Telefonia mobila in SUA

In curand se face o luna de cand nu am mai folosit telefonul mobil decat pentru a ma trezi in fiecare dimineata (cu exceptia weekendului) la 7:30...ceea ce e putin relativ, el saracul isi face datoria si suna, dar pe mine asternuturile ma gasesc tot acolo peste inca 30 minute, si cu greu ma pun in miscare peste alte 30. Revenind la telefon, nu am mai simtit nevoia de a il folosi, oricum nu am pe cine sa sun, si pentru a suna in Romania m-ar costa o avere, undeva la 2 euro minutul (noroc cu Skype si tehnologia moderna).

Dar daca telefonia mobila in Romania vi se pare scumpa, atunci cea din Statele Unite vi se va parea un lux. Sa incepem cu firmele ce ofera acest serviciu, At&T, T-Mobile si Verizon, restul din ce am inteles nu merita a fi mentionate sau nu opereaza pe coasta de est si in zona unde ma aflu eu. Sunt 2 variante, fie cartela prepaid sau un abonament (family planurile cu 2 sau mai multe linii unde imparti costurile cu inca cineva sunt cele mai avantajoase -- imparti si minutele nu doar costurile).

Sa o luam pe rand.
AT&T

Cartela pe care o incarci costa incepand de la 2$ pe zi doar in zilele in care chiar folosesti telefonul, la 25$ pe luna (250 minute incluse si SMS nelimitat) sau 50$ pe luna (nelimitat, inclusiv internet). Sau pur si simplu 10 centi minutul. Practic ca un abonament, pentru ca e valabil 30 de zile apoi se aplica tariful de 10 centi minutul. Ar mai fi varianta cea mai convenabila sa o incarci cu 25$ creditul e valabil 90 de zile, si poti vorbi cu 10 centi minutul. Abonamentul, sa zicem ca iti poti lua un IPhone 4S 16GB. Te costa 200$ telefonul la care adaugi o taxa de activare de 36$, si un abonament lunar minim de 60$ (450 min si 300MB trafic de net). Cam dezavantajos zic eu. In rest poti opta pentru o gama larga de abonamente dar la preturi cam piperate, family plan se numeste varianta si incepe de la 60$ -- 2 linii telefonice incluse si 450 minute. Scump, scump dincolo in Romania era mai ieftin. It's highway robbery here, cum zic americanii cand le zici cat costa back home in mica Romania. Urmeaza si o surpriza in ceea ce priveste USA dar o sa descoperiti la sfarsitul articolului.

T-Mobile.

Cartela incepe de la 10$ -- 30 minute si valabilitate 90 de zile, sau 30$ -- 160 minute, iar mesajele 10 centi si daca primesti si daca trimiti...hmmm, buna treaba asta.

Abonamentul incepe de la 15$ (sms nelimitat, si fara minute incluse - 10 centi/min) si merge la 30$/luna pentru (1500 minute sau mesaje).


Verizon.


Aici nu imi este clar, ca si abonament nu merita mentionat fiind mai scump decat cele anterioare, iar ca si cartela pre payed te costa undeva intre 30$ - 60$. Poti alege sa platesti intre 1-2$ / zi doar in zilele in care chiar folosesti cartela sau un plan tarifar. Dezavantajul este ca aceasta retea nu este GSM ci CDMA, deci automat iti trebuie un telefon compabitil sau sa iti cumperi un telefon de la ei. In schimb se spune despre ei ca au cea mai buna acoperire dintre toate retelele, dar sunt si scumpi. Si da, aici in statele unite sunt probleme mari cu semnalul la telefonia mobila.

Apropo, ca bonus, contractele sunt pe minim 2 ani si cu penalizari mari daca renunti inainte, si pe langa asta, ti se iau din minute sau platesti si daca tu esti cel sunat. Pe langa acest aspect un altul si mai important care l-am aflat azi este ca nu iti poti face un abonament la nici una din retele daca nu ai minim un an in care ai avut asignat un social security number si poti face dovada ca esti un bun platitor de facturi, taxe, utilitati si alte nimicuri. Bineinteles ca iti intind si o mana salvatoare si iti propun sa depui 1000$ intr-un cont de al lor timp de un an pana obtii acea vechime si apoi iti returneaza banii. Asa ca varianta pe care voi merge in caz ca ma hotarasc sa imi iau un numar de telefon este evidenta.

