Cum se face deszapezirea in USA pe coasta de est

Dupa indelungi asteptari si ploi nesuferite la 2-3 grade celsius iata ca a sosit si ninsoarea. In dulcele stil clasic de aici avertizarile au inceput sa curga cu o zi inainte si spre surprinderea mea previziunile meteo au fost cat se poate de exacte. In jurul orelor 3 PM a inceput sa fulguie asa cum povestea si prognoza de pe weather channel...fulguiala care spre seara s-a transformat intr-o adevarata furtuna de zapada care a lasat in urma 30 spre 40cm de zapada. In dimineata acelei zile mi-am facut drum pana la magazin si am observat deja pregatirile care erau in toi desi soarele de afara nu anunta nici un pericol imediat. Zeci de masini echipate cu pluguri patrulau constiincioase si se imprastia sare alaturi de nisip pe sosele. Aceleasi utilaje le-am vazut patruland toata noaptea prin viscol, si degajand zapada. Circulau cam 2-3 una dupa alta, intre ele fiind deobicei intercalata o camioneta mica echipata cu plug care intra pe strazile laterale. Cat am mers pe o strada lunga de vreo 1km per pedes, acele utilaje au trecut de 3 ori pe langa mine ca niste soldatei constiinciosi.

Dar ma simt dator cumva sa explic mai in detaliu sistemul de aici, daca tot am inceput subiectul. Asta si in lumina evenimentelor din Timisoara cu ninsoarea ce i-a luat prin surprindere (pentru a cata oara oare?!) pe alesii nostrii. Asadar in primul rand incepand cu luna Decembrie si pana dau ghioceii (sau de ziua pacalelilor)...pe arterele principale nu mai gasesti masini parcate intre 3AM  - 7AM dis de dimineata; sau cum spune indicatorul, atunci cand zapada este mai mare de 3 - 4 cm (deci poate fi si luna mai, daca e zapada Nu parchezi). Banui in sinea mea ca ati realizat si care e logica din spatele acestei manevre inteligente... soselele trebuie sa fie libere pentru a putea fi deszapezite. Deasemenea abunda semne cu indicativul "snow emergency", daca esti cu masina si intalnesti un astfel de semn, in caz ca afara ninge nu poti parca in acel loc din aceleasi motive enumerate mai sus. Si surprinzator (sau poate nu), oamenii chiar respecta aceste semne si nu vezi nici o masina parcata pe strada noaptea in acel interval orar. O fii vorba oare de civilizatie sau bun simt?!

Cum aratau strazile dupa o zi de ninsoare

In Timisoara este si a fost dintotdeauna problema strazilor laterale. Citeam pe profilul de facebook al domnului Primar, ca deszapezirea se face cu prioritate pe arterele principale, iar pe cele secundare...Dumnezeu cu mila (imi amintesc aventurile mele din Timisoara de anul trecut, printre blocuri cu masina, si din povestiri de aceasta data am aflat ca anul acesta nu s-au schimbat prea multe). Aici s-a gasit o solutie simpla la problema asta, exista SUV-uri, sau camionete....masini normale cum s-ar zice, echipate cu pluguri.

intreprinzator privat cu plug

O parte din ele apartin de Watertown Public Works (adica de primaria de aici), iar altele intreprinzatorilor privati. Aceste masini le-am vazut inca din toamna echipate cu aceste pluguri, si vor circula asa toata iarna cat e ea de lunga. Toate au pe portiere scris un numar de telefon, iar daca ai nevoie ca strada ta sa fie deszapezita si primaria nu a ajuns inca pana la tine, suni si o astfel de masina va veni sa iti faca carare (contra cost daca nu apartine primariei, altfel taxele tale sunt cheltuite cu folos, doar nu degeaba platesc lunar din salar 6.5% taxa statala). Va spun sincer ca am batut pe jos o mare parte din oras in cele 2 zile de ninsoare si nu am vazut nici o straduta secundara, cat o fi fost ea de mica sau neinsemnata care sa fie blocata.

