US Tax Refund

A sosit taras si grabit si momentul mult asteptat. Cu putin inainte sa implinesc un anisor in USA, voi beneficia de niste banuti in plus...bineveniti de altfel. Pe parcursul ultimului an, incepand din Aprilie 2012 cand am sosit in US, am platit constiincios luna de luna taxe la stat (Massachusetts tax) si taxe federale (Federal taxes), care merg la guvernul tarii. Acum it's pay back time, in cazul meu..dar se putea si invers

Pe parcursul ultimelor 12 luni am adunat cam $2143 in taxe federale si vreo $700 in taxe platite la stat. Daca nu as fi  fost pe viza de tip J1 (studii/training), as mai fii platit si taxe sociale plus asigurare de sanatate. Nivelul de taxare este undeva la 17-18% (taxele federale + cele de stat). La fiecare inceput de an, angajatorul iti va oferi pana cel tarziu in luna Februarie un formular W-2 (Wage and Tax statement), care iti prezinta situatia financiara pe anul precedent (ce income ai avut si cate taxe ai platit). In continuare treaba ta e sa gasesti fie un contabil fie o firma care se ocupa de returnarea taxelor. E un proces obligatoriu care trebuie sa il faci la fiecare inceput de an, si e posibil sa primesti bani inapoi sau sa trebuiasca sa platesti mai multe taxe (totul depinde de nivelul de salarizare pe care il ai si daca da sau nu cu virgula in final).

De exemplu daca esti un burlac ca mine, si nu ai persoane in intretinere te vei ghida dupa urmatoarele (care se refera doar la taxele federale, cele mai semnificative ca valoare).

• 10% on taxable income from $0 to $8,700, plus
• 15% on taxable income over $8,700 to $35,350, plus
• 25% on taxable income over $35,350 to $85,650, plus
• 28% on taxable income over $85,650 to $178,650, plus
• 33% on taxable income over $178,650 to $388,350, plus
• 35% on taxable income over $388,350. 

Deci daca ai un venit de $15000 sa zicem pe an, atunci ceea ce e pana la $8700 se taxeaza cu 10%, iar ceea ce e peste cu 15%.

Formular W-2

Variantele ieftine ar fi fost sa merg la HR Block sau Turbo Tax (online), si plateam undeva la 50-100$ ca sa mi se faca taxele (sau sa le fac eu in varianta online). Din pacate fiind pe viza J1 trebuie sa completez un alt tip de formular, 1040NR (US non resident), deci atentie! Daca sunteti in cazul acesta trebuie neaparat sa mergeti pe varianta unui contabil autorizat care va va costa de la $100 (eu am platit $195 pentru ca traiesc intr-un stat cu fiscalitate ridicata). Deasemenea in cazul acestui formular, taxele nu se trimit in format electronic ci in plic, deci perioada de returnare se cam dubleaza.

Daca se trimit in format electronic dureaza intre 2-3 saptamani procesarea taxelor. In schimb daca se trimit prin posta cum am facut eu, pentru cele de stat (care sunt locale) dureaza 2-3 saptamani, si aproximativ 5-6 saptamani pentru cele federale.

Acum treaba contabilului este sa gaseasca impreuna cu voi, deduceri.
http://en.wikipedia.org/wiki/Itemized_deduction

1. Taxele de stat

Aici nu se primesc prea multi bani, se pot deduce banii cheltuiti pe transportul in comun (tine de statul in care esti), si alte cateva chestii (chirie de ex), dar procentajul de return este undeva la 10% cel mult din taxele platite, nesemnificativ dar sunt niste bani.

2. Taxele federale

Deducerile aplicate la venitul total pe care il ai, vor scadea suma care este taxabila. Se incepe cu cele standard, care sa aveti in vedere ca sunt diferite pentru cei care completeaza formularul 1040NR, si se situeaza undeva la 50% ca valoare.
http://en.wikipedia.org/wiki/Standard_deduction

Guvernul federal iti aplica o anumita suma care e scutita de taxe, $3800 in cazul meu pe viza J1, si mai mare in cazul unui rezident.
Daca luam exemplul concret cu o suma fictiva. Sa zicem ca eu am facut  $15720 pe 2012 ceea ce nu e departe de adevar. Deci $15720 - $3800 = $11920  taxabili.