Pana atunci ramane google voice, un serviciu prin care poti suna daca ai acces la internet orice numar din USA fara a plati nici un cent, si bineinteles neobositul Skype.

MBTA

Adica Massachusetts Bay Transportation Authority. E deja clar cu ce se ocupa ei, nu? Transportul in zona metropolitana a orasului Boston, autobuze si metro-uri / tramvaie, pe scurt T. Asa ca daca mergeti
in Boston, unde veti vedea un T afisat, inseamna ca e fie statie de autobuz sau de metro (vine de la transport iar eu initial pe google maps nu stiam de ce sunt atatea T-uri afisate in zona, acum dupa 4 saptamani m-am mai luminat).

Preturile sunt accesibile zic eu, 40$ abonament lunar pe toate liniile de autobuz operate de MBTA si care circula si la distante de 20 km de Boston, sau 60$ si ai acces si la autobuz si la metro.

Aici fie iti iei un bilet de carton -- abonament lunar (T-pass), pe care trebuie sa il bifezi de fiecare data cand urci intr-un mijloc de transpo sau un Charlie Card, o chestie de plastic care o incarci la un automat de bilete, si pe care doar o treci prin fata masinariei de la urcarea in mijlocul de transport (e ceva mai rapid). Automatele de bilete se gasesc in statiile de metro, iar Charlie Card in terminalele mari de autobuze, sau la soferi, deobicei au un teanc cu ei.

In mijloacele de transport se urca mereu prin fata, asta si pentru ca in general e singura usa care se deschide. Tot pe acolo se si coboara, bineinteles daca nu strigi "hey mister, the door in the back please", si poate ai noroc. Totusi daca e sa cobori prin fata, cei care urca vor astepta sa coboare toti si abia apoi vor urca in autobuz. Nimeni nu se inghesuie, sau se impinge iar soferii sau soferitele sunt in general foarte amabili  chiar daca am intalnit si unii plictisiti desi nu au cum sa nu fie cand fac acelasi traseu zi de zi. Amabilitatea tipic americana pe care o intalnesti aici, "Hi, how are you?", e un fel de "buna ziua" de la noi.

Poti cere informatii, si sa ti in loc toata coada care vrea sa urce si nu se va supara nimeni. Poti sa alegi sa si platesti calatoria, sau sa iti incarci Charlie Card-ul la urcarea in autobuz. Si e chiar frustrant sa vezi cand urca cineva si tu te grabesti sa ajungi la birou, iar acea persoana pune maruntis in dracia de aparat de la urcare, moneda cu moneda, pana epuizeaza tot portofelul. Dar ei nu au stres, nu se grabesc. (poti plati si cu bacnote, dar e o modalitate la ei sa scape de maruntis, si chiar se aduna pentru ca la fiecare magazin preturile sunt cu .99 sau .49 in coada...am o pungulita plina de centi). Cartela asta a lui Charlie iti ofera si discounturi la magazine sau muzee, cam ca si toate cartelele la ei, e una pentru fiecare magazin...dar e alta poveste.

Autobuzele sunt vechi, dar comode, baga aer conditionat cand e cald afara, si caldura cand e frig, nu fac economie, si calatoria cu ele e comoda, dar e musai si imperativ sa stai jos deoarece soferii de aici se cred la Formula 1. Cand apasa pedala de acceleratie intre statii si intra in functiune motorul diesel la capacitate maxima, efectiv te lasa in scaun, iar curbele sunt o adevarata placere. Cat timp stai jos esti ok, si sincer mi s-a intamplat rar sa nu prind loc pe scaun. Asta e alt aspect, circula relativ des (linia pe care merg eu), si respecta programul. Dar sunt si linii cum e 86, unde a trebuit sa stau sambata 50 de minute pentru ca sa vina autobuzul, si am calatorit cu unul plin (se pare ca intarziase). Aici esti cam terminat fara transportul in comun, alternativa e bicicleta, sau masina (dar e o alternativa scumpa). Sau mersul / alergatul, dar trebuie conditie fizica pentru asta.

Daca cineva in varsta trebuie sa urce, autobuzul se va "apleca" pe acea parte. Si daca esti cu bicicleta, soferul va cobori din autobuz, iti va da suportul de biciclete jos de pe botul autobuzului si va pune bicicleta acolo. N-am mai vazut autobuze cu suport de biciclete, dar aici mersul pe biciclete e cam la fel de popular ca si in Olanda, alergatul asemenea.

