One day in Boston

In cele din urma am ajuns si in Boston, desi nu pentru prima oara pentru ca tot aici am ajuns seara din New York adus de Greyhound bus. Dar era 3 dimineata, mult prea devreme iar eu mult prea adormit dupa atatea drumuri ca sa realizez unde ma aflu. Asadar Duminica, cu strazile pustii deoarece aici se sarbatoreste Pastele (mai mult easter bunny si oua decat Sarbatoarea Crestina), am luat la pas Bostonul. Dupa un drum de vreo 25 min cu 57-le din Brighton, si apoi pe jos pe Commonwealth Ave in loc sa iau metro-ul (economiile astea...m-au mai costat 40 min de mers pe jos), m-am vazut ajuns in Boston Public Garden, unul din primele parcuri publice din State Unite. Aici am vazut pentru prima oara faimosii zgarie nori, cei drept cam putini la numar dar la fel de impresionanti. M-am invartit putin si am gasit si oficiul de turism pe care mi-l indica google maps-ul, mi-am procurat o harta si am pornit la drum explorand freedom trailul. Literalmente o linie rosie trasa pe asfalt care te serpuieste prin tot orasul pe langa toate punctele de interes istoric, si sunt multe.  http://www.thefreedomtrail.org/


Am realizat si ca nu am nevoie de harta, pentru ca in momentul in care o deschideam, sareau langa mine in secunda urmatoare doritori sa ma ajute "Sir, do you need help? Are you lost?". Si chiar daca nu stiau sa te ajute chemau pe altii sa o faca, si impreuna faceau un brainstorming si imi gaseau solutia salvatoare. E un lucru care nu l-am patit niciodata in toate calatoriile mele prin Europa. Mereu cand era sa intrebam pe cineva, stateam..analizam problema, apoi analizam trecatorii pana gaseam pe cineva care sa aiba o expresie binevoitoare si ne invitam reciproc sa punem intrebarea magica ("Do you speak English?"). Aici nu a fost nevoie de asa ceva, oamenii sunt incredibil de amabili si saritori, si mai ales happy, nu am vazut pe nimeni incruntat.

Acum despre Boston, strazi largi, piste de biciclete, lumea chiar face sport mult. Nu am vazut nici un cablu atarnat prin aer, absolut toate sunt ingropate in pamant. Stalpii de iluminat si mobilierul stradal sunt facute cu gust, din fier forjat, dau un aer de epoca orasului. In loc de blocuri sunt cladiri din caramida rosie, cu usi mari din lemn, candelabre uriase la intrare, si gradinite ingrijite in fata. Plus nelipsitii ciresi, care erau cam peste tot. E frumos primavara, doar daca nu ar bate vantul asta blestemat in continuu, mi s-a uscat fata mai rau ca o pruna stafidita.

Am vizitat si USS Constitution, o nava din confruntarile lor cu britanicii (deci tare veche), si apoi a urmat un pranz intr-un local linistit pe marginea oceanului unde am zis sa incerc celebrele Macaroni and cheese. Nu m-au impresionat, pot zice ca tot mai bune sunt cele de acasa. Ahh si m-am obisnuit, la ei e obiceiul ca la masa sa te intrebe daca vrei ceva de baut, iar daca spui ca nu iti aduce pur si simplu apa, dar neaparat cu gheata (chiar daca afara sufla o briza rece, si zici ca e iarna). De data asta am cerut din start fara gheata, iar domnisoara s-a conformat :).

Noaptea m-a prins pe malul raului Charles, ceva mai mare decat Bega din Timisoara, si cu o vedere superba si un parc plin de ciresi infloriti. Pasii m-au purtat pe un ponton langa Harvard bridge (citisem eu pe google ceva ca aici ar fi privelistea faina), podul care duce la MIT. Si pot sa zic ca desi era un frig patrunzator, s-a meritat. Tot Bostonul oglindit in apa, gaste salbatice, rate, si scaune comode cu mese din lemn puse parca pentru a sta sub clar de luna cu o sticla de vin si o mancare buna. Ahh si nu mi-a venit sa cred, desi soseaua era la 10 metrii nu se auzea deloc zgomot, nu stiu cum, si de ce, dar era o liniste aproape perfecta. Cam atat pentru prima plimbare in Boston, dar mai am multe weekenduri in care sa il explorez pe indelete.