Am ales sa tin acest blog pentru ca mi s-a oferit sansa sa urmez un internship ca si web developer in zona orasului Boston. Prin intermediul blogului sper sa-i pot tine la curent pe prietenii cu care nu pot vorbi din cauza diferentei de fus orar dar si sa dau informatii utile despre viata in Boston si in Statele Unite celor ce vor sa lucreze aici sau sa calatoreasca pe pamant american.
Desi poate parea straniu, am reusit in sfarsit sa vad pentru prima oara un film pe celebrul ecran IMAX. Drept ca as fi avut ocazia si in Europa sa fac asta in vizitele prin alte taramuri, dar majoritatea tarilor pe unde am ajuns, dubleaza filmele in limba lor proprie (nu e prea distractiv sa vezi un film titrat in Germana). Daca la "Avengers" acum 2 luni m-am fentat cu cinematograful AMC din Boston, unde pe bilete scria IMAX, dar odata intrat in sala de spectacol am constatat ca nu e cu mult diferit de CinemaCity de la noi...de data asta am facut putin research ca sa gasesc "the real Imax".
Asa ca daca doriti sa vedeti un film pe un ecran cu adevarat mare nu veti putea face asta in Boston ci doar in apropiere, fie in Natick sau in Reading (amandoua situate la vreo 20km de Boston). Exista si un Imax theatre in Boston, la Aquarium, dar ruleaza doar documentare si foarte rar filme. Mi-am planuit cu atentie iesirea asta, am achizitionat biletele in avans pentru ca sa nu am surpriza sa fie sold out (cum am patit la TED care e filmat aici in Boston si a atras o multime de spectatori). M-am prezentat chiar cu o ora inainte de inceperea filmului in Natick, un orasel de shopping situat intr-o padure de langa Boston...ceva asemanator cu Parndorful de langa Viena. Probleme tot au fost la casierie pentru ca nu imi gaseau rezervarea, dar s-a rezolvat totul rapid si amabil. Oamenii asteptau la coada de ceva timp, pentru ca la ei nu exista locuri rezervate...ci se merge pe principiul primul venit, primul servit asa ca atunci cand intrii you have to make a run for it. Sala este cu adevarat faina, nu prea mare, dar ecranul este urias, si ai impresia ca esti in film de multe ori. Sunetul este impresionant, ti se face o descriere a calitatilor salii inainte de inceperea filmului, si am aflat ca in scaune se afla niste boxe care produc vibratii la scenele mai intense din filme. 12 000 de wati am impresia ca este puterea sistemului de sunet daca retin bine din prezentare.
Per total s-a meritat pretul de 12.5 $ pentru un bilet, chiar mai putin decat as fi platit in Boston, dar s-a compensat cu drumul pana acolo. O concluzie faina a trilogiei Batman, desi presimt o continuare dupa finalul deschis.
Ce e ala va intrebati, sau poate unii stiti. Eu inca nu am aflat cum sa-i zic pe romaneste, dar ideea e ca l-am cumparat de la Stop&Shop cu gandul sa fac dovlecei pane cum facea bunica mea cand eram mic. Semana cu un dovleac asa ca mi-am zis ca sigur nu poate fi cu mult diferit fata de dovleceii de acasa. Cand l-am transat acasa am avut surpriza sa constat ca e foarte tare si ustensila mea de taiat are nevoie sa fie ascutita. Am dat repede un search pe google sa vad cu ce ma confrunt si am aflat cu surprindere ca e un tip de dovleac gasit in Australia, Africa de Sud si evident Statele Unite. Pe al meu scria ca e importat din Mexic.
Are un gust dulce, ca de nuca similar cu cel al dovlecilor mari si galbeni (cei de Halloween). Dupa o scurta vizita pe youtube sa vad ceva retete, am renuntat la reteta bunicii pentru ca era greu de aplicat si nu vroiam sa risc sa stric un dovleac de 5$. M-am decis sa incerc o reteta de aici, prima americana care o fac.
Se poate prepara in multe moduri, eu am ales sa il prajesc. L-am curatat de coaja groasa (cu greu), l-am taiat chirurgical in lungime si i-am scos miezul si semintele (nu sunt bune pentru mancat). Apoi dovlecelul astaa minune se taie cubulete si se arunca intr-o tigaie unde am topit un cub de unt sarat (salted butter). Se lasa acolo sa se innabuse pana se poate baga furculita usor in el, apoi se adauga 2-3 linguri de zahar brun (eu am pus de ala normal), si ziceau ei in reteta supa de pui pana se acopera continutul din tigaie. Eu am pus apa de la robinet si vegeta :). Se lasa sa fiarba pana apa scade si dovlecelul se caramelizeaza, iar apoi se ia de pe foc si se sareaza, se pune piper dupa gust. Atentie cu sarea pentru ca daca folositi unt sarat, mai adaugati si vegeta, sarea adaugata la sfarsit s-ar putea sa va faca sa beti multa apa apoi (o mica eroare tehnica care am facut-o eu). Inca nu mi-am dat seama cu ce se serveste pe langa, are un gust interesant, cu orez nu prea a mers, dar ma mai gandesc, poate niste cartofi prajiti...?