Si a nins...a nins fara nici o gluma toata noaptea si o mare parte din urmatoarea zi. Iar stratul de zapada a atins 30-40 centimetrii pe putin in unele locuri, bucuria copiilor si a copilului prezent in mine evident. Dar totusi a doua-a zi soselele erau negre, se vedea asfaltul. Atasez o imagine surprinsa noaptea, dupa 5-6 ore de ninsoare, cu plugurile care incepusera degajarea zapezii, era ora 12 PM si urmau inca 12 ore de ninsoare. Demn de mentionat este faptul ca la acea ora tarzie, intr-o sambata noaptea oamenii iesisera deja pe strazi si indepartau zapada de pe trotuare. Fiecare dupa posibilitati, unii cu lopata, altii cu maturoiul, si cei din urma mai norocosi, cu freze pentru zapada.

Dupa miezul noptii ningea deja viscolit si temperaturile coborasera cu cateva grade bune sub 0 iar totul parea inghetat si desprins dintr-un basm, frumos...dar inca se circula bine. Ca fapt divers in statul Massachusetts cauciucurile de iarna nu sunt obligatorii. Mi-am intrebat prietenii a 2-a zi, fiind foarte surprins de modul cum s-a facut deszapezirea si stiind ca vor fi zapezi mult mai abundente in lunile ce urmeaza (asta e doar inceputul pentru necunoscatori), daca asa este tot timpul. Am primit un raspuns afirmativ, autoritatile sunt mereu promte, si niciodata nu au avut probleme sa circule cu automobilele pe gheata sau zapada, ce sa mai vorbim de blocaje in trafic. Mi-am facut o poza ca sa am amintire cu prima mea zapada abundenta din State pe iarna asta.
Se poate observa cu ochiul liber cat era stratul de zapada la miezul noptii, acesta crescand cu inca 10 centimetrii pana dimineata. Apropo, pentru carcotasi, poza este facuta pe un pod, fara case prin preajma, podul si soseaua erau deszapezite dimineata. Si acum cireasa de pe tort....toata povestea asta are loc in Watertown si Newton, doua suburbii din zona metropolitana a Bostonului.

Straduta secundara dintre case.

Deci cam cum ar fii Giroc sau Dumbravita pentru Timisoara, doar la o scara ceva mai mare (cam dublu ca populatie). Nu pot decat sa ma intreb cum de aici se poate iar in tara mea nu. Si de atatia ani sunt mereu aceleasi si aceleasi scuze din partea oficialitatilor. Te doare sa vezi ca altii pot, si gasesc resurse si mijloace sa faca sa fie bine, iar in Romania domneste dezinteresul si neputinta. Iarna de iarna asteptam sa se topeasca zapada de la sine, si sa vina primavara.

Buna dimineata America si somn usor Romania!

Va las in compania catorva imagini surprinse pe parcursul noaptii si a 2-a zi, si sper ca intr-o buna zi lucrurile se vor schimba si in tara mea. Poate cineva vede, si invata o lectie, sau preia ce e bun si aplica si la noi. Tot ce pot e sa sper si sa continui sa imi citesc ziarul pe prispa casei bucurandu-ma de zapada. Aici nu mai am nici masina care o aveam in Romania, si nici grijile de a conduce pe drumuri inghetate sau pline de omat. Probabil candva se vor alinia astrele si voi avea si un automobil pe care sa il pot conduce intr-un loc unde autoritatile isi fac treaba si deszapezesc cu spor.

Plug curatand o intrare in parcare

inceputul furtunii m-a surprins la cumparaturi.

Home Alone in New York

Times Square, putin altfel.

A venit si ziua cea mare, la 9 luni de la debarcarea mea pe pamant American! Mi-am luat inima in dinti si m-am decis sa ma aventurez de unul singur in New York. Sa vizitez marele oras era un vis vechi de al meu, de cand eram copil si vizionam an de an "Singur Acasa" la televizor. Sa strabat strazile cu zgarienori imensi din Manhattan, sa ajung in Central Park unde Kevin a cunoscut-o pe doamna cu porumbei, sau sa vad bradul urias din Rockefeller Plaza, toate pareau un vis care acum a devenit realitate.

