Dupa aproape 5 luni in State am ajuns si pe la spital. Din fericire nu pentru ca am patit eu ceva (desi o sa vedeti mai departe ca nu am fost nici eu scutit de interventia medicilor)... Dar din pacate o amica venita aici cu Work and Travel a fost implicata intr-un accident stupid care putea sa aiba urmari mult mai grave, si a fost adusa aici in Boston pentru a primi ingrijiri medicale.M-a sunat, stiind ca eu locuiesc de ceva timp in Boston dupa ce a avut accidentul. Cum stiu ca e greu sa fi singur aici printre straini mai ales intr-un moment dificil, in seara aceleiasi zile in care au adus-o cu ambulanta, am plecat direct de la birou spre spital. O prietena studenta la medicina aici mi-a facut "instructajul" asa ca mi-am luat pasaportul, am cautat adresa de la brigham women's hospital pe google, si dupa o ora si ceva pierduta pe drumuri am ajuns la spitalul universitar situat in apropiere de Fenway Park intr-un intreg complex medical pe diverse specializari. Amica a fost adusa si ea de ambulanta cu o ora inainte si m-a tinut la curent prin mesaje cu ce se intampla, fiind dusa direct la urgente.(tehnologia asta...tu esti in ambulanta cu rana deschisa, dar scrii sms-uri la fiecare 30 min, eu nu as fi putut).
Ajuns in spital m-am aflat fata in fata cu biroul de informatii imediat dupa intrarea principala care arata a un hotel scump, nicidecum a spital. Am zis ce doresc, si am fost indrumat spre ER, camera de urgente. M-am plimbat cam 1 minut (greu sa te ratacesti pentru ca au semne peste tot), si am ajuns in fata altui ghiseu si a unei sali de asteptare, mult mai mica de data asta. Deja ma gandeam cu groaza ca va trebui sa ocup un loc in spatiu si sa astept ore intregi fara sa imi vad amica decat dupa ce era tratata. M-am prezentat la ghiseu, pregatit sa scot pasaportul si sa imi controleze ghiozdanul mai ceva ca la un aeroport, dar nu s-a intamplat nimic din ceea ce ma asteptam. Am fost intrebat numele pacientului si dupa 1 telefon scurt mi s-a dat un ecuson de vizitator si mi-au fost date explicatii scurte ("take the first on the left, walk down the hall and second on the right, can't miss it) cum ajung in sala de urgente la camera 8. M-a intampinat un hol lung cu ramificatii si plin de semne care aratau salonul si camerele de urgente (numere atarnate pe sus, 1-20, 20-40, samd...enorm de multe camere). Cu ecusonul in piept nu m-a intrebat nimeni nimic si am patruns liber in continuare spre destinatia mea finala.
Am fost pentru prima oara in ER-ul unui spital, nu ca mi-as dori sa ajung prea des in spitale, Doamne fereste, dar in Romania mereu mi-a fost interzis accesul dincolo de acele usi cand am fost cu tatal meu sau cu bunica. E frustrant sa astepti cu orele sa primesti o veste, sa suni cunoscuti daca ai norocul sa ai asa ceva printre doctorii sau asistentele din spital si sa speri la mai bine. Dupa ce m-am invartit putin am ajuns si la salonul unde se afla camera 8, in mijloc multe mese cu asistente si telefoane, pe un perete monitoare si de jur imprejur camere, fiecare cu o draperie care asigura intimitatea. Am identificat repede camera, si m-am mai linistit cand a fost doctorul si lucrurile nu au fost chiar asa grave cum pareau la inceput (fetele au tendinta sa exagereze ca deobicei, dar e si de inteles in astfel de situatii).
Personalul medical foarte amabil, a explicat absolut totul si de data asta nu m-au mai deranjat zambetele poate false ale lor, m-am simtit in siguranta. Am fost scos de cateva ori afara din camera, de fapt intrebat daca doresc sa parasesc camera pe durata unor examinari, ceea ce am si facut incercand sa ma port cat mai frumos cu personalul medical. Astfel am avut ocazia sa vad cum se prezinta furnicarul din E.R. Aproape ca in Grey's Anatomy...la un moment dat a fost un "Code blue" urmat de un "Code Red", am aflat mai tarziu ca unul din ele insemna incendiu local iar celalt ma lasa memoria. Doctorii in general calmi, nu i-am vazut agitati, si cam fiecare pacient era insotit si de un prieten sau membru al familiei. Incercau sa iti asigure tot sprijinul ca sa te simti in siguranta si sa ai incredere ca va fi totul bine.
Am intrebat la un moment dat de bani cum decurge cu asigurarea, ea fiind pe viza J1. Mi s-a zis ca nu asta e important acum, si ca ei oricum ca doctori nu stiu asta, ci se ocupa personalul spitalului dupa toate procedurile. Cel mai important acum e sa trateze pacientul. (am aflat dupa cateva zile ca deconteaza asigurarile si nu e problema).
Cat despre ce am mentionat la inceput, ca am avut si eu nevoie de ingrijiri medicale....hmm. Sa zicem ca nu mi-a fost prea de ajutor combinatia dintre oboseala dupa o zi de lucru, faptul ca nu am mancat seara, agitatia si momentul in care i-au luat pansamentul de pe picior si am vazut rana deschisa. Desi nu am avut probleme sa vad rana, subconstientul meu a lucrat...si am fost cuprins de o stare brusca de caldura si greata, iar apoi tot ce imi amintesc este ca eram intins pe jos, si nu stiam de ce se afla 2 barbati in fata mea care ma linisteau si imi ziceau "don't get up, you are going to be ok!". Am fost pus intr-un scaun dupa ce m-au tinut intins pe jos vreo 5 minute si mi s-a luat tensiunea fiind conectat la aparatul de monitorizare....ma simteam ridicol pentru ca amica mea avea probleme mult mai serioase si ei aveau grija de mine. Macar cred ca s-a amuzat putin si a uitat de durerea ei in timp ce doctorii glumeau..."it's ok, we had bigger and stronger guys then you that fainted, nothing to worry, we will take good care of you, just don't get up!"
Dupa 15 minute unul din doctori a venit cu o tava mare, si mi-a adus un sandvis, suc de portocale, niste lapte, fructe, cam tot ce gasise. Mi-a zis glumind "I should have been a waiter...", si m-a indemnat sa mananc pentru ca o sa ma simt mai bine, si sa nu ma ridic de pe scaun. Dupa 30 de minute eram mai ok, si am plecat in jur de miezul noptii stiind ca amica mea e pe maini bune.
Americanii au o bila alba pentru spitalul acesta, si felul cum te trateaza medicii si personalul. Intradevar se platesc sume astronomice pentru asigurarea medicala dar se pare ca merita.
Voi reveni sa o vizitez si de data asta sper sa nu mai fiu slab de inger si sa mi se faca din nou rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu