ies in curte. Un girofar ros-albastru imi atrage atentia si ma trezeste din somnolenta in timp ce o alta masina are farurile indreptate spre mine. In geaca de ski si cu o pereche de izmene scurte ma simt la fix ca in singur acasa cand cei doi politisti ma tintuiesc cu lanternele. 

 

"Locuiti aici?!"...."nu"...mormai eu in sinea mea...cum naiba nu. M-am mai intalnit cu voi, ma stiti, ma opriti frecvent al naibii, mai des decat mi-as dori. I intreb super flu daca i pot ajuta cu ceva, si aprind si eu magica lanterna de pe telefon (daca ei ma orbesc pot si eu, doar am cu ce). "Aveti niste genti la zidul ala"...graieste vocea de dupa gard. Ma uit buimac...ce naiba doar nu am jante de masina, le-o fi pitit unu la mine in curte, am pus-o acum...ma cred astia infractor. Ma uit inapoi la politist nedumerit "ce jante, unde?!!! Zau ca nu stiu nimic, n-am fost eu!". Politistul insista si arata din nou spre usa...realizez dupa cateva schimburi de replici nevinovate ca se refera la sacul de gunoi ce il scosesem pe prispa alaturi de o geanta veche de voiaj de care vroiam sa scap. 

 

Ahh alea jante de fapt genti, firar...ma explic repejor, si politistul rasufla usurat...ahh pai stiti sunt multe...spargeri completez eu...stiu mi-ati mai spus, ne vedem chiar des. "Acum macar stiu ca sunteti in siguranta, stiti acel domn statea cu masina in fata casei dumneavoastra, dar vorbeste doar la telefon, l-am identificat, gentile puse in fata, credeam ca hotii incarca material de zor, iar aceea era za getaway car". Ma uit la politist (sigur a vazut mai multe filme ca mine), ma uit la izmenele mele....din nou la politist...."imi cer scuze ca v-am deranjat la ora asta tarzie" vine replica. Nu-i nimic, ma simt si eu mai in siguranta acum. 

 

Cum sa te plictisesti la Dumbravita cand esti vegheat mai ceva ca in programul de protectie al martorilor. A nu se intelege gresit, apreciez maxim grija politiei pentru siguranta mea, iar textul se vrea a fii doar o descriere amuzanta a situatiei.

 

Somn usor!

Chiar locuiti aici?

Am un coleg la birou cu care cum se nimereste cum nu se nimereste dar mereu cand ies cu el in oras, la intoarcere cu siguranta voi fii oprit de un echipaj de Politie pentru o conversatie amicala. De data asta intamplarea a facut ca domnii in albastru sa ma opreasca in mijlocul pustietatii chiar in fata la adresa mea din Dumbravita.

Noapte, tarziu, campul inghetat...doar cativa iepuri rataciti care se sperie la lumina farurilor in timp ce imi tarai masina inspre casa. In spate o alta masina pe care nu o zaream clar deoarece luneta era inca inghetata bocna (dieselurile astea chiar se incalzesc greu). Bucuros ca in sfarsit pot folosi garajul iar dimineata nu o sa mi-o petrec dezghetand masina in peisajul hibernal din Dumbravita, cobor...intru in casa pentru a lua telecomanda lasata acolo de tata care imi facuse functional tot angrenajul in timpul zilei si revin la masina care ramasese cuminte sa ma astepte cu motorul pornit.

In entuziasmul meu incercand pentru prima oara butoanele telecomenzii si privind cu uimirea unui scolar de clasa a I-a cum poarta de la garaj se ridica ca in filme, la comanda, nu am remarcat echipajul de politie care statea parcat in spatele meu. Bag masina inauntru in garaj cu grija, apoi ies si observ de data asta girofarurile pornite. Frig rau afara, obosit, asa ca intreb politicos si usor sarcastic pe cei doi politisti care ma priveau insistent cum butonam telecomanda, "domnilor va pot ajuta cu ceva?!". Atata mi-a trebuit ca din masina coboara un tip solid si imi pune laterna in fata. "Locuiti aici?", tuna o voce ragusita! Mai sarcastic si cu mai mult curaj prostesc i replic senin "desigur, de ce as avea cheie la acest garaj minunat care se inchide singur, si uite chiar si cheile de la casa?!". Ma priveste indelung si apoi imi spune scurt, "actele la control, eu am impresia ca sunteti un hot, stiti sunt multi hoti prin zona asta care se baga asa cu masinile direct in garaj ca dumneavoastra".

Bun zic eu, scot buletinul de Dumbravita, chiar i luminez calea domnului politist caruia intre timp laterna refuza sa-i mai mearga, si in timp ce ei ma verifica prin statie le sugerez sa intram la un ceai ca e frig afara, si chiar e casa mea in ciuda aparentelor! Dupa alte 5 minute, sunt informat ca surpriza sunt chiar eu si e totul ok, lumea e din nou mai sigura.

Mi s-a urat o seara placuta intr-un mod foarte politicos si desi relatarea s-a vrut intr-o nota mai amuzanta, chiar apreciez grija politiei pentru siguranta mea si a cartierului in care locuiesc. Au fost amabili in ciuda sarcasmului de care am dat eu dovada. Doar isi faceau datoria. Dar ma intreb oare daca nu aveam buletinul schimbat pe noua adresa, petreceam seara la sectie?

Blec Fraidey Romanesc

Postez mai rar pentru ca se pare ca in Romania sunt de doua ori mai ocupat decat in America si uneori simt ca am luat-o din nou de la capat.....oare nu-i asa?!. Cineva ma intreba zilele trecute de ce tot aleg sa plec, sa stau o perioada in alta tara si apoi sa ma reintorc...."nu simti ca o iei mereu de la zero?", vine intrebarea ei... Ba da, dar inca nu mi-am gasit locul iar un fresh start nu strica niciodata, desi cu parere de rau am obosit si cred ca sunt la ultima mea incercare. In timp ce Americanii se bucura de un weekend prelungit alaturi de familii sarbatorind Ziua recunostintei, noi il avem pe Sfantul Andrei urmat de intaia zi in care ar trebui sa fim cu totii mai patrioti, intai Decembrie. Recunosc sincer ca mi-a mai pierit entuziasmul la doua luni de la revenirea in tara, credeam ca pot muta muntii din loc si sa schimb de unul singur ani si ani de neputinta. Lucrurile nu stau chiar asa, dar voi stiti asta si alaturi de voi imi dau si eu seama incet incet.

Anul trecut misunam timid prin BestBuy sau Cambridge Side Galleria, dar nu de dimineata la doorbusters cand toata lumea se calca in picioare ci pe la orele pranzului, sa vad si eu minunea de sarbatoare a shoppingului American. Nu am mai apucat sa gatesc curcan cu tata asa cum gandeam eu acum un an, in schimb mi-am scos firma la un pranz de recunostinta unde chiar am servit pasarea asta cu sos de merisoare si placinta de dovleac. Nu stiu ei cat au fost de incantati dar eu m-am simtit putin nostalgic, pana la urma cred ca avem si motive sa fim recunoscatori nu doar sa privim partea goala a paharului.

Dar sa vorbim de Black Friday putin. Cel din Romania se desfasoara cu o saptamana mai repede decat cel American (in magazinele care conteaza), ca asa ne sade noua bine sa fim mai speciali. eMag, unul din cei mai mari jucatori de pe piata de electronice si electrocasnice, un fel de BestBuy romanesc (eMag esti departe de ei, sincer) s-a batut cu pumnul in piept ca anul acesta nu vor fi luati pe nepregatite de asaltul feroce al cumparatorilor. Si nu au fost putini deloc, peste 10 000 de comenzi doar in judetul Timis (dupa cum am aflat ulterior). M-am numarat si eu printre ei prin simpla si pura coincidenta, chiar aveam nevoie de o masina de spalat si un router (serios vorbesc). M-am trezit frumos pe la 9AM si amintindu-mi de ziua magica a reducerilor am aruncat o privire pe site-ul eMag (care surpriza functiona in parametrii decenti, oamenii s-au tinut de cuvant si nu le-a mai picat serverul anul acesta).

Imi sun un amic bun sa ma ajute cu mirificul card de credit pe care il detestam in America (asa-i cand vrei sa experimentezi adrenalina shoppingului) si pana navigam noi pe site si punem masina de spalat in cosul de cumparaturi virtual, hop stoc epuizat. Scrasnit din dinti, nervi, doar e Black Friday...dar asa se intampla si in viata, daca eziti si nu esti hotarat pierzi trenul. Ne reorientam rapid spre optiunea de backup (mereu sa aveti una), si lansam comanda. Primul card de credit nu merge, din nou suspine..oftat, incercam al doilea si rasuflam usurati...comanda lansata. Gata cu spalatul rufelor manual, ca de mers la un laundromat aici in Timisoara nici nu se poate pune problema, nu de alta dar nu prea avem. Primim si notificare ca va fii livrata chiar a 2-a zi, sambata si totul e cum nu se poate mai frumos...pe hartie si virtual.