Am cautat in zadar o persoana care sa ma insoteasca in aventura prin New York, pentru ca mi se parea infricosator gandul ca voi strabate singur imensitatea de oras. In cele din urma mi-am zis ca o pot face (doar am vizitat atatea locuri din lumea asta), si pasul urmator a fost sa imi procur bilete de autobuz. A mai fost o tentativa de a ajunge in 2010 in iarna in New York, dar soarta a facut la acel moment ca eu sa obtin viza de turist, iar bunul meu prieten Razvan sa fie refuzat, din motive care nici acum nu le-am inteles. Revenind va recomand Fung Wah (http://www.fungwahbus.com/default.html) ca metoda de transport, e doar 30$ dus intors, iar calatoria dureaza 3 ore jumate aproximativ, cu o pauza de odihna. Nu o sa va vina sa credeti dar in pretul asta aveti la dispozitie chiar si internet wireless pe autobuz si nu ai cum sa te plictisesti pe durata calatoriei. La 6:30 AM in Ajunul Craciunului cand altii impodobeau Bradul, eu ma indreptam deja spre South Station in Boston, carpit de somn dar plin de sperante si vise. Dupa un drum lejer, cu un autobuz plin de asiatici si afro-americani, la ora 11:30 PM paseam pentru a 2-a oara (prima oara fiind la venirea in USA) in Chinatown / Manhattan. Cu o zi inainte ma organizasem, si imi tiparisem o droaie de harti de pe google maps cu scopul precis de a nu ma rataci.

din mijlocul 5th Avenue

Fara sa ma laud, nu le-am folosit decat de 2 ori, si oricum cred ca in era telefoanelor inteligente eu paream ridicol cu foile dupa mine si fara un GPS, iar New Yorkezii cu siguranta mi-au aruncat cateva priviri hazlii cand ma luptam cu vantul ca sa nu imi pierd pretioasele notite. Nu ai cum sa te ratacesti in Manhattan, e cvasi imposibil (desi va recomand sa va "rataciti"). Strazile formeaza un asamblu ordonat, fiind denumite cum nu se poate mai simplu (4th avenue, 5th avenue, 6th avenue....). Ele sunt brazdate de la est la vest de (1East si 1West....20East si 20West samd), cred ca deja ati inteles unde bat, si de ce e asa greu sa te pierzi in Manhattan (nu vorbim de New York, caci acesta este imens, ci doar de insula renumita, unde se filmeaza toate productiile de la Holywood).

sa dirjam traficul deci.

Mi-am propus sa bat Manhattanul per pedes ca un adevarat turist, si cred ca am contabilizat nu mai putin de 20km in cele 8 ore petrecute acolo, ca doar asa i sade bine turistului veritabil. Din Chinatown, am luat-o pe Bowery street, bifand primul obiectiv drag mie, cladirea unde s-a filmat o scena din Superman(1978); am cotit-o apoi pe Broadway si peisajul incepea sa se schimbe. In fata intrezaream deja Empire State Building, cladirea dominand cu inaltimea sa peisajul si fiind un bun punct de reper. Zgarienorii rasareau la tot pasul (in Chinatown nu sunt prezenti) iar eu m-am ratacit pentru putin timp si am luat-o pe Park Avenue (dar in NYC nu are cum sa iti para rau cand te pierzi), si mi-am regasit busola numaidecat pe 5th Avenue. Asa patesti cand esti cu capul pe sus tot timpul, privind la cladirile semete. Aici pe al 5-lea bulevard, aveam sa descopar acel furnicar de oameni prezent in filme, si vuietul strazii, claxoanele, marea de taxiuri galbene. Puhoiul de oameni era mai ceva ca un rau nervos de munte, nu te puteai oprii in loc pentru ca erai "carat" cu forta in directia de deplasare a maselor. Se circula pe trotuarul larg asemenea masinilor, pe 2 siruri de mers, iar NYPD (politia din New York), avea grija sa opreasca traficul pietonal cu niste cordoane pentru a lasa masinile sa treaca (erau protejate masinile de data asta, nu pietonii). Pietoni care de altfel se hazardau sa treaca chiar si pe culoarea rosie adesea, ignorand masinile (asa se explica claxoanele dese, si injuraturile de la tot pasul..."hey mac, whatch where you're going!!").

Am iesit repede de pe aglomerata strada comerciala si mi-am facut drum spre Empire State building si Times Square. Taras grabis pentru ca nu aveam decat 8 ore la dispozitie iar timpul zboara repede. M-am gasit langa mareata cladire numaidecat si am rugat un nene din Canada care era cu sotia in vizita, sa imi faca 2-3 poze (fara numar), mergand apoi alaturi de ei pentru vreo 10 minute spre piata timpurilor. Am aflat ca sotia chiar stie ceva cuvinte in romaneste pentru ca a locuit cand era mica pentru cativa ani in Tiraspol (tatal ei fiind detasat la o mare companie producatoare de otel din zona)...ce mica e lumea. I-am lasat pe simpaticii Canadieni care mi-au urat bafta si dupa alte 5 minute m-am oprit sa ma odihnesc in Bryant Park din spatele Bibliotecii Publice (o cladire istorica care arata asa de ciudat inconjurata de zgarienori). In parc, frumos...fara cuvinte. De jur imprejur cladiri care se intindeau pana la nori, iar in mijlocul parcului un patinoar pazit de un Brad imens de Craciun.