Din cand in cand daca ai noroc, soferul mai pune si muzica in autobuz, de regula se intampla asta cand sunt prea multi mexicani galagiosi si ca sa acopere larma creata iti bucura auzul cu un post de radio local.

Metro-urile au cateva linii (red, green, orange, and so on), si toate se intalnesc in Downtown Crossing. De acolo poti pleca in orice punct, si esti cam in centrul Bostonului. Iar pentru autobuze ar fi South Station imi vine acum in minte si Kenmore Station (de unde se poate lua linia verde care te lasa in oras).
Aici e site-ul cu mai multe informatii utile.
http://www.mbta.com/fares_and_passes/passes/

Deci drum bun si pe data viitoare.

Carpe diem Harvard

Weekendul trecut mi-a condus pasii si pana la faimoasa universitate Harvard, situata la distanta mica de Brighton in Greater Boston area. Practic se poate ajunge acolo foarte usor fie cu linia rosie de metro, sau cu autobuzul si coborand in Harvard Square situat in Cambridge/MA.

Harvard a sarbatorit 375 de ani in 2011 fiind cea mai veche universitate din USA, si pot sa zic ca ma asteptam la un complex urias. In schimb am vazut din nou clasicile cladiri de caramida rosie care impanzesc si Boston-ul, si care aduc foarte mult cu edificiul facultatii de mecanica din cadrul Politehnicii de la noi.


Si da...Harvard-ul mi s-a parut chiar mai mic decat Politehnica, dar aici vorbim doar de Harvard Yard care consta in cladiri administrative, biblioteca si majoritatea caminelor pentru boboci (privilegiati boboci), statuia celebrului John Harvard care troneaza asupra campusului, o Biserica (Memorial Church), si mult spatiu verde unde studentii isi petrec timpul alaturi de veveritele din zona. Dar aici e doar o mica parte din Harvard, caci se pare ca se intinde pe o suprafata imensa in mai multe localitati din jurul Bostonului avand undeva la 21 000 de studenti si alaturi de Boston University transforma Boston-ul intr-un oras studentesc si puternic centru universitar.

Dar se pare ca Harvard desi e locul unde merg elitele, este mai mult un loc de prestigiu. Studentii merg acolo si platesc o suma fabuloasa de bani, si pentru a isi forma relatii. Se spune pe aici ca daca urmezi Harvard-ul apoi e mult mai usor sa iti gasesti un job si nu neaparat prin prisma faptului ca ai urmat o facultate renumita, ci pentru ca ai relatii formate, si cam toate ofertele de job ce vor urma vor fi postate mai intai intern de catre fostii tai colegi in retelele Harvard. Si da..costa enorm de mult sa faci facultatea in statele unite, iar la Harvard se poate intinde si pana la 200 000$ pe toti anii de studiu, asta daca nu ai o bursa de la stat.



In rest, Cambridge-ul e un orasel animat de studenti, se canta la colt de strada, mai vezi fetele de prin vreo organizatie (sorority) fiind supuse la te miri ce ritual bizar cum doar in filme vezi (eu am avut ocazia sa le vad pe cele de la echipa de volei - parca, fiind costumate in pokemoni, ziceau ele ca pedeapsa). Un furnicar de lume, muzica, multe pub-uri, cam ca si complexul din Timisoara, dar parca totusi altfel.



Si tot in Harvard am intalnit-o si pe Amelia, un copil simpatic caruia i-am facut poze si astfel am intrat in vorba si cu familia care se relaxa in campus. Am aflat ca mama e originara din Germania, si si-a facut doctoratul la Harvard. Oameni de treaba, deschisi, aici poti povesti cam cu oricine si pe strada si in autobuz, nimeni nu se sfieste sa vorbeasca cu tine ca si cum te-ar stii dintotdeauna. De la Harvard ne-am indreptat din nou spre downtown Boston incheind ziua in Science Church Plaza, care ofera o vedere superba spre Prudential Tower. Dar mai multe despre cum e un mall la ei in episodul urmator.

A visit at Social Security

Astazi m-am ocupat de ceva treburi mai oficiale. Fiecare strain (sau alien cum zic ei) nou venit pe "taramul fagaduintei", la trecerea a cel putin 10 zile de la sosire, este obligat sa se prezinte la cel mai apropiat birou al Social Security pentru a face o cerere sa i se elibereze un card cu un numar din acesta de identificare. Ce este acest numar, in principiu cam acelasi lucru cu CNP-ul de la noi.