Realitatea bate filmul ca intotdeauna iar de aici incepe povestea Black Friday-ului Romanesc. Sambata astept cu sufletul la gura telefonul curierului, deja imi pregatisem cosul cu rufe, cumparasem chiar si detergent, totul ordonat frumos doar sa umplu golul cu noua masina de spalat. Si telefonul nu mai vine, doar un SMS de notificare tarziu tarziu cum ca Fan Curier (transportatorul contractat de eMag, un fel de USPS local pe steroizi), a amanat livrarea pe luni. E bine si asa zic eu, era to good to be true sambata. Luni nici urma de curier, doar crivatul ce sufla rece peste cutia mea postala inghetata din campul de la Dumbravita. Nici macar notificarea nu a mai venit de data asta. Trece marti, miercuri vine si ea grabita si se face joi iar cosul meu de rufe da pe dinafara. Eu ce ma fac?!!

Pana aici am avut rabdare. Vineri amicul meu suna eMag unde i se transmite ca ei eu predat produsele la curier inca de sambata. Arunc o privire pe pagina de facebook a prietenosului Fan Curier si observ ca sloganul "oriunde cu placere" nu se prea aplica, fiind inundati de mesaje care mai de care mai interesante cu mai multe sau mai putine injuraturi in vocabular. Inarmati cu AWB-urile sunam la cele 6-7 numere de telefon pe judetul Timis si soc..senzational, niciunul nu raspunde. Au centrala telefonica si e supraincarcata imi explica amicul Emi care lucreaza in domeniu. Te decupleaza automat, completeaza tot el. Dupa 3 ore de incercari un numar apelat suna si imi raspunde o domnisoara. Inima incepe sa bata mai tare, ma aproprii de masina de spalat si haine curate. Aflu ca pachetele mele sunt in Timisoara de Luni dar ca au foarte multe livrari si nu au ajuns inca sa fie livrate. Nu zau....

Bine bine intreb eu dar cu ce imi spal hainele murdare!!! Domnisoara dupa un moment de liniste, confuzie si uimire..."ne cerem scuze dar mai avem inca 10 000 de colete in depozit..pauza lunga, nu va pot da un termen de livrare". Cum a ramas cu respectul fata de client oare sau cu sloganul cu care Fan Curier se bate in piept, "oriunde cu placere"?!

Asadar ne-am petrecut dupamasa mergand mai intai la primul sediu Fan Curier de unde am fost trimisi la depozitul central din afara orasului. Acolo o coada de nemultumiti din nou injuraturi, frustrari. Un domn sare peste rand, "ma scuzati, am un pachet foarte important, il astept de sambata, trebuie neaparat sa il iau". Din fata se aude o voce ofticata "Stai domle la coada, ca toti avem pachete importante". A urmat o ploaie de cuvinte aruncate din toate colturile, iar eu ma uitam la o mama cu doi copilasi adorabili care se uitau uimiti cum i poate transforma Black Friday-ul pe adulti intr-o gasca de....O domnisoara de bucurie ca si-a primit telefonul mult asteptat, a plecat fara buletin cuprinsa de extazul momentului..se mai intampla.

Victorie! Voi avea Haine curate.

Pe scurt la depozit se afla o singura persoana (dealtfel foarte amabila) care se ocupa de preluarea si livrarea pentru o hala de cateva mii de metrii patrati mai ceva ca in Indiana Jones. Calculatoare depasite tehnic probabil de acum zece ani, fara o imprimanta, si ce sa mai vorbim de catalogarea coletelor in depozit dupa o anumita logica. Doua ore de cautari mai tarziu au dat peste masina mea de spalat si am plecat fericiti dar dezamagiti de atitudinea Fan Curier. Oare in alta tara primeau o amenda usturatoare care sa-i invete o lectie? Ce mai inseamna in ziua de azi respectul fata de client, sau pur si simplu reclama negativa ce si-au realizat-o nu conteaza? Si uite asa imi petrec ziua de Duminica neavand TV sa ma uit la paradele de 1 Decembrie ca tot romanul de rand...dar uneori e bine sa fii putin diferit.

Voi ce parere aveti, conteaza? Sau vom uita cu totii peste o luna de experienta, pentru ca ne vom lovi de alte experiente si alte provocari. Lasa, la anul va fii mai bine, dar oare unde voi fii la anul, aici e intrebarea. To be continued.

PS: "asa s-a intamplat si anul trecut, nothing new" am primit o replica de la amicul Razvan...ehh pentru mine e nou nu eram aici anul trecut poate nu voi fii nici anul viitor.

Aventuri in Romania, episodul 2.