Am dat o raita pe la casutele cu bunatati (da, au si ei targuri de Craciun deschise in fiecare parc, intalnisem unul mai devreme in Union Square, chiar cu steagul Germaniei tronand semet la una din casute), si m-am oprit sa ma odihnesc pe scaunele de langa patinoar. Acolo am intrat in vorba cu un cuplu simpatic de elvetieni din Zurich, ea la un internship in Boston ca si mine, el in vizita. Le-am impartasit ca Zurichul nu imi este strain deloc pentru ca mi-am petrecut o parte din 2011 pe acolo. Am impartasit impresii pentru zece minute cat a durat pauza mea de odihna (nu mai sunt atat de tanar ca pe vremuri) si am avut ocazia sa le urez pe o germana aproximativa, un frohe weihnachten urmat de auf wiedersehen... plecam deci spre Times Square. Vuietul strazii devenea tot mai patrunzator pe masura ce ma apropiam. In intersectia lumilor cum este denumita faimoasa piata, am ajuns cu putin dupa ora 2PM, si mi-a luat cam 5 minute sa ma dezmeticesc, cinci minute in care am privit de jur imprejur fara cuvinte.

Am ajuns in Times Square

Dupa ce am analizat indelung cladirile din jur si toate semnele luminoase, am inceput sa fac poze la foc automat, dar trebuia sa imortalizez momentul si cu mine prezent acolo. Am identificat repede 2 jamaicani care aveau aparate foto profi la gat (sa fiu sigur ca nu dispar cu al meu), si i-am rugat frumos sa imi faca o poza, de ce nu chiar mai multe. Sure man, a venit raspunsul haios cu accent puternic, "you've made it to Times Square, you did it!", a exclamat el in timp ce-i dadeam camera, parca stiind ca era unul din visele mele. Am zambit cu piata care se desfasura larg in spate si am strigat din tot sufletul "I've made it!". Mi-au facut jamaicanii poze cat cuprinde si am pornit sa explorez pe indelete Times Square. O piata invadata de faimoasele taxiuri galbene, de reclame luminoase de dimensiunea unui bloc cu 4 etaje, si de oameni din toate colturile lumii. Erau nelipsite si personaje din desene ca Minnie Mouse, sau Elmo, alaturi de statuia libertatii. Nu stiai oricum unde sa te uiti mai intai, era ecranul imens al burse NASDAQ, apoi reclame cu Coca Cola, filme recente, si nelipsitul Disney.

Pe unele ecrane erau redate intr-un mod hazliu imagini din piata, iar oamenii erau incantati sa se vada ca la televizor, si pot spune ca am intrat si eu in jocul asta si mi-am facut singur o poza. Atmosfera este una desprinsa dintr-un film, luminile puternice, traficul, politia new yorkeza prezenta pentru a asigura ordinea, si puhoiul de lume care se revarsa, iti dau un sentiment unic. Nu am zabovit mai mult de 20 de minute, stiind ca voi reveni cand se insereaza, si mi-am facut drum spre Central Park si Rockefeller Plaza, dar despre toate astea in urmatoarea poveste...pana atunci va las in compania pozelor si a unei filmari care incearca sa surprinda atmosfera din Times Square.