Dupa 3 luni de asteptare mi-am facut drum catre celebrul Fenway Park din Boston, o arena care anul acesta implineste 100 de ani de existenta. Imi propusesem sa studiez putin regulile jocului inainte sa ma prezint la stadion, dar...ca orice elev constiincios nu am apucat sa imi fac temele si meciul m-a gasit doar cu cunostintele ce le aveam din "Field of dreams" cu Kevin Costner. Dupa ce mi-am terminat munca la birou m-am urcat in autobuzul 57 care il luam frecvent spre Brighton inainte sa ma mut in noua locuinta, si am pornit spre Kenmore Station care se afla la 5 minute de Fenway Park. Era ora 6PM, iar drumul care in mod normal dura 40 de minute a oprit cronometrul de data asta undeva la peste o ora. Si sa ingheti in autobuz o ora blocat in trafic e mare lucru.
puhoiul de lume din subsolul arenei
Coborat din lentul mijloc de transport in statia Kenmore nu ai cum sa nu gasesti arena, cu 20 de minute inainte de inceperea jocului un puhoi de lume se indreapta catre portile batranului Fenway Park, asadar tot ce trebuie sa faci este sa-i urmezi. Te vei intalni cu vanzatori de tichete ambulanti (desi e ilegal), sau cu cei care comercializeaza suveniruri over priced.
Ajuns acolo esti verificat si trebuie sa indeplinesti niste reguli (dimensiune bagaje, nu ai voie cu umbrela, sau cu insemne, steaguri, etc), si apoi ti se permite accesul inauntru iar urmatoarea aventura este sa gasesti locurile scrise pe bilet. Ca la teatru ai locul tau, si nu te poti aseza oriunde. Si primul lucru care te surprinde in desfasurarea meciului este ca lumea sta chiar ca la teatru. Rareori am auzit scandari si cu chiu cu vai undeva dupa prima jumatate au inceput celebrele valuri sud-americane (si alea stangace).
In rest liniste deplina, daca te concetrai suficient de tare puteai sa auzi ce vorbesc jucatorii (drept ca am avut si locuri foarte bune).O domnisoara din fata mea si-a petrecut aproape tot timpul navigand pe telefon, facand poze cu stadionul si postandu-le pe facebook, apoi citind comentariile prietenilor care nu au putut fi la meci la pozele postate de ea, samd. Interesant, ca sa nu folosesc alt cuvant...si am vazut foarte multi cu nasul in telefoane scriind mesaje sau navigand pe internet, dar sa trecem peste acest aspect care face parte din viata de zi cu zi aici, si sa revenim la Fenway.
Batrana arena implineste 100 de ani in 2012 si totul pare neschimbat. Aceleasi scaune din lemn pe care probabil si-au asezat dosul imigrantii de la inceput de secol si alte cateva milioane de persoane de-a lungul anilor si care au asistat la cele 3 titluri castigate de cei de la Boston Red Sox.
In sfarsit pe Fenway Park din Boston, casa celor de la Red Sox
Regulile jocului le prinzi oarecum din mers, te ajuta mult si tabelele electronice de pe stadion unde vezi cine este la bataie (batter) si cine primeste (pitcher). Acum s-ar putea sa fac greseli si nu am rabdarea sa ma documentez nici macar acum la ora tarzie din noapte cand scriu articolul, asa ca voi spune ce a digerat mintea mea in cele 3 ore de baseball. Cel denumit pitcher (aruncator) arunca mingea. Iar daca aceasta se afla in zona de bataie, deci unde poate fi lovita de catre batter, si aceasta nu o loveste se considera STRIKE. La 3 astfel de strike-uri, batterul este eliminat (se considera out), iar la 3 outs iese afara din joc (va interveni prin rotatie mai tarziu in joc ca sa aiba sansa sa fie eliminat din nou pana ajunge la 3). Daca cumva cel care arunca mingea, o arunca prea jos sau prea sus si nu in zona de bataie a batterului se va considera BALL. La 4 astfel de "Balls" batterul va merge (walks), catre urmatoarea baza (First base), deci castiga teren.