Conform tax brackets $8700 sunt taxati cu 10%, deci va trebui sa platesc $870 taxe federale, si $11920 - $8700 = $3220 vor fi taxati cu 15%, deci alti $483.

Rezulta ca taxele mele federale vor fi $870 + $483 = $1353

Eu am platit total $2143 in federal taxes => statul federal trebuie sa imi returneze in acest moment $790 in taxe federale.

Apoi se aplica deduceri itemizate (Itemized deductions).

• Daca ai dat bani in scopuri caritabile (trebuie sa ai chitante care deobicei se obtin usor, si in alb si le poti completa tu cu cat doresti, dar sa fie de bun simt pt ca altfel vine IRS/fiscul si te verifica). Daca nu ai dat bani in scopuri caritabile mai mult de $500, nu ai nevoie de chitanta. Poti sa ai rate, cheltuieli cu scoala, copii in intretinere si lista continua si e foarte lunga. 

• In cazul meu cu viza J1, am pus cheltuieli de relocare. Deci costurile pentru initierea programului si biletul de avion aici (in jur de $3000) total. Acestea au fost deduse din venitul taxabil, (moving expenses), atentie trebuie sa fie cheltuieli in interes de servici.
• Am mai pus si Job search related expenses (adica cheltuieli pentru gasirea unui job pe teritoriu american in cazul meu)
• Taxa platita contabilului (pe anul precedent, nu e cazul meu) poate fi considerata ca o deducere, bani platiti la dentist sau cheltuieli medicale nerambursate de asigurare. 
• Deasemenea poti deduce cheltuieli pentru transportul la servici daca folosesti masina personala, cheltuieli cu telefonul (daca e in interes de servici), ipoteci, imprumuturi, si alte chestii.

Toate aceste deduceri se scad din venitul taxabil ramas  $11920, si se reiau pasii precedenti cu procentajele.

Refundul de la stat (Massachusetts)

Ceea ce ramane este venitul care va fi taxat in functie de acel bracket (in cazul de fata 10% pentru ca am scazut sub $8700). Si astfel aflii cat trebuia sa fii platit taxe federale pe anul precedent. Daca ai platit mai mult pe parcursul anului, atunci formula e simpla, taxe federale platite - taxe federale care ar fii trebuit sa le platesti dupa aceste calcule = Refund-ul care il vei primi.

In cazul meu grosul a fost asigurat de moving expenses in interes de servici, in rest nu s-au putut aplica prea multe deduceri, si astfel rata de refund a fost undeva la putin peste 60% din taxele platite pe anul precedent, ceea ce e rezonabil.

Sper ca va ajuta informatiile acestea in special pe cei care veniti cu Work and Travel (costurile pentru program pot si trebuie sa fie deduse din banii platiti de voi pentru taxe).

Annual Quincy Christmas Parade

In primul rand "La multi ani" Romania! de 1 Decembrie, poate cel mai de pret lucru care m-a invatat America (printre altele), a fost sa imi arborez cu mandrie steagul desi nu reprezint o ambasada sau o institutie de stat. Si mai ales sa fiu mandru de originea mea de roman. Probabil multi veti spune ca e usor sa fii mandru ca esti roman, atat timp cat te aflii departe de tara intr-un loc unde chipurile totul e lapte si miere. Dar daca mi-ati citit blogul v-ati dat seama ca si America are bune si rele, ca orice alta tara din lumea asta, si depinde de noi, de Romani, sa facem ca tara noastra sa devina mai buna.

Sa revin la titlul articolului. Azi vreau sa va prezint cum organizeaza ei un lucru pentru care sunt celebrii in lume. Am avut placerea sa asist la o parada tipic Americana in orasul Quincy din apropiere de Boston. Stiti din precedentul articol ca pregatirile de Craciun si practic sezonul propriuzis incep imediat dupa Thanksgiving, desi mie personal mi se pare ca fura putin din magia aceea a sarbatorii. Craciunul este special tocmai pentru ca reprezinta o scurta perioada din an care o astepti cu nerabdare, din pacate in ultimii ani a devenit tot mai comercial.