 

Atmosfera din Times Square

Targul de Craciun din Union Square

Una din Cladirile unde s-a filmat Superman

Biblioteca publica

Nu am scapat de Hobbit nici aici

Pod suspendat intre 2 cladiri, Batman Style

Mos Craciun si Mickey Mouse

In Chinatown

Boston Holiday Pops 2012

"Twas the night before Christmas and all through the casa, Not a creature was stirring -- Caramba! Que pasa?". Cum Que pasa, vine Craciunul si prin urmare era de neconceput sa ratez unul din cele mai asteptate concerte ale anului, Boston Holiday Pops. Cu totii cred ca am auzit de faimoasa orchestra simfonica "Boston Pops". Daca nu ati auzit va spun eu ca este acea orchestra infiintanta in 1885 si care l-a avut ca dirijor pe nu mai putin celebrul John Williams intre 1980 - 1995. John Williams este cel care a compus coloana sonora in o multitudine de filme de-a lungul timpului, incepand cu Star Wars sau Indiana Jones, si mai recentele filme Harry Potter. Revenind la poveste, m-am dat jos de pe horn (sau semineu), m-am descotorosit de caciula lui Mos Craciun, si imbracat la patru ace (cum se poate altfel pentru o vizita la filarmonica) am pornit catre Boston Symphony Hall, situata langa Prudential Center in inima orasului.

Vremea de afara nu a fost deloc una placuta, asta deoarece in Boston nu ninge in Decembrie ci doar incepand de la mijlocul lui Ianuarie cand vremea se raceste. In Decembrie ai parte de ceata, multa ploaie agasanta si un vant nebun care isi face de cap, pe scurt atmosfera Londoneza. La Symphony Hall mi-am fauct aparitia zgribulit incercand sa imi protejez aparatul foto in calea intemperiilor.

Concertul este unul de traditie si are loc intre 5-24 Decembrie in fiecare an si in fiecare dintre aceste zile. Am fost inspirat, si am achizitionat biletele cu ceva timp in urma, astfel fiind relativ ieftine (45$), deci nu mi-am facut praf bugetul de cadouri. Este pentru prima oara cand izbutesc sa merg la Filarmonica aici in USA, si atmosfera este asemanatoare cu cea din Teatrul National din Timisoara, doar la o scara mult mai mare si grandioasa. Biletele mele au fost la balcon, de unde am avut o vedere excelenta asupra scenei, iar sala ofera o acustica superba, poate doar locurile din lateral sa fie mai oropsite de soarta. Ceea ce nu am putut sa imi explic la achizitionarea biletelor, a fost pretul aproape triplu pentru locurile de la nivelul scenei. Ceata s-a ridicat in momentul in care am pasit in sala si am observat ceva ce in Romania sau Europa nu vazusem (pentru ca am asistat si la un concert la filarmonica din Viena). Locurile de la nivelul scenei erau de fapt mese cu scaune, la care serveau chelneri. Prin urmare cei care isi luasera bilet acolo, aveau parte de o cina la lumina lumanarilor cu o orchestra completa langa ei care sa intretina atmosfera (deci se explica pretul, dar cred ca si experienta e una foarte interesanta pentru cei mai romantici din fire).

Mos Craciun isi face aparitia!

Concertul in sine este unul animat si plin de culoare. Cei din orchestra mi-au amintit de concertele de la Timisoara care au avut loc in locatii neobisnuite (aeroport, pe camp, etc). A fost multa voie buna, si s-a simtit din plin Spiritul Craciunului. Am reascultat colinde celebre care le fredonam in clasele primare la ora de engleza, dar si compozitii mai serioase cum ar fii Spargatorul de Nuci sau colinde traditionale din New England. Spre sfarsitul concertului pe melodia Santa Clause is coming to Town, si-a facut aparitia nimeni altul decat Mos Craciun. Cu sacul in spinare, plin de voie buna...a facut o "baie de multime", batand palma cu toti care i-a intalnit in drumul sau spre scena si oprindu-se la fiecare copil care vroia sa il traga de barba. A urcat pe scena in acordurile melodiei, si preluand microfonul ne-a urat la toti "A Merry Christmas, and to all a Good Night!".


M-am simtit copil din nou si am realizat ce departe poate fi America din unele privinte fata de tara mea natala, si cum stiu ei sa sarbatoreasca unele evenimente sau sa le organizeze. Pe nerasuflate cele 2 ore jumate alocate concertului au trecut si nu se puteau incheia altfel decat cu o compozitie proprie a orchestrei, o interpretare unica a 12 days of Christmas, amestecata cu muzica de Queen sau din filme celebre orchestrata pe acordurile de Sarbatorii de Craciun. In aplauzele multimii si cu un dirijor care a stiut in fiecare moment sa intretina atmosfera, am incheiat seara cu un "sing along", din care o sa redau o mica parte prin filmuletul de mai jos. Din respect pentru filarmonica nu am filmat mai mult, deoarece acest lucru era interzis, insa am dorit sa va implic pe cei de acasa putin in atmosfera Craciunului din Boston. Toata sala a cantat alaturi de cor si orchestra cateva din cele mai cunoscute melodii de Craciun. Ambianta si lumina se schimbau in functie de melodie iar pe peretii imensi ai salii erau proiectati oameni de zapada, brazi de Craciun sau fulgi de nea.