Tabela ca sa urmaresti ce se intampla
Urmeaza partea interesanta din tot jocul asta repetitiv, daca cumva batterul nimereste mingea, dar o loveste intr-un mod total gresit si mingea nu zboara in interiorul terenului ci iese undeva in lateral se considera "FOUL", si nu se pune nimic. Daca o loveste in interiorul terenului atunci trebuie sa fuga cat il tin picioarele si sa ajunga la prima baza inainte ca mingea sa se intoarca acolo (pare mult mai greu decat se prezinta situatia). Daca cumva mingea lui este prinsa in aer de catre jucatorii adversi, se considera strike si personajul nostru a fugit degeaba. Si un ultim "daca", daca mingea e in teren si depaseste terenul in tribune atunci avem parte de celebrul "HOME RUN" in care batterul poate parcurge toate bazele si aduce o gramada de puncte. Intre timp daca sa zicem a ajuns la prima baza si locul lui este luat de alt batter, misiunea va fi sa continue sa ajunga la urmatoarea baza (Second Base), dupa acelasi principiu. Daca batterul loveste mingea, cel de la baza a 2-a trebuie sa zburde spre 3rd Base in timp util pana mingea nu revine inapoi.
Cam asta am prins eu, si sunt o multime de alte reguli pe langa cele care le-am prins in cele 3 ore care sunt convins ca nu sunt chiar cu o descriere exacta dar cred ca ati prins miezul problemei. Cat despre atmosfera, e interesanta. La fiecare rotatie (cand membrii unei echipe se schimba cu ceilalti - cine primeste si cine loveste), se pune un oldie but goldie american song sa rasune in boxe. Astfel mi-a fost dat sa aud Sweet Carolina cantat de public sau celebrul Take me to the Ball game (video dreapta), imnul neoficial al baseball-ului. Fiecare jucator al echipei Red Sox atunci cand venea la bataie era prezentat cu o melodie aleasa de el, si tot publicul aplauda in functie de preferinte. Despre jucatori.... majoritatea mexicani, asiatici, extrem de putini ameicani autentici intr-un sport definitoriu pentru America, dar in fond si la urma urmei Statele Unite nu au o esenta proprie si personala ci sunt creatia imigrantilor.
Will you Marry me live pe stadion
Interesant a fost si sa asist si la clasica cerere in casatorie pe stadion si cuplul filmat si pus pe ecranul gigant spre amuzamentul barbatilor si suspinul sufletelor feminine de pe arena. Acelasi ecran reda in numeroasele pauze imagini din stadion (eu nu am aparut in niciuna din pacate) dar sa vezi copiii cum se bucurau cand erau vazuti de tot stadionul era de nepretuit. Apoi sunt scenele cand mingile lovite ajungeau prin tribune (rar ce-i drept), si cum spectatorii se luptau cu indarjire sa prinda cate o minge, iar cele care nu ajungeau erau aruncate de catre jucatorii de rezerva catre zecile de maini intinse din tribuna (multe echipate deja cu manusa de prinzator).
Inghetata intr-o zi torida
Toata atmosfera nu putea fi completa fara celebrul "hot dog, hoot dog, get your hot dog here!!!". Si nu doar "caini calzi", oriunde intorceai capul puteai zari personaje imbracate in tricouri galbene care purtau pe cap cate o lada sau o geanta mare, si vindeau fie apa rece, inghetata, popcorn, sucuri, alune si te mai miri ce (si nu, nu aveau alcool, care nu e permis in interiorul arenei, la fel ca si fumatul). Aparent tot americanul se pricepe la baseball pentru ca daca vroiai orice produs, acesta iti era aruncat de acolo de unde se afla vanzatorul ambulant iar tu evident nu faceai avioane din bacnotele de 1$ ci le trimiteai din mana in mana pana la bisnitarul de ocazie. La aproape 5$ o apa de 0.5l ma gandesc ca era o afacere buna pentru ei, probabil faceau pe seara mai multi bani decat fac eu ca softist cinstit aici.
Din pacate cei de la Boston Red Sox au pierdut in aceasta seara impotriva sosetelor albe din Chicago, asa ca better luck next time. Publicul mi s-a parut civilizat si a ramas pana la sfarsit. Joaca cu casa inchisa se pare fiecare meci si in afara de cateva huiduieli pe ultimele minute nu am vazut nimic iesit din comun. Ca la teatru, iar daca prima ora a fost interesanta pentru ca am facut multe poze si am incercat sa inteleg regulile, urmatoarele 2 ore au devenit plictisitoare intr-un mod direct proportional cu trecerea timpului. Dar probabil si lor li se pare fotbalul si cei 22 de oameni care alearga dupa o minge la fel de plictisitor asa ca Go Red Sox!