M-am decis sa continui blogul dupa reintoarcerea pe plaiuri mioritice, un fel de sequel...cu aventurile mele din Romania. USA evident nu a ramas complet in urma, continuand sa lucrez cu compania de acolo care si-a deschis un birou aici in Timisoara, dar despre asta in alta povestire. Momentan un mic crampei din viata de zi cu zi, si vorba tatalui meu..."acum de abia incepi sa ma intelegi si tu pe mine cu ce am avut de a face in astia 2 ani de cand ma ocup ridicarea casei"....

Prin urmare doresc sa beneficiez de servicii de internet si TV de la RDS la casa din Dumbravita. Sun la ei pe comercial, le trimit copii dupa acte precum si o poza din satelit cu locatia alaturi de adresa exacta si ramane sa ma contacteze ei dupa ce trimit o echipa pe teren sa verifice daca se poate tehnic. Astept...trece o saptamana, trec doua si sun din nou. Imi raspunde acelasi domn care se scuza, dar intre timp a fost mutat la alt birou, nu a avut internet (culmea ridicolului), acces la email etc, dar rezolva si ma ajuta. Revine cu un telefon in a 2-a parte a zilei.."domnu' Ighisan, totul e ok, a fost echipa pe teren, sunt conditii tehnice si saptamana viitoare Vineri sunteti programat la racordare iar contractul este gata sa fie semnat". Good news finally dar mai astept o saptamana. Azi intre 9AM si 11AM ma prezint in Dumbravita asteptand vasnica echipa de la RDS. Aceasta soseste asa cum e frumos pe la 10AM (au facut ei o medie probabil). Nici nu coboara bine baietii din masina ca isi pun mainile in sold si..."domle, dar nu se poate. Aici nu sunt conditii tehnice. Dumneavoastra aveti cea mai apropiata cutie de distributie la 80 de metrii"....Bun zic eu, pai hai sa tragem cablu si sa facem, stau cu voi si....mi-o taie celalalt "da..dar asta nu putem face noi, stiti e alta echipa". Cea care a venit si a inspectat tehnic ca se poate, intreb eu perplex....si primesc un da cu jumate de gura. Asadar dupa o serie de telefoane am ramas cu ochii in soare si cu promisiune ca minunata echipa de pe tehnic va reveni pe locatie, de data asta sa traga cablu si cutie, urmand sa fiu reprogramat pentru conectare.

Traim in Romania si asta ne ocupa aproape tot timpul..dar e timpul si pentru Romania sa invete ce inseamna respectul fata de client si o mai buna organizare, si inca refuz sa cred in scuza "asta e Romania".

Later Edit
Aproape la doua saptamani de la prima vizita, am primit nesperatul telefon de la RDS, cum ca o echipa a fost in sfarsit trimisa si a instalat echipamentele tehnice pentru cea de-a doua echipa. Circumspect il sun pe tatal meu care lucra la casa si il intreb daca a vazut urma de RDS prin preajma...evident ca raspunsul a fost negativ. Il rog pe domnul Mardare Eugen (e bine sa-i stim si numele de data asta), cel de pe comercial care s-a ocupat sa verifice cu atentie si primesc senin confirmarea ca e totul ok si sa nu imi fac griji urmand sa fiu programat pentru conectare. Ceea ce se si intampla, iar acum cateva zile intre 12 - 14 ma prezint din nou cu speranta la Dumbravita sa astept echipa RDS care a ajuns la ora 13:50 cu raspunsul "ce domle, suntem in intervalul orar, dumneavoastra nu stiti ca avem si alte instalari?!!!". Trecem peste, dar ceea ce a urmat m-a lasat dezolat....echipa a constatat din nou ca nu sunt conditii tehnice insa de data asta nu a mai facut cale intoarsa. Am sunat iritat la RDS unde domnul Mardare senin mi-a zis ca nu e raspunderea dansului, el doar a facut un forward catre tehnic, si cei de acolo o dau in bara (pai bine domnule Mardare, daca sunteti doar pe post de dispecer atunci mai bine vorbesc eu direct cu tehnicul). In cele din urma dupa o interventie la un prieten de familie cu cunostinte (pentru ca nu-i asa...doar astfel se misca lucrurile in Romania), a fost trimisa o a 2-a echipa care a instalat fibra optica pe stalpi, in timp ce cealalta echipa a stat blocata pe locatie cateva ore bune.