M-am indreptat spre casa departe de casa bucuros ca am putut asista la un alt moment american alaturi de Boston Pops si Santa Clause.

 "And I heard him exclaim, and this is verdad, Merry Christmas to all, and Feliz Navidad!"

Crocodile hunter in Everglades

Hidroglisor in Everglades

Am povestit acum ceva timp despre aventurile mele prin Mexic dar am evitat sa mentionez ca a existat ceva inainte de piramidele Mayase, asta pentru ca am pastrat the best for last. Inainte sa parasesc taramul American pentru prima oara in 8 luni am efectuat o escala in Florida unde am avut marele noroc sa fiu gazduit de o familie de banateni din Faget, care s-a stabilit in insorita Florida acum cativa ani in cautarea visului American. Despre Florida si zona ce delimiteaza Miami in principiu, pot spune ca abunda in locuitori de origine romana spre deosebire de Coasta de Est. Intalnesti la tot pasul lucruri care sa iti aminteasca de casa, inclusiv magazine romanesti, cofetarii, celebrul restaurant al lui Cristi Borcea sau Biserici de acasa. Dar o sa revin in alt post cu detalii despre comunitatea de acolo si cum se desfasoara viata prin Fort Lauderdale, Miami sau Hollywood (acolo unde am fost eu gazduit). Si ca o nota, restaurantul lui Borcea nu e in Miami, ci in Hollywood (cel din Florida, nu alalalt celebru de coasta de Vest).

Chocolada, o cofetarie romaneasca in USA

Firul povestii de azi o sa ne duca in Everglades, mlastina imensa din Florida plina de aligatori. Dupa cum ziceam am avut bafta sa fiu gazduit de familia Vetan, care a facut de altfel ca o buna familie de romani, toate eforturile sa ma faca sa ma simt ca acasa. Si le sunt recunoscator pe aceasta cale pentru ca in acele zile am uitat pentru o clipa ca sunt in America iar Romania mi s-a parut ceva mai aproape. Asadar o sa o luam in sens invers incepand cu ultima mea zi petrecuta in insorita Florida.

Numere de Timis in Florida

In ziua de Duminica dis de dimineata am urcat in Toyota cu numere de Timis a Danielei (ce poate fi mai interesant decat sa vezi o masina cu numere de Romania mergand prin downtown Miami), si ne-am setat destinatia pe GPS, Everglades National Park. Este cea mai mare rezervartie naturala subtropicala din Statele Unite, continand 25% din terenul original al regiunii mlastinoase din sud-vestul Floridei. Este vizitata de peste 1 milion de oameni în fiecare an, fiind a treia mare rezervatie din cele 48 de state americane

clasica masina de serif alaturi un Truck autentic, un Dodge RAM

Pe masura ce ne indepartam de zbuciumatul si agitatul Miami cu plajele insorite si petreceri nesfarsite, peisajul a inceput sa se schimbe radical. Pe marginea autostrazii canale pline cu apa si vegetie si-au facut aparitia si din loc in loc puteai zari hidroglisoare (am cautat ceva timp termenul asta pe internet, aici le spune airboats). Hidroglisorul e barca din poza de mai sus, are o elice de ventilator urias in spate, si este propulsata la viteze medii printre aligatorii ce isi fac veacul prin Everglades. E probabil unul din cele mai populare mijloace de transport in zona pe langa masina. America cea din filme, cea rurala incepea sa se dezvaluia in fata ochilor meu. Trebuie sa va amintesc ca ne aflam in sudul Americii, in apropierea unor zone incarcate de istorie cum ar fii New Orleans din statul Lousiana. Pentru prima oara am vazut o masina de serif sau localuri (dinner's) plantate in zonele de odihna care aratau mai mult a vestul salbatic.