PS: Nu ma intrebati cum se tine scorul pe tabela aia mare cu 7 grupe, sper sa aflu data viitoare daca voi mai merge.
De data asta voi scrie o altfel de notita pe blog, ceva mai realista si mai sumbra.
Daca va aflati in US, sa nu cumva sa aduceti in discutie implicarea Americii in razboaiele din Afghanistan sau Irak sau de oriunde altundeva de pe glob, pentru ca e ca si cum le-ai da o palma. Sunt asa plini de ei, orgoliosi si nici macar nu concep ca ceea ce fac nu este corect, pentru ca pentru ei este legitim isi apara tara de o forta invizibila.
Ieri la meciul de baseball dintre Boston Red Sox si Chicago White Sox la care am asistat, undeva pe la jumatatea partidei a fost o pauza. Toata lumea s-a ridicat in picioare si 2 soldati care urmau sa isi serveasca tara pe frontul de lupta din nu stiu ce tara napastuita de soarta, au aparut pe teren si au fost prezentati ca niste eroi. Eroi ce urmeaza sa mearga la razboi sa protejeze Statele Unite si pacea in lume, si au fost aclamati la scena deschisa. In acel moment ma gandeam in sinea mea cat pot fi de limitati in gandire si de manipulati de propaganda.
Azi am avut o conversatie pe tema asta cu o persoana de aici, desi am fost avertizat de un coleg bine intentionat de la lucru care clar nu era asa limitat, sa nu am conversatii de genul acesta cu oameni de aici pentru ca risc sa pornesc conflicte. Si deschizand subiectul, am pomenit de intamplarea de la meci si cat de ridicola mi s-a parut toata propaganda de razboi, credeam ca voi purta o conversatie inteligenta in care sa fiu aprobat...nici nu mi-a trecut prin minte ce a urmat. Am aflat din contra...am aflat ca toata familia persoanei in cauza e formata din veterani de razboi, maare greseala din partea mea. Si a fost si o mai mare greseala sa continui sa intreb despre razboaiele in care e implicata America, si ce parere are despre ele. Mi-a raspuns ca au atacat toate aceste tari pentru ca reprezentau o amenintare pentru USA, si pe masura ce deveneam mai inversunat si puneam intrebari incuietoare primeam tot mai multe "I don't know!" si "Why are you asking me all this?". Ma simteam ca intr-o scena dintr-un film prost si am ajuns la concluzia ca ei toti cred cu tarie ca tara lor face ceea ce trebuie, si ca toate tarile pe care le ataca reprezinta ca sa ma exprim asa cum am auzit ca o fac ei, o amenintare legitima la adresa USA. Dar nimeni nu stie ce reprezinta acea amenintare! Si cum ar putea ei oare sa stie, din moment ce ei stau cu nasul in smart phone-urile lor minut cu minut si sunt bombardati de stiri bine gandite.
Dar mi-a pus totusi o intrebare inteligenta, daca am parerea asta proasta de ce am venit aici. Simplu, sa vad cu ochii mei, sa ma conving de ceea ce inseamna SUA cu adevarat. Si pe zi ce trece descopar tot mai multa falsitate in oameni, tot mai multe zambete largi si false, si expresii stereotip de genul "hi how are you?", si oameni cu care daca incerci sa porti o conversatie adevarata de lovesti de un zid si se arata pierduti si dezorientati. Nu zic ca toti ar fi asa, nici vorba, dar marea majoritate cu care am avut contact si care sunt indigeni de aici, si nu imigranti...mi s-au parut extrem de manipulati si dezorientati. Iar aici daca caracterizezi pe unul ei au impresia ca i caracterizezi pe toti.
Asa ca dragilor, daca veniti aici cautati-va de treaba voastra si nu vorbiti niciodata de sport sau politica, pentru ca altfel riscati sa creati conflicte inutile. E mai bine sa-i lasati sa creada ce vor si traiasca in lumea lor, oricum nu veti reusi sa le deschideti ochii. Si acum imi dau seama de ce pot fi foarte periculosi ca natiune, pentru ca patriotismul lor dus la extrem poate face mult rau in lumea asta. Pentru binele tarii, nu?!