Cheerleaders and Marching Bands

Quincy m-a intampinat cu un frig patrunzator pentru ca aici iarna s-a asternut deja confortabil, chiar si acum cand scriu articolul afara ninge linistit. In fiecare an orasul organizeaza cea mai grandioasa parada de Craciun din Commonwealth (adica statul Massachusetts), in Duminica de dupa ziua recunostintei.

O alta parada similara dar de o amploare si mai mare este binecunoscuta Macy's Day Parade din aceeasi perioada, organizata in fratele mai mare, NYC.

Aceasta traditie pastrata an de an se reflecta in zeci de "marching bands", care alegorice, baloane uriase, clovni sau masini de epoca, si de-a lungul celor 3 mile pe care se desfasoare sunt prezenti mai mult de 2oo de mii de oameni printre care m-am aflat si eu gura-casca. Vinerea dinainte de parada este sarbatorita prin sosirea lui Mos Craciun parasutat din avion si prin aprinderea iluminatului de sarbatoare.

E frumos sa vezi de exemplu zeci de Chevrolet Corvette din toate timpurile defiland si ambaland motoarele, sau masini de epoca pe care doar in filme le poti admira. Masini americane, truckuri pe care le vezi la ferme in Kansas, sau automobile de pe vremea gangsterilor din New Orleans. Nu au lipsit majoretele imbracate ce-i drept mai bine datorita frigului patrunzator. Celebrele marching bands prezente la marile meciuri de fotbal american au defilat pe tot traseul interpretand melodii de Craciun.

Spre final si-a facut aparitia si batranul Mos Craciun calare pe o masina de pompieri, iar copiii prezenti au izbucnit in urale...copilul din mine cred ca isi dorea sa faca acelasi lucru. Era si nelipsitul Grinch care nu a furat Craciunul de data asta si o gramada de clovni, personaje din desene animate, toata copilaria mea. Parada din Quincy m-a facut copil din nou si m-am bucurat la fiecare moment al ei uitand de frig, de statul in picioare pentru 2 ore, sau vantul taios din New England.


Boston deja a imbracat straie de sarbatoare, si in ziua precedenta paradei din Quincy am asistat la traditionalul Boston TubaChristmas. O orchestra formata doar din Tromboane si Tube intrerpreteaza cantece de Craciun in Faneuil Hall. E de nepretuit sa auzi binecunoscutele colinde americane, cantate din inima de zeci de curiosi stransi la fata locului. Sa faci apoi o plimbare si sa vezi brazii imensi de Craciun inconjurati de zgarienori, si pregatirile in toi pentru iluminatul de Craciun. Din loc in loc cate un batranel sau un Mos Craciun cu un clopotel te invita sa donezi pentru Salvation Army, si deja totul ma duce cu gandul la filmele pe care le priveam in fiecare Craciun. De data asta eu imi scriu singur filmul si sper ca va urma un articol despre New York City si magia sarbatorilor de Craciun.

Pana atunci va invit sa va bucurati de pozele din acele zile, iar eu merg sa colind Boston-ul in cautarea Craciunului.

Pentru mai multe poze va invit pe:
Facebook






Si o mica colectie de filme care le-am inregistrat:

Scotish Bagpipes

 

Marching Band

Joe Cocker in concert la Boston

Stau si ma gandesc cum sa concep introducerea acestei povesti. Afara toarna cu galeata de cateva ore bune, o ploaie agasanta insotita de avertizari de tornade (americanii au tendinta sa exagereze cu chestiile astea si transforma orice rafala de vant sau ploaie mai serioasa in avertizari de "severe weather"). Si daca ploaia nu m-a udat azi pentru ca am avut norocul sa am o umbrela la indemana (desi dimineata era soare), m-au fericit soferii grabiti care au ignorat apa de o palma de pe sosea (da...si la ei sunt probleme cu canalizarea), si care m-au supus la o serie de dusuri reci si nedorite. De al naibii daca a incetinit vreunul, ma gandesc ca ploua prea tare ca sa fiu observat pe trotuar.
Sa revenim la legenda vie, Joe Cocker. Am avut de ales la ce concert sa ma duc, pentru ca paleta e destul de larga si nu exista weekend in care sa nu ai un concert sau eveniment, bani sa fie si timp. Si pana in ultima clipa am oscilat intre Joe Cocker si un concert Bruce Springsteen din Philadelphia. L-am ales pe primul si nu regret, sunt sigur ca il prind si pe domnul Bruce cu urmatoarea ocazie.