pe Alligator Alley

Dupa 2-3 ore de mers pe o autostrada cvasi pustie denumita "Alea Aligatorilor", gps-ul ne-a scos pe un drum cu o banda pe sens, intram in parcul Everglades si ca o noua premiera din multele de care am avut parte in Florida, m-am putut bucura din nou de senzatia de a conduce pe o sosea care e atat de populara in Romania (doar avem putine autostrazi acasa, nu?!). E asa rar sa intalnesti aici in US un drum care are doar o singura banda pe sens delimitata de cealalta banda cu faimoasa linie galbena. Daca in Romania intalnesti semne care te avertizeaza ca e posibil sa intalnesti vaci pe drum, sau in Austria vei intalni caprioare sau cerbi (fiecare cu ce are), aici din loc in loc se aratau semne care te avertizau ca e posibil sa intalnesti pantere care traverseaza drumul sau broaste testoase de dimensiuni mari. Alt ecosistem, inseamna si semne rutiere adaptate pana la urma, nu?! Poza de mai sus emana spiritul American, o autostrada larga care iti deschide zeci de posibilitati in fata, impanzita de jeep-uri, suv-uri, motociclete si celebrele semne galbene. Au inceput sa se inmulteasca si reclamele cu Airboats si vizite cu ghid prin Everglades. Am decis sa deviem de la traseul nostru initial si nu ne-a parut rau. Am platit 40$ in care a intrat un tur de o ora cu barca prin mlastinile pline de aligatori, si o vizita intr-o mica rezervatie cu papagali si pui de aligatori.

Cocostarcul care parea o statuie

In asteptarea barcii

Am asteptat cuminte pe ponton ca barca sa isi termine cursa precedenta si apoi am pasit in barca alaturi de inca 4 persoane. Dupa instructaj (cum sa nu fim mancati de aligatori daca chiar picam din barca) am pornit la drum alegand sa nu port castile supradimensionate care trebuiau sa imi protejeze auzul. Am inceput sa fac poze la foc automat si sa surprind tot ce misca, pentru ca oricum totul era nou si incitant pentru mine. Zece minute barca a descris cercuri largi doar prin fata pontonului de unde plecasem, si ne-a fost prezentat un aligator alaturi de un biet cocostarc care pareau sa fie acolo pe post de angajati, facand prezenta pentru fiecare barca care pleca din ora in ora. Dezamagirea incepea sa se instaleze in sufletul meu, vazand ca rulam la o viteza de melc si vedem un aligator obosit.

Pe canalul cu mangrove

Dar barca si-a schimbat cursul si dupa 5 minute in ape deschise am cotit pe un canal ingust pazit de mangrove de o parte si de cealalta. Si ceea ce vazusem in filme si speram sa se intample, s-a intamplat. Barca a prins viteza si si-a demonstrat supranumele de "airboat". Ne simteam ca la un raliu, iar pilotul (si il voi numi asa pe carmaciul barcii), lua curbele cu o viteza ametitoare.

De fiecare data cand paraseam un tunel ingust, treceam printr-o deschidere larga de apa, un barca executa niste intoarceri pe loc si drifturi iar apoi intram pe urmatorul tunel. La fiecare intoarcere prin acel labirint de mangrove aveam impresia ca vom lovi un copac sau ne vom implanta in malul gros de pe margine. Pilotul glumea ca nu practica de mult timp aceasta meserie, si sotia l-ar snopi in bataie daca ar stii cum conduce. Dupa doza de adrenalina si sentimentul ca cei 40$ investiti sunt cu folos, barca a incetinit si am intrat intr-un spatiu deschis si luminos.

Ghidul nostru ne-a explicat ca este interzis sa hraneasca aligatorii, si ca acestia nu mananca oameni, ci mananca doar carne cu care sunt obisnuiti. Logica este ca daca cei din barci i-ar hranii atunci aligatorii stiind ca barcile sunt o sursa de hrana ar veni mereu in preajma lor si nu ar lipsi mult pana cand ar manca si o persoana de pe o barca. Asta fiind primul pas ca aceste animale cu aspect de dinozauri sa se obisnuiasca cu gustul si sa considere omul ca hrana. Nu am avut de asteptat mult timp si un aligator si-a scos botul la suprafata apei undeva la 20 de metrii de barca.

Hai la mine, te fac celebru cu cateva poze!