Pentru a gasi cel mai apropiat birou, nimic mai simplu..accesati

https://secure.ssa.gov/apps6z/FOLO/fo001.jsp

Acolo se introduce zipcode-ul locatiei unde va aflati si voila. La sosirea in cladirea serviciilor secrete americane, va trebui sa aveti pasaportul (cu acea foaie micuta care a fost capsata de el la sosirea in US), si formularul DS 2019. Cam atat, in rest acolo se trece ca deobicei printr-un control de securitate ca la aeroport, o practica uzuala la ei in cam toate institutiile, si trebuie sa completati un formular cu ceva date personale printre care si adresa unde sa va livreze social security card care soseste in 2 saptamani. Lumea amabila, am luat un bon de ordine si in 15 minute am terminat toata birocratia. 

Mai greu a fost sa ajung pana in Boston pentru ca m-am decis sa incerc tramvaiul local, si anume linia verde. Tramvai e relativ spus, pentru ca merge si underground, dar fata de linia rosie, aceasta linie verde chiar are un tramvai si nu un metro pe ea. Si partea proasta e ca trece prin fata Universitatii din Boston (de 3 ori, odata la South apoi la West si Center parca), si in concluzie e plin ochi de studenti. Iar la ei regula e ca se deschid doar usile din fata din fiecare vagon, si pe acolo si urci (esti obligat sa iti cumperi bilet sau sa arati abonamentul prin fata unei masinarii care ti-l verifica), si pe acolo si cobori. Deci va imaginati haosul din fiecare statie, si vatmanita, o negresa ca in filme, care indemna mereu "people, now please move way up to the back, I know it's crowded but hang in there". Data viitoare revin la autobuzul 57, prefer sa merg pe jos 20 minute, decat sa fac drumul intr-o ora cu tramvaiul.

Restul zilei, cum la birou am ajuns oricum tarziu, mi l-am petrecut putin prin Boston, lungind drumul spre office cat de mult am putut. Asa ca am vizitat H&M-ul local, Marshalls si inca un magazin dar imi scapa numele. Haine si de calitate si mai putin calitative. Ca preturi sincer nu mi s-au parut prea ieftine, orientativ un tricou ajungea de la 5$ pana pe la 20-30, iar niste blugi sau o pereche de pantaloni de la 25 - 50$, la fel e valabil si pentru camasi dar si pentru pantofi (aceia mi s-au parut accesibili).

Vreme calda pe aici, azi a trecut bine de 30 de grade si se simtea briza oceanului. Fata de weekend am remarcat o schimbare in Boston. Cam toata lumea era pe strazi, plin de turisti dar si de localnici. Totul era un furnicar. Un contrast imens cu cele 2 weekenduri in care l-am vizitat. Ceea ce ma duce cu gandul ca ei in weekend fie lenevesc in case, fie pleaca din oras. Sau poate vremea proasta a fost de vina, time will tell.

Cam atat pentru azi,

pe curand

Hristos a Inviat!

De data asta transmit urarea de peste ocean, si nu pot sa zic decat ca imi lipsesc toti prietenii de acasa, familia, si pur si simplu sentimentul de liniste care mi-l oferea faptul ca sunt in Timisoara. Nu pot sa zic ca faceam ceva special de Paste acasa dar e totusi altceva sa fii in caminul tau si nu printre straini.

Dar desi sunt departe de taramurile romanesti mi-am propus sa nu las Sarbatorile Pascale sa treaca in stilul American cu Easter bunny... Prin urmare am cautat o comunitate romaneaca si cea mai apropiata de zona Bostonului se afla in Chelsea, Misiunea Sfanta Maria. http://www.sfantamariaboston.org/index.php?lang=ro-RO. A fost infiintata in 2003 si de atunci gazduieste intr-un stil oarecum american din ce am vazut eu, slujbele pentru comunitatea romaneasca din regiune. Cealalta optiune ar fii fost Sf. Parschiva, dar la mai mult de o ora distanta cu autobuzul.