Dupa o sambata anosta in care am mai cheltuit ceva dolari prin Sears si Gap si mi-am usurat consistent buzunarele (aici daca nu esti atent iti poti cheltui veniturile cat ai spune "hi how are you!"), a venit si ziua de Duminica. Pentru unii odihna, pentru mine au insemnat niste cumparaturi la Russo's care a fost mai aglomerat ca niciodata. Mi-am inaugurat cu ocazia asta lantul de legat bicicleta si am pornit pe 2 roti catre piata. Alta viata, timp economisit si comoditate sporita, aproape ca am uitat semnele rutiere dupa asa o pauza mare de la "condus".
Vizita mea la Sears din ziua precedenta nu s-a lasat doar cu buzunare mai goale ci si cu ceva informatii utile. Asteptand vesnicul si neobositul autobuz 71 in Harvard Square rasfoiam pozele de pe camera, si o fata ce statea langa mine mi-a aruncat un "Excuse me but you have some wonderful pictures, don't mind if I say so". Am intrat in vorba cu ea sa mai imi treaca timpul si am aflat ca e pictorita aici in Boston dar ce e mai important mi-a zis cate ceva despre istoria Newton-ului, adica locul pe care il numesc "acasa" de ceva timp incoace. Se pare ca zona este impanzita de italieni sau descedenti a unor familii de italieni ce au emigrat aici acum multi ani (anii 30). In poza de langa se pot observa muzicantii ce se intorceau de la Fiesta in timp ce eu ma indreptam spre ea, pacat ca i-am ratat.
observati linia dintre benzi
Asa se explica steagul italiei vis a vis de cladirea mea, sau multitudinea de semne de prin oras. Italienii astia sunt tare mandrii, hidrantii sunt vopsiti in steagul Italiei, iar linia de demarcatie a benzilor de pe sosea e tricolora si peste tot troneaza alaturi de steagul american si un steag italian. Am aflat (de fapt stiam eu ceva din toate afisele care le vazusem si nu le-am dat atentie), ca incepand din 11 iulie pana azi sunt festivitatile anuale ce sarbatoresc comunitatea de aici, si surpriza ele se desfasoara pe terenul de baseball aflat la 200 de metrii de locuinta mea. Dimineata am fost trezit de clopotul care anunta festivalul, o masina cu o remorca, steaguri si petarde se plimba prin cartier facand zgomot ca sa anunte marele eveniment si sa imi strice mie siesta.
Dupa o sesiune de cumparaturi si dupa ce am gatit niste mancare ca la bunica acasa m-am echipat cu camera foto si am plecat la "vanat" niste cadre interesante.
Parcul de distractii
Am cutreierat putin strazile, la fiecare casa aproape se facea un gratar si lumea era adunata ca la o zi de nastere. Practic toti pareau sa se stie unul cu celalat (comunitate mica), si dupa putin timp am ajuns si la terenul de baseball. Acolo se afla o scena unde numai muzica italiana nu am auzit sa fie cantata, si un mic parc de distractii organizat ad-hoc. In afara de ceva gnochi si poate niste inghetata, nimic de acolo nu mi-a amintit de Italia ce o stiu din calatoriile mele. Doar niste batranei vorbeau italiana, in rest o americanizare puternica.
clopotul care m-a trezit
Pana si "italian sausages" nu erau deloc italienesti ci se ofereau variante (inclusiv cea chinezeasca), si se pot observa french fries, sau nelipsitul cheese burger... Fara paste, pizza, gelato....si in afara de steagurile Italiei si de statuia Fecioarei Maria adusa cu o procesiune la fata locului si inconjurata de batranei (probabil singurii italieni autentici), in rest nu pot sa zic ca mi-a amintit ceva de Italia pe care o vazusem in Roma, Milano sau Venetia. Am dat 3$ pe un hot dog, unul din cele mai proaste care le-am mancat si mi-am luat o inghetata sa testez daca regasesc gustul autentic (nici vorba..doar apa inghetata cu aroma). Cei de la Nudo care sunt peste drum de mine aveau un stand acolo, si unde evident vindeau inghetata din magazin cu 1-2$ mai scumpa (deh e eveniment, de ce sa nu faca si ei un ban cinstit). Am ascultat ceva muzica, am fost intrebat daca cumva sunt de la vreun ziar si am replicat "oh noo, just your average tourist", si am fost abordat de o politiciana locala care strangea voturi. Mi-a strans mana, m-a intrebat daca sunt din nu stiu ce county (nu mai retin), i-am zis ca sunt din Newton de peste drum, si a inceput sa imi povesteasca pana sa o opresc sa zic ca nu poate conta pe votul meu deoarece eu sunt roman...."ahh romeno!", a exclamat doamna, si apoi s-a mutat la urmatorii si a pus aceeasi placa. In rest pocnitori, petarde, artificii nefolosite de la 4th of July, si atmosfera de balci....distractie pentru copii. (probabil daca eram copil apreciam mai mult)
Cam atat despre experienta "italiana" pe pamant american, in seara asta urmeaza inchiderea festivalului (daca nu vine furtuna), o parada cu lumanari si torte pentru care nu trebuie sa ma deplasez prea mult ca vor trece prin fata ferestrei mele.