Cam departe pentru ca obiectivul camerei mele foto sa il poata surprinda in toata splendoarea. Mi-am plimbat mana prin apa si surprinzator aligatorul a reactionat si s-a apropiat curios. Cei din barca au reactionat cu teama, dar ghidul le-a zis razand sa nu isi faca griji ca doar e mana mea, pana la urma eu o pierd. De fiecare data cand scoteam mana din apa, aligatorul se indeparta dar imi dadea ocazia sa il surprind in cateva cadre pe aparatul foto. Cum puneam mana inapoi in apa si faceam putine valuri, acesta se apropia cu repeziciune, la un moment dat ajungand si la 1 metru de mana mea pana am apucat sa o scot afara din apa.

 La sfarsitul calatoriei am aflat ca ceea ce am facut eu putea fi foarte periculos pentru ca aligatorii vaneaza in pereche. Si daca eu vedeam acel aligator la suprafata, putea fi oricand unul scufundat undeva sub barca, dar nu s-a intamplat nimic si a ramas povestea, eu tastand in continuare cu 2 maini.

L-am parasit pe gigantul aligator (avea undeva la 5-6 metrii lungime), si ne-am aventurat in inca o cursa prin canalele cu mangrove, toata expeditia fiind astfel gandita sa te tina in priza cu inima batand la un ritm nebun. Am facut ceva poze spre sfarsit la carma barcii, si ne-am indreptat spre partea a 2-a din turul nostru. Aici ne-am intalnit cu papagali prietenosi care stiau sa vorbeasca, si care am facut nenumarate poze, o binevenita pauza dupa aligatorul din mlastina.

Noul meu prieten.

Dupa vreo 30 de minute petrecute cu papagalii de care nu iti venea sa te mai desparti, am continuat pe niste alei din lemn suspendate deasupra apei ca sa descoperim un nene cu niste pui de aligator. Ne-a explicat ca aceastia sunt prinsi din mlastina si crescuti acolo, si ca locuitorii din Florida au dreptul sa vaneze acesti aligatori (pentru a mentine populatia lor sub control) dar nu mai mult de 2 exemplare pe an. Mi-a pus in brate puiul de aligator care avea botul legat ca sa nu raman fara degete sau mana. Nu era greu deloc, dar avea pielea rece ca o reptila adevarata. Daca acum cativa ani mi-ar fi fost teama sa tin o astfel de creatura in brate, de data asta injectat cu surplusul de adrenalina de dupa cursa prin mlastina, nu am simtit nici o ezitare in a prelua puiul de aligator.

Cel mai mare aligator prins in Everglades

Am revenit in casa de unde a inceput turul, iar afara incepuse o ploaie de vara (desi ne aflam in luna octombrie spre noiembrie). Am descoperit acolo un aligator impaiat (daca i pot spune asa). Se zice ca ar fi cel mai mare prins vreodata in Parcul Everglades. Ne-am facut stocul de suveniruri si tricouri (mai bine zis eu, ca Daniela nu se afla la prima vizita) si cum s-a oprit repriza de ploaie ne-am indreptat spre masina cu destinatia Marco Island, adica coasta de vest a Floridei. Daniela si-a pus in gand sa imi prezinte si coasta de Vest in aceeasi zi si pot spune ca i-a reusit. E surprinzator cum poti face doar in 12 ore atatea lucruri cu putina organizare.

Experienta pe coasta de vest a insemnat o a doua parte a zilei extrem de relaxanta pe o plaja cu nisip alb alaturi de doua inghetate si o mancare savuroasa luata de la restaurantul de pe plaja. Am privit pelicanii survoland apa calma si calda a oceanului (mult mai calma si mult mai calda decat in Miami pe cealalta coasta), si spre seara am asistat la o nunta pe plaja, ca in filme. Pentru prima oara am putut sa ma bucur si de o baie in ocean sub privirile vigilente ale Danielei, ca doar eu si inotul nu suntem buni prieteni. Am adunat scoici si m-am bucurat ca un copil de un apus ca in povesti. Nici ca nu se putea un sfarsit mai frumos pentru o zi plina de aventuri. Ne-am croit drum printre casele cu peluze generoase si cu palmieri in loc de meri si peri, si odata cu lasarea intunericului am pornit inapoi spre Miami, autostrada si zgarienorii ne asteptau. O sa va las in compania catorva imagini surprinse prin parcul national si in speranta ca v-am deschis apetitul catre o calatorie in Florida, eu ma intorc la colindele care rasuna de peste drum si reintru in atmosfera Craciunului.