Aici se tin slujbe in fiecare Duminica pentru comunitatea de romani din Boston care am aflat ca numara cam pe la 3000 - 4000 de persoane si pentru comunitatea rusa. Asa ca ieri am zis sa imbin utilul cu placutul, mi-am planificat ziua sa ajung si pe la faimoasa universitate Harvard iar de acolo schimband un metro pe linia rosie si apoi autobuzul 111 din Haymarket am ajuns in Chelsea. Biserica nu a fost greu de localizat, iar Slujba a inceput in jurul orei 23:30 cand in Romania deja toata lumea inca dormea sau se pregatea sa inceapa prima zi de Pasti. Putina lume, cam 40-50 de romani si vreo 5 rusi rataciti, dar am auzit romaneste pentru prima oara dupa 2 saptamani intr-un cadru mai larg, si mi-a trezit un sentiment placut. Slujba in schimb a fost in engleza, la fel si cantarile bisericesti, ceea ce a fost putin ciudat la inceput. Tot ciudat a fost sa vad si steagul american atarnat alaturi de icoane inauntrul bisericii, dar la ei sentimentul de patriotism si steagul sunt peste tot. Totusi cand s-a inconjurat Biserica s-a cantat si in rusa, si in engleza si in romaneste in cele din urma. Si te trecea un fior sa auzi majoritatea romaneasca prezenta acolo raspunzand "Adevarat a Inviat" intr-un singur glas.


Pot sa zic ca de aici de departe am simtit aceasta slujba mai puternic decat daca as fi mers la Catedrala in Timisoara. La sfarsit, pe la ora 1:30-2:00 PM toti romanii s-au strans jos la subsolul Bisericii unde s-au intins mai multe mese cu oua rosii, cozonac, pasca, drob de miel, si o multime de lucruri care nu credeam ca voi avea sansa sa le degust in aceste sarbatori departe de casa. Oamenii au fost primitori, am intalnit chiar o doamna care e din 1989 aici si e venita din Lugoj. Cativa studenti de la Harvard, si o batranica simpatica pe la vreo 70 si de ani, care vorbea engleza perfect dar nici romana nu a uitat-o (ca multi tineri de acolo pe care i-am auzit cu un puternic accent american, ceea ce mi s-a parut foarte ciudat desi nu erau decat de 2-3 ani in state).


Batranica ne-a dus acasa pe la 3 dimineata deoarece nu mai functiona transportul in comun, intr-o masina de teren tipic americana, si ne povestea cum ea a schimbat benzinaria de unde alimenteaza pe pretextul ca cel de acolo i spunea mereu "thank you honey", si ca desi aceasta formulare e cea normala pentru USA ea nu e honey nimanui decat a sotului care era in dreapta ei :). Trebuie sa marturisesc ca astfel de batranei simpatici am vazut rar, dar e o dovada ca se poate si altfel, si iti poti trai batranetea cu demnitate si poti avea o viata activa si la o varsta inaintata. Tanti Doina, pentru ca asa o cheama pe batranica in cauza, ne-a promis ca ne va lua ori de cate ori dorim Duminica sa venim la Slujba si ne va aduce inapoi acasa, deci s-a rezolvat si cu partea spirituala intr-un fel sau altul, dar pana la urma credinta e in suflet si in inima fiecaruia.

Asa ca va doresc la toti un Paste linistit, cu lumina in suflet si cu multe bucurii alaturi de cei dragi!

One day in Boston

In cele din urma am ajuns si in Boston, desi nu pentru prima oara pentru ca tot aici am ajuns seara din New York adus de Greyhound bus. Dar era 3 dimineata, mult prea devreme iar eu mult prea adormit dupa atatea drumuri ca sa realizez unde ma aflu. Asadar Duminica, cu strazile pustii deoarece aici se sarbatoreste Pastele (mai mult easter bunny si oua decat Sarbatoarea Crestina), am luat la pas Bostonul. Dupa un drum de vreo 25 min cu 57-le din Brighton, si apoi pe jos pe Commonwealth Ave in loc sa iau metro-ul (economiile astea...m-au mai costat 40 min de mers pe jos), m-am vazut ajuns in Boston Public Garden, unul din primele parcuri publice din State Unite. Aici am vazut pentru prima oara faimosii zgarie nori, cei drept cam putini la numar dar la fel de impresionanti. M-am invartit putin si am gasit si oficiul de turism pe care mi-l indica google maps-ul, mi-am procurat o harta si am pornit la drum explorand freedom trailul. Literalmente o linie rosie trasa pe asfalt care te serpuieste prin tot orasul pe langa toate punctele de interes istoric, si sunt multe.  http://www.thefreedomtrail.org/