Azi am invatat un concept nou in USA, si anume agricultura sustinuta de populatie. Reprezinta o alternativa la la produsele oferite in supermarketuri si sustin ei o alternativa organica (ca tot e la moda termenul).
Cum functioneaza sistemul:
cetateanul american plateste la inceputul verii o suma de bani, cuprinsa intre 300-500$ catre o ferma de legume din zona unde locuieste.
In schimbul acestei sume de bani va primi pe o perioada de 14-20 de saptamani produse din recolta acestei ferme.
Se ajunge la un cost de 2$/pound fata de media de 4$/pound din supermarketuri.
Produsele sunt livrate in cantitate fixa, 14 pounds / saptamanal, intr-o locatie pe care clientul o alege dintr-o lista (locatia cea mai convenabila ca distanta fata de casa acestuia).
Si e de mentionat ca nu iti poti alege ca si client ce ti se va livra saptamana aceea. Exista o lista predefinita, si poti primi de exemplu 1 pound de spanac, 2 pounds de mazare, etc. Ce faci cu ele te priveste (cei mai multi pun si pe iarna ceea ce nu folosesc sau dau la schimb). In cel mai bun caz poti sa negociezi si sa le schimbi cu altele. Alaturi de legume primesti si o cantitate mica de fructe, dar din nou ceva predifinit pentru acea saptamana. Toata lumea primeste la fel.
http://www.farmfresh.org/food/csa.php?zip=02215 pentru mai multe detalii.
Exista puncte predefinite de drop off, adica unde se lasa produsele saptamanal si deobicei sunt alese aceste puncte la casa unuia dintre contribuabili sau un punct comun pentru mai multe persoane care au contribuit si care e usor accesibil pentru acel grup. Deci teoretic sa zicem, in fiecare joi la ora 7PM, stii ca trebuie sa mergi in punctul X pentru a ridica cele 7kg de legume ce iti sunt rezervate pentru acea saptamana, in functie de ce s-a recoltat.
Practic finantezi la inceputul verii o posibila recolta, si nu cumperi ceva anume, ti se va livra doar ce creste in acea vara si se recolteaza. Preturile sunt stabilite de comun acord intre ferma de familie si cei care contribuie cu bani, intr-un mod democratic, iar sezonul variaza intre 14-20 saptamani (iunie-oct) si costul intre 300-500$.
In Statele Unite exista aproximativ 13 000 astfel de ferme care sunt finantate de populatie si astfel nu au nevoie sa ia imprumuturi de la stat. Practic ei sunt platiti in avans de catre clientii finali (sunt exclusi deci din schema cei cu supermarketurile si intermediarii, deci se elimina adaosurile de pe parcurs). Si livreaza apoi recolta saptamanal in functie de ce e disponibil atunci catre cei care s-au inrolat in program.
Deasemenea acest program se angajeaza sa produca organic, deci legume si fructe ca la bunica mea acasa, fara pesticide. Imi vine greu sa cred ca respecta ei toate astea si folosesc doar ingrasaminte naturale, dar asa o fi. Advertisingul e la moda aici in USA, si totul e umflat cu pompa.
Oricum reprezinta un sistem si o alternativa interesanta, un fel de socios de la fotbal, unde populatia de rand finanteaza o mini ferma in detrimentul marilor concerne agricole si a productiei la scara larga.
Se pare ca o tot patesc cu usile americane. Zilele astea s-a intamplat din nou si am reusit sa ma incui pe dinafara din propria camera. Cele mai multe usi au un buton care il apesi, si usa nu se poate deschide de pe exterior, iar atunci cand de pe interior intorci manerul rotund (toate usile aici aproape au maner rotund), acel buton sare si usa se deblocheaza.
Eu am norocul ca manerul usii de la camera mea sa aiba o rotita (buton) pe care trebuie sa o invarti si astfel blochezi usa. Daca se nimereste sa fi adormit dimineata asa cum am fost eu, uiti sa mai rotesti acel buton inapoi, si inchizi usa dupa tine ca mai apoi sa constati ca nu mai poti intra. Asa ca ieri m-am prezentat la lucru cu o camasa luata de la spalat (ehh mai mergea o zi), si niste ciorapi de imprumut. Evident proprietarul apartamentului a dat din umeri cand am cerut cheile pentru camera mea, si deci ultima varianta a fost sa citesc tutoriale pe internet, cum se intra prin efractie. Am descoperit ca e ceva uzual aici in USA ca usa de la camera sa se incuie singura (si cu putin ajutor din partea ta bineinteles). Ajuns acasa aveam 2 optiuni, sa aplic metodele invatate pe internet sau sa urc pe o scara de pe exterior si apoi pe geamul lasat deschis de dimineata.