Concluzie, am internet, dar cei de la RDS sunt de o incompetenta uluitoare si de o nepasare fara limite. Am avut probleme si in USA cu internetul, dar parca totusi nu chiar asa de rau. Cel mai trist e ca oamenii sunt obisnuiti sa dea vina unii pe altii pentru esecuri, si sa nu isi asume nimic. Dar asa este cand primesti copie dupa adresa, imagine din satelit, si toate datele (specificat ca am casa cablata cu fibra optica), iar echipa merge de doua ori la adresa gresita si cand vine iti vine cu cablu UTP. Felicitari domnului Mardare care a stiut sa imi citeasca emailul in detaliu, si nu a fost interesat doar sa semneze un nou contract ca primarul. Tot respectul pentru baietii de la RDS si coordonatorii de pe tehnic care au stiinta de a citi o harta si de a se orienta in spatiu. Suntem pe drumul cel bun.

AMR 8 zile

Am fost intrebat de nenumarate ori de ce am ales sa ma intorc in Romania, dupa ce am petrecut atat de mult timp in Statele Unite. Ce mai vreau de la tara mea unde stiu cum merg lucrurile, si stiu cate sunt pe dos...de ce nu raman in USA sa imi fac o viata aici, and live happy ever after. Si cei care mi-au urmarit blogul in aceasta perioada stiu ca nu a fost totul roz si nici acum nu este.

Concluzia e simpla dragi prieteni, incerc sa schimb o mentalitate...acea idee generala ca peste tot e mai bine decat in Romania, decat acolo unde te-ai nascut. Toata lumea are impresia generala ca in alte tari umbla cainii cu covrigii in coada, ca iarba e mai verde la vecini si ca ti se da totul pe tava. De cum ne nastem avem un singur scop, sa plecam! Nu neg faptul asta, sunt multe lucruri mai bune in America decat in Romania, sau in Elvetia decat in Romania, dar si multe altele mai proaste care compenseaza si echilibreaza o balanta fragila. Suntem orbiti sa vedem doar ce-i rau la noi si ce e bun la altii, nu si invers. Nimic nu vine de a gata niciunde in lumea asta mare, trebuie sa muncesti si sa tragi tare ca sa obtii ceva in viata. Ar fii ok sa incetam sa judecam asa, sa avem atitudinea de a ne plange de tot si de toate.

Gasim probleme in loc sa gasim solutii si rezolvari. Daca la altii se poate mai bine, hai sa incercam sa invatam de la ei si sa aplicam si la noi, de la mentalitate porneste totul pana la urma and a lot of hard work. Dar hard work si pus osul la bataie cu cap, using our brains. America s-a construit de catre imigranti care au plecat din tarile lor si si-au dorit sa demonstreze ceva, sa o ia  de la zero in viata, a fresh start.

Asadar ma intorc pentru ca vreau sa demonstrez ca se poate, mai intai mie si apoi celor multi care si-au pierdut speranta. Suna idealistic dar nu e. M-am lovit de o multime de usi inchise si de ziduri si refuz sa renunt. Doresc sa creez locuri de munca, sa aduc cu mine o parte din experienta de viata ce am acumulat-o peste hotare sa schimb ceva chiar si daca pentru un numar mic de persoane. Daca eu aduc acea schimbare cu mine, daca eu reusesc, atunci poate vor fi si altii, poate mentalitatea noastra va capata o alta directie... in timp. I still have that hope.

O sa imi lipseasca USA si Boston, diversitatea de aici, stilul de viata cu care m-am obisnuit, but I have to try, I must.

Biking USA

Au mai ramas 2 saptamani pana la revenirea in tara si incerc sa profit pentru a realiza activitati pe care le-am tot amanat. Uneori motivatia lipseste si ma regasesc petrecand weekendul vizionand filme sau lenevind anost in fata eternului laptop..departe de viata plina de aventuri pe care si-o imagineaza unii ca as duce-o. Dar pana la urma viata pe care o duci este perceputa de restul lumii asa cum o "pictezi", cum o prezinti. Weekendul trecut s-a aratat diferit, motivatia nu era acolo iar eu tot in fata laptopului eram tolanit. Schimb cateva vorbe cu colegul de apartament, Iurii, si privesc pe geam. E ora 10 dimineata si afara se revarsa un soare caldut de toamna care anunta o zi superba.

Iurii imi zice ca il roade o dorinta arzatoare sa mearga pana la Walmart in Framingham....cu bicicleta, facem putina miscare zice el. Privesc harta pe google si mormai plictisit...miscare pe 50km dus
intors....not today...dar vedem. Trec orele, vorbesc cu tatal meu pe Skype ca in fiecare weekend, ma pune la curent cu ultimele noutati, cu casa, cu firma...orele trec si se face pranzul. O voce de dincolo de usa striga, "Daniel, mergem?!".