Am realizat si ca nu am nevoie de harta, pentru ca in momentul in care o deschideam, sareau langa mine in secunda urmatoare doritori sa ma ajute "Sir, do you need help? Are you lost?". Si chiar daca nu stiau sa te ajute chemau pe altii sa o faca, si impreuna faceau un brainstorming si imi gaseau solutia salvatoare. E un lucru care nu l-am patit niciodata in toate calatoriile mele prin Europa. Mereu cand era sa intrebam pe cineva, stateam..analizam problema, apoi analizam trecatorii pana gaseam pe cineva care sa aiba o expresie binevoitoare si ne invitam reciproc sa punem intrebarea magica ("Do you speak English?"). Aici nu a fost nevoie de asa ceva, oamenii sunt incredibil de amabili si saritori, si mai ales happy, nu am vazut pe nimeni incruntat.

Acum despre Boston, strazi largi, piste de biciclete, lumea chiar face sport mult. Nu am vazut nici un cablu atarnat prin aer, absolut toate sunt ingropate in pamant. Stalpii de iluminat si mobilierul stradal sunt facute cu gust, din fier forjat, dau un aer de epoca orasului. In loc de blocuri sunt cladiri din caramida rosie, cu usi mari din lemn, candelabre uriase la intrare, si gradinite ingrijite in fata. Plus nelipsitii ciresi, care erau cam peste tot. E frumos primavara, doar daca nu ar bate vantul asta blestemat in continuu, mi s-a uscat fata mai rau ca o pruna stafidita.

Am vizitat si USS Constitution, o nava din confruntarile lor cu britanicii (deci tare veche), si apoi a urmat un pranz intr-un local linistit pe marginea oceanului unde am zis sa incerc celebrele Macaroni and cheese. Nu m-au impresionat, pot zice ca tot mai bune sunt cele de acasa. Ahh si m-am obisnuit, la ei e obiceiul ca la masa sa te intrebe daca vrei ceva de baut, iar daca spui ca nu iti aduce pur si simplu apa, dar neaparat cu gheata (chiar daca afara sufla o briza rece, si zici ca e iarna). De data asta am cerut din start fara gheata, iar domnisoara s-a conformat :).

Noaptea m-a prins pe malul raului Charles, ceva mai mare decat Bega din Timisoara, si cu o vedere superba si un parc plin de ciresi infloriti. Pasii m-au purtat pe un ponton langa Harvard bridge (citisem eu pe google ceva ca aici ar fi privelistea faina), podul care duce la MIT. Si pot sa zic ca desi era un frig patrunzator, s-a meritat. Tot Bostonul oglindit in apa, gaste salbatice, rate, si scaune comode cu mese din lemn puse parca pentru a sta sub clar de luna cu o sticla de vin si o mancare buna. Ahh si nu mi-a venit sa cred, desi soseaua era la 10 metrii nu se auzea deloc zgomot, nu stiu cum, si de ce, dar era o liniste aproape perfecta. Cam atat pentru prima plimbare in Boston, dar mai am multe weekenduri in care sa il explorez pe indelete.

O plimbare prin Brighton

Am iesit azi la plimbare pe seara sa imi pun ordine in ganduri. Si fara nici o intentie sa cumpar ceva am dat de 2 magazine rusesti unde nu lipsea salamul moldovenesc sau vegeta. M-am informat putin despre preturi de la rusoaica de la tejghea si apoi insotit de un dasvidaniya scurt m-am indreptat spre Washington Square, o mica piata din Brighton plina de magazine, cafenele (starbucks, americani, si multe apple-uri). Am intrat in Star Market, ceva gen profi de la noi ca sa fac un inventar al preturilor. Acolo un tip jovial m-a intampinat cu un "hello boss, how are you?"...devin agasanti cu politetea lor prin magazine :). Nu m-am putut abtine sa nu iau un apple sauce ca tot am auzit de el prin filme. Ce e de fapt apple sauce-ul asta, un piure din compot de mere, cu putina scortisoara :D, in concluzie baby food dar pt 1$ merita.