Prima optiune a dat rezultate si ceea ce am vazut cu totii in filme, sa deschizi o usa cu cardul de la banca e perfect posibil in tara tuturor posibilitatilor. M-am muncit ce-i drept cam 20 de minute dar acum ca stiu "tehnologia" cred ca as putea sa o deschid si in 5 minute, dar as prefera sa nu mai repet experienta. Ideea e sa curbezi cardul de plastic (poate sa fie si cel de metro sau orice alt card), in asa fel incat sa intre intre usa si toc si sa preseze pe limba usii. Aceasta limba nu este blocata de mecanismul de blocare asa ca cu putina indemanare specifica lui MacGyver puteti sa rezolvati usor rusinea de a ramane incuiati pe dinafara.
Ce ma intreb eu acum, oare usa de la intrare se poate deschide la fel de simplu?
La o ora tarzie in noapte am ajuns si eu acasa si descarc cu nerabdare pozele dupa o zi petrecuta in oras. Tocmai a luat sfarsit ziua de nastere a Statelor Unite, iar eu am fost invitat. O sa ma rezum in randurile ce urmeaza sa descriu aventura mea de azi, urmand ca atunci cand voi fi mai treaz sa revin asupra zilei de 3 iulie (aici dureaza 2 zile toate festivitatile se pare deoarece in prima zi repeta fara artificii pentru a fi siguri ca va merge totul struna pe 4 iulie - nu trebuie sa mai zic ca si la repetitii asista cateva mii de oameni).
Concertul BOSTON POPS ORCHESTRA
Cu lectia invatata de pe 3 iulie, undeva in jurul pranzului am pornit spre Harvard Square. Mi-am petrecut cateva ore explorand localurile (am testat Panera Bread de data asta) si campusul iar apoi m-am indreptat catinel spre MIT cu rucsacul in spinare si camera foto locked and loaded. Din ce ma documentasem si experienta zilei precedente, mi se arata mie ca acela ar fi cel mai bun loc sa vad artificiile si sa evit haosul de pe cealalta parte a raului. Puteam auzi si concertul pentru ca sunt boxe montate in tot orasul, si oricum pe cei de la Boston Pops i auzisem cu o zi inainte (repetitiile de pe 3 iulie). Pot sa zic ca sunt fenomenali si sub bagheta lui John Williams sa auzi coloana sonora din Indiana Jones, ET e ceva de vis. Dupa vreo 30 de minute de plimbat agale si urmarind oamenii cu steaguri si sezloange ce se indreptau spre locul de campare, am dat de Charles River si podul de la MIT.
Se aduna lumea pentru spectacol
Un furnicar imens se desfasura sub privirile mele...fiecare echipat dupa posibilitati, un sezlong, o patura, un petic de iarba. Tonete care vindeau falafel sau hot dog si sticle de apa rece, si multa multa politie + garda nationala. Am traversat podul pana la jumate fiind surprins ca la ora 7PM inca mai gasesc cate un loc liber, si m-am instalat langa un domn cu aparatul foto cu care m-am si conversat despre tehnici, cum sa reglez camera, si evenimentele din Boston. Trebuia sa imi umplu si eu timpul cumva, iar aici lumea intra in vorba cu tine si daca vrei si daca nu vrei.
Sezloange, paturi, asteptatul e un sport national aici
Cei cu aparatele foto erau lasati sa stea langa balustrada pentru a putea surprinde panorama si artificiile (uneori e bine sa ai un aparat foto, beneficiezi si de niste privilegii). Stiam ca ma vor astepta 3 ore lungi si plictisitoare in acel furnicar, ascultand un concert care se desfasura la Hatchshell pe malul celalalt al raului + palavrageala continua a celor din jurul meu. M-am inarmat cu multa rabdare si am asteptat sa treaca timpul, declansand aparatul pentru cateva poze la apus.