Cantaresc optiunile, si vazandu-ma pus in fata unei alte zile fara nimic glorios in ea, aleg intr-un impuls de moment sa dau curs invitatiei colegului. Scot bicicleta de pe balcon, o inspectez rapid....pare ok desi nu am mai folosit-o de 2 saptamani. Imbrac tricoul Romaniei, macar sa ne plimbam cu stil zic eu....setam destinatia pe GPS (arata o ora jumate), si pornim la drum. Stiam ce ma asteapta...dealuri nesfarsite prin Massachusetts dar si zone neexplorate pana acum. Tinta noastra este Walmart unde aveam sa ajung pentru prima oara de cand ma aflu in USA. Pedalam in sus pe Watertown Street, drum drept si fara prea multe masini in micuta suburbie adormita unde locuim noi...ma incurajez, e usor o sa reusim.

Sosim la prima intersesctie, Boston la stanga, in dreapta se asterne drumul pe care trebuie sa il urmam. Prilej si pentru prima sedinta foto, inca aveam zambetul pe buze si eram relativ odihnit. Mai incerc un ultim "dar e musai sa mergem pana acolo?"...determinarea lui Iurii imi da de inteles ca nu e cale de intoarcere. Incalecam pe caii nostri de cursa lunga si pornim spre dreapta printr-un meleu complicat, cu benzi ce se imparteau intr-o mie de directii. Am parasit Watertown si Nonantum si ne aflam in Newtonville urcand spre Newton Highlands. Numele urmatoarei destinatii este foarte sugestiv pentru ca am avut de urcat alene un deal cat China. Casele au inceput sa se schimbe, fiind mai mari cu spatii degajate, dar si traficul a devenit mai intens. Luam din loc in loc trotuarul larg pe post de sosea pentru bicicletele noastre, sunt asa de putini oameni pe strada ca aproape nu conteaza. Trecem pe rand pe langa strazi comerciale, parcuri, Biserici vechi si un club de golf cu iarba "pictata". Au trecut 40-50 minute,
iar eu cer o noua pauza, imi lipseste exercitiul in timp ce colegul e proaspat ca si la inceputul calatoriei. Imi trag sufletul si niste poze, storc transpiratia de pe tricoul auriu si ne indreptam printr-o padure spre Needham si apoi prin Wellesley.

Ce urca trebuie sa mai si coboare si pret de 1-2km o luam lejer la vale pe o sosea ce strapunge padurea ingalbenita de toamna. Nu mai e nici o casa in jur, ne aflam pe un drum express, am lasat in urma Needhamul si strada principala din Wellesley (pentru ca fiecare oras are un Main Street, cu magazine, baruri, primaria si cateva Biserici, si unde deobicei se petrece totul). Pe stanga isi face aparitia un campus in mijlocul pustietatii, Wellesley College.

Avem o ora de mers si facem un scurt detour ca sa admiram parcul si cladirile vechi ale universitatii. La iesire ne intersectam din nou cu drumul express care de data asta trebuie sa il traversam...iar masinile se opresc desi nu era nici o trecere de pietoni. Din nou dealuri, din nou case rasfirate prin padure amplasate pe malurile a doua lacuri ce le intalnim in calatoria noastra.

Ultimul obstacol, autostrada. Ne despart 15 minute de obiectivul final si avem de ales. Fie o luam cum zice google maps pe telefon, varianta dreapta si simpla, pe autostrada, sau ocolim inca 30 de minute. Iurii e increzator, hai pe autostrada. Eu, obosit intreb...dar tu ai permis de conducere mai Iurii? Cu un zambet nevinovat primesc un raspuns negativ....pai stii tu ca noi nu avem voie cu bicicletele pe autostrada, repet eu. Dar walmartul e acolo, aproape ca il putem vedea, trecem peste doua benzi de circulatie, urcam rampa alaturi de masini si ne regasim ca doi inconstienti pe banda de urgente de pe autostrada. Google maps insista in continuare ca avem voie pe acolo si daca va vine sa credeti cu 5 minute inainte de destinatie, pedaland noi de zor, dam de un semn salvator. O bicicleta cu inscriptia mare sub ea "Share the road"....google avea dreptate.

Am ajuns!! O ora jumate (mai mult spre 2) mai tarziu si doi litrii de apa in minus, suntem la Walmart. Dulciuri cat cuprinde, un raion intreg...in rest un magazin ce aduce mult cu Real de la noi, unde gasesti de toate de la haine la Electronice. Bagam cat putem in rucsacurile cu care am venit, mai facem o pauza la Ben & Jerry's pentru realimentare cu inghetata si ne indreptam spre casa ce am lasat-o in urma. Walmart ramane in zare invaluit de un soare ce apune scaldand totul intr-o lumina calda.