In rest am observat ca soferii sunt amabili, te lasa sa treci strada si pe rosu daca nu vrei sa astepti la semafoarele lor care toate sunt dotate cu butoane si chiar cu o voce care iti spune ce sa faci, daca alegi sa o asculti. Si au chiar si piste de biciclisti, si da...am vazut si biciclisti care le folosesc. Mergeam cu autobuzul saptamana asta, si la un moment dat se opreste intr-o statie si il vad pe sofer coborand. Deschide ceva in fata autobuzului si coboara suportul de biciclete. Ditamai monstrul de autobuz avea suport de biciclete pe bot. A ajutat biciclistul sa isi puna bicicleta in suport, i-a taxat bilet normal si am continuat drumul, urmand aceeasi operatiune in momentul in care a trebuit sa coboare acea persoana. Chiar nu ma asteptam la asa ceva, si e prima tara unde vad autobuze dotate cu suport de biciclete, Am mai vazut vagoane de tren pentru transport biciclete, tramvaie in Zurich dar autobuze niciodata :).

Next stop Bj's

Si nu, viata mea in USA nu se rezuma doar la mancare :D, dar pentru prima saptamana trebuie sa invat unde sa imi cheltui banii cu folos, si economic. Iar azi am profitat de amabilitatea unei colege de birou care m-a dus cu masina pe la alt gen de magazine si m-a ajutat cu cumparaturile.

Asadar BJ's, un fel de METRO de al nostru dar o idee mai mare (mult mai mare), zici ca era depozitul din Indiana Jones, nu arata in poza dar interiorul e urias. Preturi bune la carne si lactate, doar ca te cam obliga sa iei cantitati mari si deasemenea trebuie sa ai o cartela de membru (similar metro) fara de care nu poti sa achiti. Si chiar nu poti sa achiti, pentru ca la ei la casa nu exista personal. Te duci frumos cu cardul de membru, il scanezi printr-un aparat si apoi...nu, nu pleci cu produsele spre iesirea din magazin, desi nu exista nimeni care sa te opreasca sa nu faci asta. Pur si simplu te vei auto servi. Scanezi tu singur produsele pe o banda in timp ce o voce de robot iti va spune pretul lor si iti va face totalul pe un ecran (mura in gura ca la fraieri, doar sa gasesti codul de bare de pe produse). Si apoi cand esti sigur ca ai terminat e timpul sa decartezi, fie cash (masinaria accepta si monede si bacnote) sau cu cardul.
Eu am ales varianta cash deoarece nu detin un minunat card american...inca. La iesire e totusi un batranel de la security care se uita la tine, si eventual iti verifica bonul.

Interesanta abordare a magazinului, un fel de depozit urias en gros, unde tu pasezi, tu centrezi si tot tu marchezi.

Asta a fost BJ's....si cateva repere de aici:
sunca 1.4kg  -- 9.29$
branza sarata 1kg - 5.85$
cereale 1kg -- 4$ (am luat cutie de 2 kile, cred ajunge pana la vara :D )

Si ceva ce m-a suprins Spaghete Barilla, pachet de 3.6 kg a fost 8$, extrem de ieftin in comparatie cu Romania. Abia astept sa le gatesc. Ahhh si sa nu uitam 1 kg de minunate Muffins uriase, care au fost doar 4$.

La piata

Dupa cateva aventuri nereusite prin magazinele mari, incepand cu Whole Foods (mancare organica si scumpa, nu recomand) si terminand cu Stop & Shop si CVS, am descoperit si o piata ca la noi acasa. Gresesc putin aici ca nu e chiar ca la noi acasa. Sincer am ramas foarte placut surprins de diversitatea care era in piata, de curatenie si de cat de bine era organizata. Deasemenea preturile sunt accesibile, mult mai mici decat in magazinele mari (ma refer la legume, pentru ca in rest carne si lactate nu recomand de aici).

De exemplu 1lb de cartofi in Stop & Shop (un fel de Kaufland de la noi) este 1.48$ in timp ce la aceasta piata este 0.29$. O sa las pozele sa vorbeasca de la sine si pun si o mica lista de preturi orientative de la piata :). Toate preturile sunt pentru 1lb = 0.45 kg

• Grapefruit       -- 0.6$
• Portocale        -- 0.98$
• Mere Golden  -- 0.98$
• Mere              -- 1.5$
• Morcovi         -- 2.98$
• Usturoi           -- 0.98$
• Rosii               -- 1.63$
• Ciuperci          -- 2.51$
• Ceapa verde   -- 2.49$
• Ridichi             -- 0.98$

Tot de aici recomand si cumparaturile pentru paine sau produse de panificatie. Sunt proaspete, facute in brutaria lor de acolo, si e singurul loc unde am gasit paine normala ca a noastra. In toate celelalte magazine painea expira in 3 saptamani de la data cumpararii, si e atat de pufoasa si cleioasa ca nu te saturi cu ea si nici nu poti intinde unt sau alte bunataturi.