Biletul la concert, 62.5 USD, locatia Bank of America Pavilion undeva la periferia Bostonului, fericirea mea...nepretuita. Ultima data cand am avut placerea sa asist la un concert live adevarat si nu la unul al unor artisti de o vara, a fost in iarna lui 2006 cand Sibiul era capitala culturala Europeana, iar eu l-am vazut pe Eros Ramazzotti.

Locatia unde a avut loc concertul mi-o imaginam din amplasarea scaunelor pe internet si datorita denumirii pompoase, ca fiind o cladire uriasa, un pavilion sau in cel mai rau caz o hala. S-a dovedit a fi o locatie in aer liber, acoperita cu o prelata ca un coif si semanand cu un circ urias. In deschiderea concertului au fost Huey Lewis and News. O alta formatie ce apartine anilor 80, si care e probabil cunoscuta datorita hitului lor "The power of love" de pe coloana sonora a filmului Back to the Future. Majoritatea publicului format din batranei si oameni trecuti de prima si a 2-a tinerete (eventual insotiti de nepoti), i-au aplaudat frenetic pe "deschizatorii" lui Joe Cocker si astfel mini concertul lor s-a intins pe durata unei ore si ceva cu multe bisuri si reveniri pe scena. Agonizant de mult... Imi place muzica anilor 80, dar poate mi-am dorit prea mult sa il vad pe Joe Cocker asa ca nu i-am prea bagat in seama pe baietii lui Huey, desi ei s-au straduit sa faca un spectacol de calitate. M-am echipat si cu niste dopuri pentru urechi, care erau distribuite prin sala...pentru a mai atenua volumul dat mult prea tare.

Se facea ora 9:15 PM, Huey a iesit din scena intr-un final...lasand locul unei pauze de 15 minute si echipei sa instaleze cele necesare pentru omul serii. Dupa 20 de minute in care mi-am facut de lucru pe la standurile cu mancare si bautura la suprapret, si-a facut aparitia pe scena un om maruntel, batranel, si cu spatele usor indoit de ani. Dar si cand a inceput sa cante, vocea a rasunat puternic in toata sala, o voce de neegalat care suna la fel si azi dupa atatia ani si atatea hituri. Si le-a cantat aproape pe toate, iar acea ora in care a performat, timpul s-a scurs cu o viteza ametitoare. Totul a fost asa cum a trebuit, sunetul reglat bine de data asta, jocul de lumini in ton cu muzica si band-ul mult superior fata de cei de dinainte . Desi poate sunt subiectiv aici, dar am renuntat la dopurile din urechi si am lasat toti decibelii sa imi ghidile simturile intr-un mod placut.

Simtind muzica

Sa il vezi pe maruntelul Joe Cocker cu ochii inchisi si mainile intinse de parca plutea pe muzica si o simtea prin toti porii, iar langa el un saxofonist urias la vreo 2 metrii, bine facut, si cu parul prins in coada care canta acordurile de la "you can leave your hat on", au facut toti banii. Iar Joe Cocker a facut show, a topait dupa fiecare melodie in bataia tobelor, s-a invartit mai rau ca o tiribomba pe scena, si nu si-a aratat varsta deloc. Ar fi avut atat de multe melodii de interpretat ca nici 3 ore nu i-ar fi ajuns.

Tot ce pot sa zic e ca a meritat, si regret ca nu a durat mai mult. A fost o ocazie care probabil nu o voi mai repeta, sa vad un monstru sacru al muzicii in concert.

Si cu postarea asta, s-au facut 40 de povesti...si 4 luni jumate de cand ma aflu pe pamant American. Sa vedem ce imi rezerva urmatoarele luni, ce schimbari...ce calatorii si ce experiente!

Lectia de Baseball

Fenway Park la 100 de ani de existenta.

