One year in US of A

30 Martie 2012, NYC

Acum un an la ora asta tarzie din noapte eram inca in New York City buimac de somn si pe alt fus orar, dupa un zbor de 14 ore via Kiev. Incercam sa gasesc alaturi de Claudiu locatia garii Penn pentru a lua un autobuz spre Boston, ne desparteau 4 ore de destinatia noastra finala. La capatul a aproape 24 de ore on the road incepea Experienta Americana, un loc unde luam totul de la zero. La inceput nu mi-am dat sanse sa prind vara aici si o data cu revenirea lui Claudiu inapoi in tara in Iulie, in mintea mea incoltea deja teama de a mai sta stiind ca acasa ma asteapta poate un viitor mai bun si mai sigur. Dar stii cum e cand alergi la un maraton si cand esti aproape sa te lasi pagubas, tragi de tine si cauti ultimul strop de energie interioara si mai alergi putin si inca putin si tot asa pana la finish. In septembrie mi-am spus ca daca am reusit sa rezist pana atunci as putea sa incerc sa o fac pana la Craciun, doar nu am nimic de pierdut. Ma stabilizasem cu situatia financiara oarecum, planuiam deja iesirea in Mexic si Florida, iar America nu mi se mai parea chiar asa ciudata. Am strans din dinti si lunile au trecut repede, s-a facut Decembrie....dar ma aflam din nou in fata situatiei de a numara zilele in preajma Craciunului cand realizezi ca esti departe de casa, de traditii, de familie si cei dragi.

Mi-am zis ca plec imediat dupa Sarbatori, dar...lucrurile s-au schimbat din nou de parca ceva sau cineva invizibil continua sa ma traga de maneca "mai stai, inca putin...". Si am mai stat, am investit putin in confortul personal, in lucruri de care m-am ferit sa bag bani pe pretextul ca oricum plec si nu are rost investitia. Am luat o saltea noua, am redecorat si mi-am facut viata ceva mai lina. A trecut si iarna si iata-ne full circle din nou pe 30 Martie, de data asta un an mai tarziu. A fost bine, a fost rau, nu stiu...dar pot sa zic ca a fost o experienta de viata.

Nu mai ma aflu in New York City, si nici macar in Brighton, acolo unde m-am cazat pentru prima noapte in USA, intr-o camaruta mai mica ca o camera de camin studentesc, plina de praf cu mobila invechita, intr-o casa guvernata de o koreanca care inca nu stiu daca era din nord sau sud. Intre timp am ajuns in Newton la granita cu Watertown si intre comunitatea italiana si cea armeana. O descriere perfecta a ceea ce inseamna USA, o amestecatura de popoare, imigranti, oameni veniti de peste tot in cautarea unui trai mai bun, a visului american. Eu nu stiu inca ce caut, cu atat mai putin daca voi gasi ceva, dar nu plec inca, nu ma dau batut, not just yet.

30 martie 2013 - Newton,MA

Am inceput blogul ca niste scrisori spre casa, spre Romania, si s-a transformat pas cu pas intr-un jurnal de calatorie in care am incercat sa prezint cu bune si cu rele experienta mea de aici din Boston. Ma mai asteapta 6 luni de America pana la incheierea programului meu, 6 luni in care voi incerca sa make the best of it atat cat ma mai tin balamalele vorba lu tata-meu. Ce va fi dupa aceea nu stiu, dar stiu ca nu regret alegerea facuta. Experienta Americana m-a schimbat si mi-a deschis noi orizonturi, m-a invatat cate ceva despre viata. Intre timp a luat si tatal meu viza ca tot vorbim de el, si nu oricum si pe 10 ani (runs in the family). Prin urmare daca nu merge eu acasa, vine casa la mine :). Intr-un an in care m-am luptat sa ma adaptez aici si sa dramuiesc bine putinii bani castigati, nu mi-am permis sa revin in Romania, si nicidecum nu imi imaginam ca va trece un an si mai ales ca in loc sa merg eu ma va vizita tata aici. Dar intr-un fel e bine asa, totul se intampla cu un motiv si exista o explicatie. Nu mai numar zilele ci numar saptamanile, m-am obisnuit sa imi spal hainele la laundromat, sa traiesc fara luxul de a avea o masina sau un televizor, si sa fac cumparaturi, gatit si alte cele traind intr-o tara unde nu am nici un prieten roman. Am invatat cu alte cuvinte sa ma descurc cu putin si sa traiesc mai simplu, si am mai invatat ca aici in America poti sa ajungi cineva, dar takes time, a lot of time and hard work. Ce am facut sa sarbatoresc un an aici? Nimic special, am cumparat niste zacusca (am gasit in sfarsit) si ceva Vegeta de la un magazin armean, am mancat pentru prima oara pizza armeana (ceva foarte interesant), si am facut o plimbare pe marginea unui lac prin Sommerville, oricum cu mult mai mult decat fac eu intr-o sambata obisnuita.

Dar cum am ajuns aici?! Relativ simplu, am cautat pe google (raspunsul la toate intrebarile), am aplicat pentru un internship pe program de viza J-1 in domeniul IT. Am sustinut un interviu si am urmat un proces de vreo 3 luni pentru obtinere de acte, mers la ambasada, viza si vreo 3000 de dolari cheltuiti. Dar o sa revin cu un post dedicat, pana atunci experienta mea Americana continua...(si daca va spun ca o fata m-a determinat sa aplic pentru programul in USA, o sa spuneti ca sunt nebun, dar a fost probabil unul din cele mai bune lucruri pe care mi le putea darui).