Pretul unei paini aici la piata este 1.98$ fata de 1-1.5$ celalat gen de paine in magazinele mari, dar merita. Cam asta a fost aventura de azi intr-o piata americana. Ea se numeste Russo's si este situata pe 560 Pleasant Street Watertown, MA.

Semipreparate a la USA

Ajuns acasa (vorba vine acasa)...in seara asta si fiind infometat, mi-am zis sa incerc ceva semipreparate de la america. Asa ca am pus ochii pe un amestec de legume cu pui si usturoi si tarte cu capsuni alaturi de o Cola Cherry. Nimic mai simplu, am avut o cina delicioasa in 25 min. Conform ambalajelor si relativ sanatoasa si cu putine calorii. Dar vorba unei colege de la birou, "eu nu am incredere decat in ce gatesc eu, nu ce au "gatit" altii pt mine". Am turnat punga rapid intr-o tigaie cu o cana de apa, si dupa 18 minute legumele deja erau in farfurie. Pana sa se raceasca am bagat la microunde tartele and voila...dinner is served.

Ca si costuri, 3.66$ amestecul de legume (suficient pt 2 persoane) si 3$ tartele (au mai ramas pentru inca 4-5 mese). Cola nu o punem la socoteala, iese undeva la 0.25$.

Per ansamblu cina asta m-a costat cam 2.5$, impartit proportional...not that bad. Dar nu stiu cat e de sanatos :D.

A gati sau a nu gati?

Prima incercare de a gati in noua mea bucatarie provizorie. Paste cu meatballs, oricum nu imi ies mie pastele cine stie ce deobicei, dar de data asta parca am mancat plastic. Pastele luate de la Whole Foods (chipurile organice, fara gluten si cu multe alte insemnari pe ambalaj) au un gust sublim de plastic. Mi-e dor de taiteii si pastele facute acasa de bunica, cu ou, cu faina (apropo astea parca nici din faina nu sunt facute :P). Dar mai incercam, fie ma intorc de aici gras sau un bucatar desavarsit.

PS: furculita din farfurie este cea de acasa, din Timisoara, care o am de cand eram mic si mancam taitei facuti de buni, nicaieri nu e ca acasa.

Cumparaturi la Target...sau cum sa cheltui multi bani pe nimicuri

Azi am facut primele cumparaturi mai serioase in USA. Dupa o tura nereusita la Whole Foods Market, unde am aflat ca mai toate alimentele erau bio si organice...in traducere cam de 2-3 ori mai scumpe :D. Asa ca mi-am facut abonament pe autobuz (40$), am gasit traseul optim si m-am imbarcat in 86 spre Target. Am auzit eu ca acolo ar fi alta mancare de peste. Si da, pentru prima oara m-am simtit ca in State, primul supermarket cu adevarat mare. Nu mi-a venit sa cred cate reduceri, ce ieftine erau hainele si mai ales ce varietate de produse am gasit. Cautand sarea am dat si peste o romanca care m-a auzit bombanind pe limba materna ca nu gasesc o solnita mai ieftina, si s-a oferit sa ma ajute. Am aflat ca a terminat facultatea in Cluj si vine cate 9 luni prin state sa mai lucreze, si ca ar fi o comunitate de vreo 40 de romani pe aici. Uite cum apar si prietenii :), dar pe de alta parte trebuie sa am grija ce mai vorbesc pe romaneste prin magazine.

Apropo, soferii de autobuz conduc ca nebunii, te simti ca la raliuri. Iar autobuzele astea americane diesel, trag ca o masina de curse, te las efectiv in scaun la fiecare plecare de pe loc. Ce continua sa ma surprinda e amabilitatea oamenilor, peste tot pe unde mergi fiecare te intampina cu "Hi, how are you?!" sau "Hey, are you good, you need help?". Stiu ca sunt formalitati, dar totusi...ce bine ar fi sa fie si la noi asa. Lumea nu e incruntata, nu e ingandurata.