Dupa 3 luni de asteptare mi-am facut drum catre celebrul Fenway Park din Boston, o arena care anul acesta implineste 100 de ani de existenta. Imi propusesem sa studiez putin regulile jocului inainte sa ma prezint la stadion, dar...ca orice elev constiincios nu am apucat sa imi fac temele si meciul m-a gasit doar cu cunostintele ce le aveam din "Field of dreams" cu Kevin Costner. Dupa ce mi-am terminat munca la birou m-am urcat in autobuzul 57 care il luam frecvent spre Brighton inainte sa ma mut in noua locuinta, si am pornit spre Kenmore Station care se afla la 5 minute de Fenway Park. Era ora 6PM, iar drumul care in mod normal dura 40 de minute a oprit cronometrul de data asta undeva la peste o ora. Si sa ingheti in autobuz o ora blocat in trafic e mare lucru.

puhoiul de lume din subsolul arenei

Coborat din lentul mijloc de transport in statia Kenmore nu ai cum sa nu gasesti arena, cu 20 de minute inainte de inceperea jocului un puhoi de lume se indreapta catre portile batranului Fenway Park, asadar tot ce trebuie sa faci este sa-i urmezi. Te vei intalni cu vanzatori de tichete ambulanti (desi e ilegal), sau cu cei care comercializeaza suveniruri over priced.

Ajuns acolo esti verificat si trebuie sa indeplinesti niste reguli (dimensiune bagaje, nu ai voie cu umbrela, sau cu insemne, steaguri, etc), si apoi ti se permite accesul inauntru iar urmatoarea aventura este sa gasesti locurile scrise pe bilet. Ca la teatru ai locul tau, si nu te poti aseza oriunde. Si primul lucru care te surprinde in desfasurarea meciului este ca lumea sta chiar ca la teatru. Rareori am auzit scandari si cu chiu cu vai undeva dupa prima jumatate au inceput celebrele valuri sud-americane (si alea stangace).

 In rest liniste deplina, daca te concetrai suficient de tare puteai sa auzi ce vorbesc jucatorii (drept ca am avut si locuri foarte bune).O domnisoara din fata mea si-a petrecut aproape tot timpul navigand pe telefon, facand poze cu stadionul si postandu-le pe facebook, apoi citind comentariile prietenilor care nu au putut fi la meci la pozele postate de ea, samd. Interesant, ca sa nu folosesc alt cuvant...si am vazut foarte multi cu nasul in telefoane scriind mesaje sau navigand pe internet, dar sa trecem peste acest aspect care face parte din viata de zi cu zi aici, si sa revenim la Fenway.

Batrana arena implineste 100 de ani in 2012 si totul pare neschimbat. Aceleasi scaune din lemn pe care probabil si-au asezat dosul imigrantii de la inceput de secol si alte cateva milioane de persoane de-a lungul anilor si care au asistat la cele 3 titluri castigate de cei de la Boston Red Sox.

In sfarsit pe Fenway Park din Boston, casa celor de la Red Sox

Regulile jocului le prinzi oarecum din mers, te ajuta mult si tabelele electronice de pe stadion unde vezi cine este la bataie (batter) si cine primeste (pitcher). Acum s-ar putea sa fac greseli si nu am rabdarea sa ma documentez nici macar acum la ora tarzie din noapte cand scriu articolul, asa ca voi spune ce a digerat mintea mea in cele 3 ore de baseball. Cel denumit pitcher (aruncator) arunca mingea. Iar daca aceasta se afla in zona de bataie, deci unde poate fi lovita de catre batter, si aceasta nu o loveste se considera STRIKE. La 3 astfel de strike-uri, batterul este eliminat (se considera out), iar la 3 outs iese afara din joc (va interveni prin rotatie mai tarziu in joc ca sa aiba sansa sa fie eliminat din nou pana ajunge la 3). Daca cumva cel care arunca mingea, o arunca prea jos sau prea sus si nu in zona de bataie a batterului se va considera BALL. La 4 astfel de "Balls" batterul va merge (walks), catre urmatoarea baza (First base), deci castiga teren.

Tabela ca sa urmaresti ce se intampla

Urmeaza partea interesanta din tot jocul asta repetitiv, daca cumva batterul nimereste mingea, dar o loveste intr-un mod total gresit si mingea nu zboara in interiorul terenului ci iese undeva in lateral se considera "FOUL", si nu se pune nimic. Daca o loveste in interiorul terenului atunci trebuie sa fuga cat il tin picioarele si sa ajunga la prima baza inainte ca mingea sa se intoarca acolo (pare mult mai greu decat se prezinta situatia). Daca cumva mingea lui este prinsa in aer de catre jucatorii adversi, se considera strike si  personajul nostru a fugit degeaba. Si un ultim "daca", daca mingea e in teren si depaseste terenul in tribune atunci avem parte de celebrul "HOME RUN" in care batterul poate parcurge toate bazele si aduce o gramada de puncte. Intre timp daca sa zicem a ajuns la prima baza si locul lui este luat de alt batter, misiunea va fi sa continue sa ajunga la urmatoarea baza (Second Base), dupa acelasi principiu. Daca batterul loveste mingea, cel de la baza a 2-a trebuie sa zburde spre 3rd Base in timp util pana mingea nu revine inapoi.