Camerele foto aliniate si pregatite
Prognoza meteo mi-a confirmat inca o data daca mai era nevoie ca vremea din New England nu ma va dezamagi si vor fi ceva furtuni trecatoare. Nu s-au lasat asteptate si in jurul orei 9...dupa o zi caniculara cu o caldura sufocanta, nori negri de furtuna au inceput sa se aproprie amenintator de cei 100 000 de oameni (estimez eu) adunati in mijlocul Bostonului. Nu a trecut mult si muzica s-a oprit, iar in difuzoare suna o alarma si o atentionare de vreme rea. Am fost sfatuiti sa ne adapostim cat de curand, si evident ca nu am bagat in seama sfatul autoritatilor. Batranelul de langa mine, cel cu aparatul foto...a scos repede smartphone-ul din buzunar si mi-a aratat ca frontul noros ne va ocoli cu putin si suntem in afara oricarui pericol. Au trecut 20 de minute, iar fulgerele s-au intetit. Cei care au mai ramas pe pod, printre care si povestitorul..adica eu, au fost rugati de data asta de echipaje de la national guard, sa evacueze cat mai repede zona. Am ignorat si al doilea avertisment in timp ce zona se golea incet incet. Doar nu asteptasem 2 ore degeaba, vroiam ce mi s-a promis..cel mai mare spectacol de artificii din America pe 4th of July. Dupa alte 10 minute am observat un suvoi de lume care isi relua locul pe pod, iar cei de la Boston Pops au reluat si ei timid concertul intepretand Sweet Carolina si Stars and Stripes.
Furtna amenintatoare
Furtuna nu trecuse, dar trecusera 30 de minute enervante de asteptare in care ploaia facea cu ochiul. Concertul a fost scurtat mult, invitata speciala Jenifer Hudson nu stiu daca a apucat sa cante 2-3 melodii, si in jurul orei 22:15 s-a asternut linistea, norii negri isi faceau din nou aparitia si ma gandeam cu inima cat un purice ca la cat sunt americanii de precauti si dramatizeaza, vor anula complet spectacolul.
The SHOW must go on
Dupa 10 minute in care lumea a ramas neinduplecata la locurile lor, s-a intamplat ceva care m-a lasat fara cuvinte. A inceput de la Esplanada de pe cealalta parte a raului un vuiet care s-a transmis incet, incet catre locul unde ma aflam eu. Lumea aplauda spontan, absolut toti cei prezenti au rupt linistea dinaintea furtunii cu un ropot de aplauze, au inceput sa isi faca auzite sirenele si barcile de pe rau, semn ca toti isi doreau indiferent de consecinte focul de artificii mult asteptat. La incurajarea primita, nu a mai contat ca stropii grei brazdau cerul si incepeau sa fie tot mai desi, asa ca a inceput focul in sens invers dinspre Pamant spre Cer. Ceva unic, cum nu am vazut la nici un revelion, artificii de toate formele si culorile, un spectacol care a durat 25 de minute in continuu, sub o ploaie agasanta, si care s-a terminat cu o explozie uriasa unde au aruncat in joc tot ce aveau mai spectaculos. Din pacate deja eram si eu si camera mea foto uzi leoarca asa ca am surprins doar inceputul spectacolului.
Am plecat tiptil cu vreo 2 minute inainte sa se incheie totul, m-am strecurat printre steagurile care fluturau si fetele ce purtau pantaloni scurti cu steagul americii, si m-am indreptat spre statia de autobuz din Harvard Square cu gandul sa ajung cat mai repede acasa. A mai durat vreo 2 ore toate calatoria mea, dar a meritat. M-a surprins totusi neplacut inca o data lipsa lor de organizare. Desi stiau ca vor face fata unui numar imens de oameni care vor lua cu asalt statiile de autobuz, au preferat sa pastreze un program de Duminica al circulatiei acestora, cu mentiunea ca de data asta calatoria a fost gratis. Nu trebuie sa va zic ca autobuze la fel de pline ca acum imi aminteau de cele din Timisoara cand eram student si mergeam la Facultate cu 33-ul. Ar fi fost inteligent din partea lor ca in terminalul principal sa aiba cateva autobuze pregatite sa preia puhoiul de lume si sa i duca pe toti acasa dintr-un foc.
Desi poate parea straniu, am reusit in sfarsit sa vad pentru prima oara un film pe celebrul ecran IMAX. Drept ca as fi avut ocazia si in Europa sa fac asta in vizitele prin alte taramuri, dar majoritatea tarilor pe unde am ajuns, dubleaza filmele in limba lor proprie (nu e prea distractiv sa vezi un film titrat in Germana). Daca la "Avengers" acum 2 luni m-am fentat cu cinematograful AMC din Boston, unde pe bilete scria IMAX, dar odata intrat in sala de spectacol am constatat ca nu e cu mult diferit de CinemaCity de la noi...de data asta am facut putin research ca sa gasesc "the real Imax".