Ne intalnim din nou cu dealurile pe care le-am coborat, iar eu ma stradui din rasputeri sa le dovedesc....inghetata consumata pe fuga atarna greu, dar si oboseala de peste zi. Eu am cerut o cupa mica, cea mai mica, dar la Americani totul vine in marimi mari. Se lasa noaptea dar noi suntem deja la protectia suburbiilor, mai striga cate o batranica dupa noi "you have no lights kids, be careful"...dar ne continuam drumul...inconstienti.





46 de kilometrii mai tarziu si la 7 ore dupa ce am parasit casa noastra de pe Watertown Street, suntem inapoi. Am reusit sa ies din rutina pentru o zi si sa strabat o bucatica minuscula din America cu bicicleta.

Back to the future la un cinematograf Drive In

Candva America de Nord era populata de mii de cinematografe in aer liber, "drive-in movies". Le stiti,
le-ati vazut cu siguranta prin filme vechi din anii 60 - 70 in perioada lor de glorie. Erau cunoscute ca "passion pits", locuri unde cuplurile mergeau la prima intalnire mai serioasa cand erau "steady", adica treaba era serioasa (cat de serioasa putea fi la varsta aceea). Cadrul perfect, ce poate fi mai nevinovat decat o iesire la un film....asa pare, dar realitatea se prezenta mult mai incinsa in acele timpuri nostalgice. Ascunse de intunericul patrunzator al noptii si lumina generata de ecranul gigant, station wagon-urile adolescentilor de ieri au devenit locul unde o intreaga generatie de americani de azi a fost conceputa. Unele povesti sunt exagerate evident si au creat legende urbane, dar cele mai multe as zice eu... nu sunt departe de adevar.

Mendon Twins Drive in

La sfarsitul anilor 50 - 60, cu preponderenta in zonele rurale din USA, se gaseau undeva la mai mult de 4000 de astfel de locatii....astazi supravietuiesc doar cateva zeci si intretin acel spirit boem al unei generatii de mult apuse. O data cu disparitia acestor "dinozauri" s-a evaporat farmecul filmelor realizate fara ajutorul
calculatorului, dar si farama de fantezie, acel feeling care il aveai cand erai introdus pentru prima oara intr-o poveste noua ce se desfasura pe ecran.

Me ndon Town Hall

Ei bine intr-o seara racoroasa de toamna, prima de acest fel dintr-un Septembrie ce se anunta bland si plin de culoare in New England.... am calatorit inapoi in trecut intr-unul din cele doua Drive In movie theaters functionale prin Massachusetts. La o distanta de aproape o ora de Boston, ascuns sus in Nord printre brazi si aer curat se afla un orasel curat si cochet...bine ati venit in Mendon. Cu strazi largi, cladiri ingrijite, cu toate cablurile de curent ingropate (surprinzator nu?), si o atmosfera in care ai impresia ca toti oamenii se stiu intre ei, aceasta locatie transportata din trecut gazduieste un cinematograf restaurat, echipat cu 2 ecrane si tehnica moderna de proiectie si sunet. Ca si fun fact, stiti ca primul concert din istorie al Aerosmith a avut loc in acest orasel de 5000 de locuitori acum mai bine de 40 de ani?! Unde altundeva decat la un banchet de sfarsit de liceu....ce vremuri sa fii fost acelea, si ce privilegiu sa fi avut sa experimentezi acea simplitate si naturalete de atunci.

Plecam taman dupa lucru, a sosit weekendul si ne face cu ochiul. Dupa ceva mai bine de o ora pe autostrada, in jur de 7:30 PM tragem pe stanga intr-un spatiu deschis, inconjurat de brazi uriasi si plin ochi de masini. Avem de ales, ecranul 1 ce ruleaza doua filme proaspat aparute in cinematografe, sau sa facem o calatorie in trecut pentru a viziona Jaws si ironic sau nu Back to the Future. Oare ce credeti ca am ales....cred ca e evident ca pentru o astfel de experienta trebuie sa "go all the way". Se lasa seara si la orizont apare Venus stralucind intens, nenea de langa mine ma intreaba daca nu stiu ce planeta se iveste de dupa brazi, nu de alta dar am un "fancy camera", adauga el. Un teenage din secolul 21 intr-o mini masinuta de golf ne directioneaza catre un loc liber in randul 4. Fiecare rand se afla pe o ridicatura (val) de pamant, astfel incat atunci cand parchezi masina cu fata sau cu spatele, vei sta usor in

Ce film sa vedem? Back to the future of course.

unghi pentru o vizionare mai buna. De ce ai parca cu spatele la ecran, o sa va intrebati! SUV-uri mari, station wagons, sau pur si simplu hatchback-uri, toate au portbagajul care se deschide larg, si scaune care se rabateaza. Familii cu copii, tineri indragostiti, toti se aflau ca la camping, echipati cu paturi, sacuri de dormit, iar portbagajele masinilor deveneau astfel niste fortarete, corturi de otel.