Cam asta am prins eu, si sunt o multime de alte reguli pe langa cele care le-am prins in cele 3 ore care sunt convins ca  nu sunt chiar cu o descriere exacta dar cred ca ati prins miezul problemei. Cat despre atmosfera, e interesanta. La fiecare rotatie (cand membrii unei echipe se schimba cu ceilalti - cine primeste si cine loveste), se pune un oldie but goldie american song sa rasune in boxe. Astfel mi-a fost dat sa aud Sweet Carolina cantat de public sau celebrul Take me to the Ball game (video dreapta), imnul neoficial al baseball-ului. Fiecare jucator al echipei Red Sox atunci cand venea la bataie era prezentat cu o melodie aleasa de el, si tot publicul aplauda in functie de preferinte. Despre jucatori.... majoritatea mexicani, asiatici, extrem de putini ameicani autentici intr-un sport definitoriu pentru America, dar in fond si la urma urmei Statele Unite nu au o esenta proprie si personala ci sunt creatia imigrantilor.

Will you Marry me live pe stadion

Interesant a fost si sa asist si la clasica cerere in casatorie pe stadion si cuplul filmat si pus pe ecranul gigant spre amuzamentul barbatilor si suspinul sufletelor feminine de pe arena. Acelasi ecran reda in numeroasele pauze imagini din stadion (eu nu am aparut in niciuna din pacate) dar sa vezi copiii cum se bucurau cand erau vazuti de tot stadionul era de nepretuit. Apoi sunt scenele cand mingile lovite ajungeau prin tribune (rar ce-i drept), si cum spectatorii se luptau cu indarjire sa prinda cate o minge, iar cele care nu ajungeau erau aruncate de catre jucatorii de rezerva catre zecile de maini intinse din tribuna (multe echipate deja cu manusa de prinzator).

Inghetata intr-o zi torida

Toata atmosfera nu putea fi completa fara celebrul "hot dog, hoot dog, get your hot dog here!!!". Si nu doar "caini calzi", oriunde intorceai capul puteai zari personaje imbracate in tricouri galbene care purtau pe cap cate o lada sau o geanta mare, si vindeau fie apa rece, inghetata, popcorn, sucuri, alune si te mai miri ce (si nu, nu aveau alcool, care nu e permis in interiorul arenei, la fel ca si fumatul). Aparent tot americanul se pricepe la baseball pentru ca daca vroiai orice produs, acesta iti era aruncat de acolo de unde se afla vanzatorul ambulant iar tu evident nu faceai avioane din bacnotele de 1$ ci le trimiteai din mana in mana pana la bisnitarul de ocazie. La aproape 5$ o apa de 0.5l ma gandesc ca era o afacere buna pentru ei, probabil faceau pe seara mai multi bani decat fac eu ca softist cinstit aici.


Din pacate cei de la Boston Red Sox au pierdut in aceasta seara impotriva sosetelor albe din Chicago, asa ca better luck next time. Publicul mi s-a parut civilizat si a ramas pana la sfarsit. Joaca cu casa inchisa se pare fiecare meci si in afara de cateva huiduieli pe ultimele minute nu am vazut nimic iesit din comun. Ca la teatru, iar daca prima ora a fost interesanta pentru ca am facut multe poze si am incercat sa inteleg regulile, urmatoarele 2 ore au devenit plictisitoare intr-un mod direct proportional cu trecerea timpului. Dar probabil si lor li se pare fotbalul si cei 22 de oameni care alearga dupa o minge la fel de plictisitor asa ca Go Red Sox!

PS: Nu ma intrebati cum se tine scorul pe tabela aia mare cu 7 grupe, sper sa aflu data viitoare daca voi mai merge.