O sa fiu sincer, nu am vazut nici un telefon mobil, nici un device modern, nimic care sa imi aminteasca ca sunt in 2013. Copii care nu se cunosteau intre ei deveneau prieteni intr-o clipa. Era destul ca unul din ei sa fii adus o minge de rugby si in cateva minute se strangeau buluc cel putin 10-20 de kinderi care deveneau pentru cateva ore cei mai buni amici...ce simpla si nevinovata e copilaria. Se plateste o taxa de $25 / masina, si poti sa vezi 2 filme una dupa alta incepand cu apusul (undeva la ora 8 seara).

Inainte de calatoria in trecut pe ecran ruleaza o reclama ce prezinta istoria acestor cinematografe, si esti invitat sa treci pe la bar si food court pentru a-ti satura foamea si stinge setea, dar si ca sa sprijini financiar aceasta oaza de nostalgie.
Preturile sunt accesibile, si gasesti totul de la banalul hot dog pana la te miri ce feluri de inghetate, doar sa te tina stomacul. Sunetul e transmis prin intermediul radioului pe o anumita frecventa, la intrarea in incinta ti se da meniul pentru mini-restaurant, instructiunile ce trebuie sa le respecti cat timp te aflii acolo dar si un sac de gunoi ca sa pastram natura asa cum am gasit-o. Aici in America aceste drive-ins s-au construit in afara oraselor, departe de orice lumina artificiala, pana la urma asta e scopul lor. Dar incepe filmul, se asterne linistea si vezi doar stelele licarind deasupra brazilor cand ecranul se face negru, e timpul pentru putina magie. Din cand in cand mai trec copii insotiti de parinti printre randurile cu masini, se mai aprinde cate o pereche de faruri pana vine cineva sa-i atentioneze, dar cam atat...e civilizat. In spate de tot este organizat un spatiu special pentru fumat, departe de toate masinile, tot acolo sunt si toalete moderne. Nu ai voie cu bauturi alcoolice cat timp esti la film si daca vrei sa faci gratare trebuie sa le termini pana cand ecranul ia viata. Jaws il vad pentru prima oara complet, mereu mi-a fost teama sa ma uit la el cap coada. De fiecare data cand se auzea acea melodie stiai ca o sa apara rechinul. Din cand in cand, la momentele pline de suspans si la aparitia rechinului mai auzeai tipete din masinile parcate in jur. Urmeaza Michael J Fox....

....Vizionare placuta asadar, am plecat inapoi in viitor. Ceasul bate miezul noptii, iar masina noastra se indreapta alene catre iesire. Mai trag un instantaneu cu mine si actorii din "viitor" pe background, si gonim pe autostrada brazdand noaptea de Septembrie.

Credeati ca povestea ia sfarsit aici si acum...ei bine va inselati. Dupa aproape o ora si cateva mile ce ne desparteau de patul cald de acasa, oprim sa realimentam la o benzinarie Gulf. Cand sa platim....surpriza, portofelul e de negasit. Cautam frenetic 15-20 de minute rascolind peste tot si gasind o sumedenie de alte nimicuri pierdute, dar nici urma de portofel. Se instaleaza disperarea, sunam la cinematograf....e inchis. Luam decizia sa facem cale intoarsa pentru inca o ora....experienta asta imi aminteste de Viena unde mi-am uitat geanta foto cu actele timp 2 ore in parcul central in miez de noapte (Razvan stie despre ce vorbesc). Dar de data asta nu eu am fost cel cu capul in nori...ce mai conteaza, eram prins intr-o calatorie inapoi in orasul ce tocmai il lasasem in urma.

Aproape de 1:30 dimineata masina isi croieste drum intr-o parcare de data asta pustie, au ramas doar brazii care sa o strajuiasca falnic. La lumina farurilor ne plimbam printre sacii de gunoi impachetati cu grija ce tin acum locurile masinilor si care vor fi stransi dimineata (cine sa fie atat de fraier dintre angajati sa ramana la miez de noapte sa stranga gunoiul). Victorie, langa sacul nostru de gunoi sta nimeni altul decat portofelul buclucas, stingher si singur dar neatins.

Rasuflam usurati, de data asta ma urc eu la volan...mai iau o gura din Cola ce o cumparasem de la Wendy's cand am vazut ultima oara portofelul, si o ora mai tarziu sunt in Newton. E 2:30 dimineata, obosit, infrigurat ma intorc inapoi in viitor in patul meu de acasa, o casa departe de casa.